21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAUTOMOBILE Craiova, scoasa la privatizare

AUTOMOBILE Craiova, scoasa la privatizare

Statul vrea sa vânda pachetul majoritar de actiuni la societatea care detine controlul la DAEWOO Craiova, insa are o problema cu datoriile de 752 de milioane de euro pe care firma producatoare de automobile le-ar avea catre bugetul de stat.


Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a publicat ieri anuntul de privatizare pentru AUTOMOBILE CRAIOVA SA (ACSA), actionarul minoritar cu 49% din capitalul social al DAEWOO AUTOMOBILE ROMANIA SA (DWAR). Statul intentioneaza sa vânda prin negociere directa pe baza de oferte finale pachetul majoritar de 72,4% din actiunile societatii. ACSA are un capital social de 39,7 milioane de lei si este unicul actionar cu drept de vot de la DWAR, având in vedere ca pentru restul de 51% din actiuni, pachet rascumparat anul trecut de la coreeni, dreptul de vot este suspendat. Potentialii investitori trebuie sa depuna scrisori de intentie neangajante pâna cel mai târziu pe 25 aprilie.


AVAS a scos la privatizare ACSA in ideea ca firma care va prelua pachetul majoritar de actiuni de la aceasta societate va detine automat controlul la DWAR, de care s-au interesat pâna acum serios gigantii mondiali americani in productia de automobile FORD si GENERAL MOTORS. Problema privatizarii DWAR este insa ingreunata de procesul pe care firma il are cu ANAF, care ii imputa datorii la stat in valoare de circa 752 de milioane de euro, in contul taxelor vamale la importurile de componente auto din perioada 1994-2001. In opinia directorului ACSA, Lucian Lutaru, statul va gasi o solutia sa iasa din incurcatura.


„Dosarele de prezentare sunt tipice si au o sectiune speciala privitoare la litigii. Probabil ca si acest litigiu este mentionat acolo. Speram sa se rezolve, pentru ca altfel ce ar mai vinde statul? Pe investitori ii intereseaza fabrica, nu actiunile“, a precizat Lutaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS