10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Filaj cu profit

Banii pot fi facuti nu doar din comert, ci si din servicii. Nimic nou in asta, insa o scoala de detectivi particulari este o idee inedita care se poate transforma intr-o afacere prospera.


Pe fondul problemelor mari pe care firmele de detectivi particulari le intâmpina la angajarea de noi oameni din cauza lipsei de experienta a acestora, o scoala de detectivi particulari ar putea aduce câstiguri mari celor care ar avea suficienti bani pentru o astfel de investitie. La firmele de detectivi particulari care fac angajari se prezinta de obicei oameni fara experienta, insa dornici sa invete. Numai ca, având in vedere aceasta profesie, nimeni nu are timp si nici mijloace adecvate pentru un cadru educational. De aici ideea infiintarii unei scoli. Impedimentul in calea acestui proiect este obtinerea atestatului de detectiv.


Detectiv in trei luni


Un curs de initiere in profesia de detectiv particular a celor ce doresc sa se atesteze ori sa obtina licenta in profesie si care nu au lucrat in domeniul ordinii publice sau in sistemul de siguranta nationala este cel oferit de Scoala de detectivi particulari „Agatha Christie“, care se deschide in Craiova, ca unul dintre centrele firmei MDM DET EUROCONSULT SRL, autorizata pentru initierea in profesia de detectiv particular. Cursul este intensiv, format din patru module pe o perioada de trei luni, alternând cursurile teoretice cu practica la agentiile specializate, si costa 2.000 de lei. Absolventii cursurilor de initiere au ca perspectiva obtinerea licentei de functionare a unei societati particulare de detectivi sau a unui cabinet individual, conform procedurilor prevazute in Legea nr. 329/2003 (privind exercitarea profesiei de detectiv particular ) si HG nr. 1666/2003. Examenul de atestat nu este usor. Aspirantul la calitatea de detectiv trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: sa fie cetatean român sau al uneia dintre tarile membre UE, sa aiba cel putin studii medii, sa fie apt din punct de vedere medical (una dintre probele importante este testarea psihologica) si sa nu fi fost condamnat pentru infractiuni savârsite cu intentie. Examenul de atestare consta intr-o proba scrisa, care se refera la legislatia in domeniu (Legea nr. 329/2003, Drept constitutional, probleme de Drept penal si civil, legea care reglementeaza functionarea societatilor comerciale si cea referitoare la protectia informatiilor), si un interviu.


Cât te costa firma de detectivi


Firmele de detectivi particulari au potential real de a obtine profit bun. Nu putini sunt cei care ar vrea sa isi verifice suspiciunile legate de infidelitatea conjugala. De asemenea, la cerere se poate verifica si corectitudinea unor candidati pe care o firma ar vrea sa ii angajeze ori loialitatea unor angajati fata de firma, a viitorilor parteneri de afaceri etc. Pentru persoanele juridice se poate oferi consiliere in ceea ce priveste elaborarea normelor interne privind protectia informativa a firmei ori instruirea personalului. Infiintarea unei firme de detectivi particulari necesita o investitie de aproximativ 20.000 de euro. In aceasta suma intra si costurile pentru aparatura. Camere video cu infrarosu, unele miniaturale, aparate foto performante, dispozitive de ascultare cu o raza de actiune de pâna la 30 de metri sunt doar o parte din arsenalul aflat in dotarea detectivilor. Este nevoie de contracte pentru a amortiza investitia. In cazul unui client, se face o evaluare si se incheie un contract. Tarifele practicate sunt intre 10 si 30 de euro pe ora. Cheltuielile cu benzina, telefonul etc. sunt suportate de client.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS