13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriBanii europeni vin in cont

Banii europeni vin in cont

Incepând de saptamâna aceasta, producatorii agricoli pot depune cererile pentru obtinerea subventiei pe suprafata. Pentru a primi subventia, agricultorii, persoane fizice sau juridice, trebuie insa sa aiba un cont in banca.


Incepând din acest an, ca locuitori ai unui stat membru UE, agricultorii români primesc de la Uniunea Europeana subventii pentru terenul agricol. In urmatoare perioada va demara procesul de solicitare a acestei subventii. „In perioada 1 martie – 15 mai, fermierii pot depune cererile pentru plata directa pe suprafata de la UE. Toate comunele sunt arondate pe centre locale. La fiecare primarie exista tabele nominale cu fermierii din comuna pe zile si ore când trebuie sa depuna cererile la aceste centre locale“, a declarat Sergiu Dragancea, directorul Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) Dolj.


Potrivit spuselor acestuia, cei care nu vor depune cererile de subventie intre 1 martie si 15 mai o mai pot face in perioada 16 mai – 11 iunie, insa sunt penalizati cu 1% pe zi de intârziere. „Cei care vor depune cererile dupa 12 iunie vor pierde plata pentru anul 2007, dar o vor primi incepând din 2008“, a adaugat Dragancea.


Subventia UE vine prin virament bancar


Potrivit reprezentantilor APIA Dolj, una din principalele conditii pentru a primi subventia de la UE este ca solicitantii, persoane fizice sau juridice, sa aiba un cont deschis la o banca. „Subventia UE vine prin virament bancar, ca si in celelalte state membre. Producatorii agricoli stiu deja acest lucru, mai ales ca, de exemplu, subventia la zootehnie in decursul anului trecut a fost virata tot in cont“, a spus Sergiu Dragancea.


Subventii de la UE primesc numai cei care au exploatatii de minimum un hectar compus din parcele de minimum 0,3 hectare. In cazul viei, pomilor fructiferi si arbustilor, parcelele pot fi si de 0,1 hectare. „Cei care au suprafete mai mici se pot constitui in grupuri de producatori sau pot sa mai cumpere pamânt pentru a primi subventia“, a adaugat Dragancea.


In momentul in care se prezinta cu solicitarea la centrele APIA, fermierii trebuie sa aiba la ei buletinul de identitate si actele doveditoare referitoare la pamânt – proprietate, arenda, concesiune.


Subventii de pâna la 272 de euro/hectar


Incepând din acest an, subventiile in agricultura vor veni atât sub forma de plati directe pe suprafata, de la UE, cât si sub forma de plati complementare de la bugetul national. „Subventia de la UE va fi undeva in jurul valorii de 56 de euro la hectar. Aceasta suma reprezinta cam 25% din cât primeste un fermier european. Pâna in 2013, fermierii români vor ajunge insa la aceeasi suma“, a spus Sergiu Dragancea.


Este pentru prima oara când se primeste subventie fara sa cultivi pamântul. In acest caz trebuie insa respectate conditiile agricole si de mediu. „Trebuie sa nu cultive culturi prasitoare pe teren cu panta mai mare de 12%, iar daca o fac sa nu praseasca de-a lungul curbelor de nivel (de la deal la vale). In plus, nu au voie sa taie copacii solitari“, a adaugat Dragancea. De asemenea, nu trebuie sa cultive mai mult de doi ani floarea-soarelui pe aceeasi suprafata. Mai mult decât atât, persoanele care vor sa dea foc la miriste va trebui sa solicite aprobarea de la Autoritatea de Mediu si sa anunte politia.


In ceea ce priveste platile complementare de la stat, valoarea acestora difera in functie de ce se cultiva. „Vor primi intre 30 de euro pe hectar (pentru cereale, culturi oleaginoase si culturi proteice) si 216 euro pe hectar (sfecla de zahar, orez, hamei)“, a afirmat directorul APIA Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS