8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDespăgubiri pentru culturile calamitate

Despăgubiri pentru culturile calamitate

Agricultorii care au înregistrat pagube la culturile de toamnă din cauza secetei vor primi despăgubiri de până la 70% din valoarea cheltuielilor totale efectuate pentru înfiinţarea şi întreţinerea lor, sumele urmând să fie achitate până la 1 august.

Nivelul despăgubirilor va fi stabilit gradual, în funcţie de nivelul de afectare a culturilor, în conformitate cu Legea nr. 381/2002. Potrivit legii, în situaţia în care o cultură este afectată de secetă în proporţie mai mare de 30%, Ministerul Agriculturii acordă despăgubiri, prin hotărâre de guvern, până la nivelul a 70% din cheltuielile dovedite, efectuate pe hectar până la data declarării fenomenului de calamitate. Ministrul Decebal Traian Remeş a spus că firmele sau producătorii individuali trebuie să prezinte documente, iar cheltuielile recunoscute sunt cele cu sămânţa, cu îngrăşămintele, pesticidele, lucrările mecanice şi manuale şi irigaţiile, iar din totalul acestor cheltuieli vor fi scăzute alocările bugetare acordate deja. Ministrul a atras atenţia că vor apărea diferenţe mari în cuantumul despăgubirilor în funcţie de tipul de cultură. Remeş a avertizat că despăgubirile vor fi date în baza facturilor, care vor fi verificate direct la furnizori. „Urmărim ca acele facturi să fi fost înregistrate la furnizori, să fi apărut după ele venituri şi să fi plătit taxe şi impozite la stat. Urmărim să eliminăm din dosare orice intenţie de fraudă“, a spus Remeş.

22 de judeţe, afectate de secetă

Ministrul a spus că este vorba de aproximativ 400 de mii de hectare de grâu afectate între 30 şi 100%, circa 40 de mii de hectare cultivate cu orz şi orzoaică de toamnă şi circa 141 de mii de hectare de rapiţă. Numărul de judeţe afectate este de 22, aflate în sudul şi estul ţării. Potrivit datelor din teren, cele mai mari suprafeţe de culturi cu grâu afectate se află în judeţele Teleorman, Ialomiţa, Călăraşi, Dolj, Giurgiu şi Vaslui, pentru culturile de orz şi orzoaică cele mai întinse suprafeţe se regăsesc în judeţele Teleorman, Ialomiţa şi Constanţa, iar în cazul culturilor de rapiţă, culturile cele mai afectate sunt în judeţele Ialomiţa, Vaslui, Călăraşi şi Constanţa. Ministrul a spus că nu cunoaşte în prezent sumele necesare, dar acestea vor fi precizate la rectificarea bugetară, care ar putea avea loc săptămâna viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS