Acasă Bani & Afaceri Ministrul transporturilor, la Uricani

Ministrul transporturilor, la Uricani

Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a fost ieri după-amiază la Uricani, unde a inspectat lucrările la drumul care se construieşte spre Herculane. Delegaţia ministerială a venit în Valea Jiului chiar în ziua în care a fost programată întâlnirea dintre autorităţile locale şi reprezentanţii Parcului Naţional Retezat, pentru a se discuta posibilitatea reluării lucrărilor la controversatul drum. Firma care execută lucrările în zonă a fost nevoită să-şi întrerupă activitatea în urmă cu aproximativ trei săptămâni, după ce Garda Naţională de Mediu a solicitat oprirea pe motiv că nu existau toate avizele necesare.

Exit mobile version