10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

De unde luăm banii UE

Ministerele prin care se derulează fondurile UE au în Craiova organisme intermediare, de la care potenţialii beneficiari pot afla mai multe informaţii.

Românii vor avea la dispoziţie, în câteva luni, ghidurile de finanţare pentru accesarea mult aşteptatelor fonduri structurale nerambursabile alocate ţării noastre din bugetul UE. Pentru a-şi primi banii, potenţialii beneficiari trebuie să strângă toate informaţiile necesare şi să întocmească proiecte eligibile. Ministerele de resort, care supervizează derularea fondurilor structurale alocate de UE pentru perioada 2007-2013, şi-au înfiinţat oficii teritoriale în ţară, la care toţi cei interesaţi de finanţări europene nerambursabile se pot adresa pentru a obţine mai multe informaţii.

 

Dezvoltarea regională – axă prioritară

 

Una dintre cele mai mari alocaţii financiare revine dezvoltării regionale. În acest caz, autoritatea de management pentru programul operaţional regional (POR) este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL), iar în cadrul acestuia, organism intermediar regional este Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, care îşi are sediul în incinta Palatului Administrativ Dolj. Cei interesaţi pot cere mai multe detalii la sediu sau pot suna la numărul 0251/419.496. De asemenea, informaţii complete se pot găsi şi la adresa de internet www.mdlpl.ro. Dezvoltarea regională priveşte mai multe axe prioritare. Eligibile sunt în principal autorităţile administraţiei publice locale, dar şi firmele private. Una dintre priorităţi este dezvoltarea oraşelor, care are alocate 1,391 miliarde de euro în perioada 2007-2013. Ea priveşte reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăţirea serviciilor urbane, inclusiv transportul. Valoarea proiectelor poate fi cuprinsă între 500.000 şi 50 de milioane de euro, mărimea maximă a grantului acordat fiind de 85% din costul total eligibil al proiectului, contribuţia statului român – 13% şi a bugetelor locale – 2%. Dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri, altă componentă, urmăreşte crearea infrastructurii pentru activităţi economice şi comerciale, proiectele trebuind să se încadreze între 500.000 şi 50 de milioane de euro.

Îmbunătăţirea infrastructurii sociale (a serviciilor de sănătate) are alocate 173,58 milioane de euro, valoarea proiectelor eligibile fiind cuprinsă între 200.000 şi 25 de milioane de euro. Serviciile sociale au şi ele alocate fonduri de 99,50 milioane de euro, valoarea proiectelor fiind cuprinsă între 200.000 şi un milion de euro. La acestea se adaugă: echiparea bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă (99,50 milioane de euro), infrastructura educaţională (284,3 milioane de euro), sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri (274,41 milioane de euro), reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea lor pentru alte activităţi (235,39 milioane de euro), sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor (285,83 milioane de euro), restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural (235,39 milioane de euro), dezvoltarea infrastructurii de turism (330 de milioane de euro), precum şi promovarea turismului (150,3 milioane de euro).

 

Miliarde de euro pentru mediu

 

Altă componentă finanţată este Programul Operaţional Structural (POS) de mediu. Detalii despre cum pot fi accesate programele, care sunt fondurile disponibile şi care sunt activităţile eligibile pot fi găsite la adresa de internet www.mmediu.ro. Organism intermediar pentru acest program este Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) Craiova – Direcţia instrumente structurale – la telefonul 0351/431.643. Trebuie spus că POS de mediu este unul dintre cele mai mari programe operaţionale, contribuţia financiară a UE reprezentând circa 23,5% din totalul fondurilor structurale alocate României. S-a estimat că, în perioada 2007-2013, România are nevoie de investiţii de mediu în valoare de circa 18 miliarde de euro pentru a se ridica la standardele cerute de Uniune. UE a alocat 6,4 miliarde de euro din bugetul comunitar.

 

Dezvoltarea resurselor umane – o pâine bună de mâncat

 

Un sector care beneficiază, de asemenea, de alocaţii masive de fonduri comunitare este cel al resurselor umane, finanţat în principal din Fondul Social European (FSE). Autoritatea de management a POS pentru dezvoltarea resurselor umane este Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, iar organism intermediar – Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Informaţii despre fondurile derulate pe acest program sunt disponibile la adresele www.mmssf.ro şi www.anofm.ro. la nivel regional, este vorba de Unitatea de Implementare a Programului de Coeziune Economică şi Socială Dezvoltarea Resurselor Umane pentru Regiunea Sud-Vest Oltenia. Relaţii se mai pot obţine la telefonul 0351/404.096. Pe componenta educaţie, în cadrul resurselor umane, organism intermediar este Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu detalii la www.edu.ro. La nivel local, sediul se află pe strada Brestei nr. 97, iar detalii se pot obţine la telefon 0251/421.659. Trebuie spus că din FSE România are o alocaţie financiară de 3,68 miliarde de euro.

 

Mediul de afaceri primeşte bani nerambursabili

 

Pentru sectorul privat, autoritatea de management a POS de creştere a competitivităţii economice este Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar organism intermediar – Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC), cu detalii la www.mefromania.ro şi www.animmc.ro. În Craiova funcţionează Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) – cu mai multe informaţii la telefon: 0251/510.785. Tot la acest POS, mai avem ca organism intermediar şi Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, având adresa www.mct.ro, şi la nivel local, Unitatea de Implementare Proiecte Sud-Vest Oltenia – cu relaţii la telefon 0251/418.882. Un ultim organism de gestionare a fondurilor structurale este Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (care funcţionează pe scheletul fostelor birouri SAPARD), cu corespondent local – Centrul Regional 4 al APDRP. Informaţii suplimentare se pot a obţine la telefon 0251/406.402.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS