Curent electric şi la grădina de zarzavat

Autori


Electrificarea tuturor localităţilor din România va trebui finalizată până în anul 2009. Guvernul a aprobat suma de 480 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de electrificare. Programul „Electrificare 2007-2009“ va fi aplicat în judeţul Dolj doar pentru extinderea reţelelor electrice în câteva localităţi care au făcut deja proiecte de extindere.

Guvernul a alocat săptămâna trecută 480 de milioane de lei pentru finanţarea Programului „Electrificare 2007-2009“. Practic, lucrările de electrificare şi extindere de reţele electrice vor fi finanţate eşalonat din investiţii ale administraţiei publice locale, prin programe de investiţii proprii; bugetul de stat, fonduri distribuite prin MAI direct către consiliile locale; credite bancare, fonduri ale distribuitorilor, unde gradul de rentabilitate permite, surse europene şi fondul constituit din perceperea tarifului de reţea. În vederea implementării programului se va înfiinţa, în cadrul Ministerului Admnistraţiei şi Internelor, Unitatea de Management al Proiectului „Electrificare 2007-2009“, care va avea atribuţii în menţinerea legăturii cu toate autorităţile locale implicate – administraţiile publice locale, Ministerul Economiei şi Comerţului etc. – în vederea întocmirii de programe de execuţie a reţelelor necesare pentru electrificare sau extindere, după caz, şi a unor programe de finanţare, în funcţie de posibilităţile de finanţare ale fiecărei autorităţi. Eşalonarea fondurilor pe ani se face în funcţie de disponibilităţile bugetare ale autorităţilor locale şi de posibilitatea atragerii de surse în completare. În principiu, se preconizează ca eşalonarea pe ani să fie de aproximativ 20% în 2007, 40% în 2008 şi 40% în 2009.

Reţele electrice extinse

În judeţul Dolj există 23 de localităţi parţial electrificate, iar 97 de gospodării nu sunt racordate la reţeaua de curent electric. „CEZ Distribuţie se va ocupa de proiectarea, execuţia, recepţia şi punerea în funcţiune a liniilor de electricitate dacă autorităţile locale vor solicita aviz de racordare conform HG nr. 867/2005“, a precizat Liana Tătăranu, purtătoare de cuvânt la CEZ Distribuţie. În cele 23 de localităţi ale Doljului care figurează ca fiind parţial electrificate s-a construit în afara intravilanului, iar mare parte dintre autorităţile locale au solicitat extinderea reţelei electrice după ce au mărit şi intravilanul localităţilor. Oraşele Calafat şi Dăbuleni şi comunele Desa, Maglavit şi Moţăţei au solicitat CEZ Distribuţie valorile estimative ale extinderii reţelei electrice. Nicolae Drăgoi, primarul oraşului Dăbuleni, vrea să extindă reţeaua electrică în patru puncte ale localităţii.„Avem patru zone ale oraşului unde trebuie să extindem în total 8 km de reţea. După o primă estimare, lucrările ar trebui să ne coste şapte miliarde de lei, bani pe care nu-i avem, dar sperăm ca la rectificarea bugetului să alocăm o sumă pentru a demara lucrările. În acele zone, cetăţenii au solarii şi grădini de zarzavat şi le trebuie reţea de curent care să le permită udatul“, a declarat primarul Drăgoi.


Consiliul Local Desa doreşte extinderea reţelei electrice pe o distanţă de 14 km. Primarul Petre Dorobanţu vrea să ajute cultivatorii de legume în spaţiu protejat. „Am cerut extinderea reţelei electrice pentru că în zonă 98% din cetăţeni sunt cultivatori de legume în solarii, pe care trebuie să le ude şi la care trebuie să lucreze şi noaptea. Acestea sunt amplasate la marginea comunei sau în vetre de sat care au intrat în intravilan recent. Avem deja un miliard la bugetul local pentru această lucrare şi extinderea va fi gata până la sfârşitul acestui an“, a spus Dorobanţu.

Localitatea Moţăţei are nevoie de 200 de metri de extindere de reţea la fiecare margine a comunei, iat Maglavitul solicită reţea electrică la fostul complex sericicol unde au fost puşi în posesie cetăţeni care şi-au înfiinţat grădini de legume.



Comenteaza acum

Alte stiri

6 martie 2019

Gorj: Tânăr anchetat pentru furtul unor scule electrice

Un tânăr de 21 de ani, din Schela, Gorj, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, a intrat în vizorul  poliţiştilor. Suspectul, în perioada 1-4 martie, ar fi pătruns prin efracție într-o incintă nelocuită, de pe raza comunei Schela, ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 14 aprilie 2007

Actualitate

» Politica în România este paralizată
» Dacia şi Daewoo, un sfert din locurile pentru rable
» Cărţile, puse-n cui
» Ultimul tren pentru ELECTROPUTERE
» Control la substanţele periculoase
» CE Turceni vinde energie
» Invazie de spărgători în Bănie

Local

» Gazeta de Sud, nominalizată din nou pentru Premiul „Dumitru Tinu“
» Solomon, acuzat că a cerut şpagă
» Mere „româneşti“ din Polonia
» Soldurile au umplut buzunarele comercianţilor
» Mii de credincioşi au luat agheasmă
» Scurte stiri
» Traficanţi de minori, arestaţi
» Râmnicenii mai au căldură cinci zile
» Atenţie la ţepele cu promoţia ALTEX!
» Anchetat pentru 13 cauze penale
» Yoghinii sunt aşteptaţi la Băile Herculane
» A murit la patru zile după accident
» Captură de ţigări netimbrate

Dolj

» Fără pomi fructiferi lângă gard
» Tăriceanu îl pârăşte pe Băsescu lui Frattini
» Viaţa doljenilor atârnă de un fir de … profit

Gorj

» Manţog nu se teme de Morega
» Ucis cu un par

Sport

» Tănasie l-a învins pe Avetisian
» Orac a limitat proporţiile scorului
» Fărădelegi la AJF Gorj
» Raikkonen vrea să triumfe în Bahrein
» Liceeni învaţă „meserie“ de la Energo
» Duel fară miză între olteni
» Băieţii acasă, fetele în deplasare
» O afacere spaniolă
» În luptă cu istoria
» Oltchim vrea să bată la scor
» Derbiul supravieţuirii la Hunedoara
» Arde Gaz-ul!
» Bănică, titular după 671 de zile
» Vremea revanşei

Bani & Afaceri

» Cârciumaru a venit din Austria
» Curent electric şi la grădina de zarzavat
» Liga Sindicatelor Miniere are conturile blocate
» Lucrează fără salariu
» Gorjenii nu apelează la consilierii EURES
» Directorul Electrica, dat afară
» HIDROELECTRICA, păgubită de băieţii deştepţi

Magazin

» Fereşte-te de radar!
» Apariţii editoriale
» Utile Craiova
» Cum a apărut pixul?

Top