14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDAEWOO, atacată cu recurs

DAEWOO, atacată cu recurs

DAEWOO Craiova se plimbă pe la instanţe, în timp ce statul negociază cu investitorii. Aceştia sunt aşteptaţi să depună oferte pentru privatizare până pe 5 iulie. Între timp, procesul datoriilor la stat de 750 de milioane de euro continuă. Informaţiile converg către ideea că statul ar juca „mână moartă“ în proces, preluând practic datorii de 26.000 de miliarde.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) urmează să atace cu recurs hotărârea judecătorească prin care Daewoo Craiova a câştigat procesul datoriilor de 750 de milioane de euro imputate de fisc societăţii, au declarat ieri, pentru GdS, surse din cadrul instituţiei.
„Hotărârea instanţei încă nu a fost redactată. Conform legii, ANAF este obligată să epuizeze toate căile legale de atac pentru recuperarea datoriilor. Altfel, poate răspunde în faţa Curţii de Conturi de la preşedinte la ultimul angajat implicat în acest caz. În proporţie de peste 95%, se va face recurs în acest proces“, au declarat sursele menţionate.
Facilităţi cu probleme

La sfârşitul săptămânii trecute, Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză Daewoo Automobile România (DWAR), în procesul pe care societatea îl avea cu fiscul, însă decizia judecătorilor este cu recurs. ANAF impută societăţii craiovene circa 750 de milioane de euro (26.000 de miliarde de lei vechi), în contul taxelor vamale la importurile de componente auto din perioada 1994-2001. Avocaţii DWAR susţin că în această perioadă firma patronată pe atunci majoritar de investitorii coreeni a beneficiat de facilităţi la importuri din partea statului român. Societatea a fost reprezentată în instanţă de fostul şef al Autorităţii Naţionale de Control (ANC), Ionel Blănculescu. Este interesant de văzut ce se va întâmpla, mai ales că pe 5 iulie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), cea care controlează prin Automobile Craiova SA (ACSA) constructorul de automobile, aşteaptă ofertele de privatizare din partea investitorilor. Cei anunţaţi până acum: Ford, General Motors şi JSC Russian Machine.

Statul ar juca „mână moartă“ în proces

Nici una dintre părţile implicate nu vrea să spună dacă în caietul de sarcini prezentat investitorilor se vorbeşte de acest litigiu sau, în caz că se vorbeşte, dacă statul preia litigiul, lăsând firma liberă de sarcini. Purtătorul de cuvânt al DWAR, Valeriu Gârlea, nu îşi face probleme pentru procesul de 26.000 de miliarde.
„Procesul privind datoriile societăţii s-a încheiat, din moment ce există o hotărâre judecătorească. În acest moment, nu se află pe rol. Dacă va face sau nu  ANAF recurs este speculaţie“, a afirmat Gârlea. Şi în interiorul comisiei de privatizare se pare că se ştiu mai multe în legătură cu soarta procesului. „Vineri se deschid plicurile cu ofertele depuse de investitori. Nu pot să vorbesc în numele ANAF, dar, la începuturile întâlnirilor noastre, Teodor Atanasiu (preşedintele AVAS – n.r.) ne-a asigurat că nu va fi nici o problemă cu acest proces privind datoriile fabricii“, a precizat, pentru GdS, Mihai Voicu, ministru delegat pentru relaţia cu parlamentul şi membru în comisia de privatizare. Informaţiile venite de la sursele ANAF, coroborate cu cele din interiorul comisiei de privatizare, ne fac să credem un singur lucru: că statul va juca „mână moartă“ în acest proces.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU