7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCraiova fără ocupaţie

Craiova fără ocupaţie

Numărul de angajaţi din Craiova scade cu câteva mii anual. În acest timp, primăria promovează filme de migrare a forţei de muncă în UE, dar nici o producţie care să încurajeze munca în Bănie.

Un film documentar despre cât de mult cântăreşte libera circulaţie a forţei de muncă româneşti spre UE în recunoaşterea cetăţeniei europene pentru olteni va fi lansat mâine în sediul Primăriei Craiova. Producţia „EU ROmâni”, semnată de municipalitatea din Bănie, Primăria din Bologna, Italia, şi AJOFM Dolj, are rostul de „a-i familiariza, sensibiliza şi conştientiza pe cetăţenii Craiovei cu privire la politicile Uniunii Europene în domeniul liberei circulaţii a forţei de muncă şi la importanţa informării acestora asupra condiţiilor de emigrare înainte de a lua decizia de a lucra în spaţiul european“, după cum se arată într-un comunicat al administraţiei publice. Aproape nimic diferit faţă de proiecte similare ale altor instituţii, dacă evenimentul nu ar avea loc cu doar 24 de ore înaintea şedinţei Consiliului Local Municipal Craiova, în care aleşii urmează să ia act de raportul primarului pe anul 2006. Documentul începe chiar cu structura populaţiei active din municipiu, capitol în care este reliefată o scădere vertiginoasă a personalului angajat în ultimii ani, în procente care, dacă, prin absurd, s-ar prepetua, ne-ar înfăţişa în câţiva ani o Craiovă în care nimeni nu lucrează. Faţă de 1990, de pildă, numărul mediu al salariaţilor din industrie şi construcţii a scăzut la jumătate, la general înregistrându-se o diferenţă de 38,9%. Potrivit raportului, personalul angajat a scăzut între 2002 şi 2006 cu 42.000. Primăria Craiova nu s-a remarcat până acum în atragerea investitorilor care să echilibreze balanţa dintre angajaţi şi migratori, nici în publicitatea locurilor de muncă de pe teritoriul municipiului. În privinţa potenţialilor noi angajatori, primarul Antonie Solomon a declarat că aceştia pur şi simplu nu vin în Craiova. „Ce putem face mai mult decât un oraş frumos, curat şi, dacă s-ar putea, fără economie subterană, pentru ca investitorii să-şi simtă afacerile protejate? Şi asta încercăm. Eu garantez că, de exemplu, centrul Băniei va fi un punct de atracţie. Sigur că infrastructura este foarte importantă şi tocmai de aceea intenţionăm să accesăm tot ce înseamnă program de finanţare european“, a spus Solomon. El a mai apreciat că distanţa dintre Craiova şi graniţele vestice, starea proastă a drumurilor europene, lipsa unui aeroport şi chiar oferta slabă de terenuri sunt motive care ţin departe investiţiile majore în sectorul economic.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU