11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFirmele-fantoma bântuie cimitirul din Rast

Firmele-fantoma bântuie cimitirul din Rast

Consiliul Judetean Dolj va avea mult de alergat pâna va identifica proprietarul terenului unde intentioneaza sa construiasca cimitirul din Noul Rast. Firma bucuresteana Vegarom, implicata in tranzactia suspecta de vânzare-cumparare a suprafetei de teren râvnita de oficialii judeteni, a fost radiata din Registrul Comertului.


Dupa ce i-a convins pas cu pas pe proprietarii terenurilor din Noul Rast sa-si vânda terenurile pentru amplasarea noii localitati, autoritatile judetene au batut fara rezultat drumurile la Bucuresti pentru a da de urma firmei care a cumparat hectarele de teren necesare amenajarii cimitirului. Potrivit sefului serviciului juridic al CJ Dolj, Marian Lapadat, proprietarul terenului parca a intrat in pamânt. „Strada unde este sediul societatii pe care o cautam noi seamana cu un paradis al firmelor. Am luat la pas toate casele pe o distanta de 200 de metri si nimeni nu stia de firma Vegarom“, a declarat Lapadat. Acesta a precizat ca CJ Dolj va publica un anunt in presa centrala in care va notifica firma ca intentioneaza sa-i cumpere terenul. In caz contrar, institutia va proceda la expropriere, iar banii care i se cuvin societatii, aproximativ 20 de milioane de lei, vor fi depusi intr-un cont separat.


Motive de suspiciune


Consiliul judetean are nevoie pentru construirea cimitirului de 3,6 hectare de teren, din care 1,4 ha se afla in proprietatea SC Vegarom SRL. Suprafata reprezinta insa doar o mica parte din totalul terenurilor care au intrat in proprietatea firmei din Bucuresti, tranzactii care le-au trezit banuieli oficialilor doljeni din cauza schimbarii proprietarilor la interval de câteva saptamâni. Ipoteza ca vânzarile ar fi reprezentat, de fapt, paravan pentru rambursari de fonduri din bugetul de stat ar putea fi sustinuta de diferenta de pret dintre contracte, de intermediarul afacerii, care era un irakian, si de anul in care au avut loc vânzarile, 2002, perioada de aur a rambursarilor ilegale de TVA din Dolj. La acestea se adauga faptul ca Primaria Rast nu a incasat impozit pe respectivele terenuri care au fost lasate in paragina de proprietar.


Cumpara ieftin, vinde scump


Nu mai putin de 23 de hectare de teren arabil aflat in extravilanul comunei au saltat valoric pe hârtie, in doar o luna, de la aproximativ 200 de milioane de lei la 20 de miliarde de lei. Prima societate care a cumparat terenurile a fost SC Shorok Impex SRL din Bucuresti, reprezentata de Hazim Kalaf Ahmid, cetatean irakian. Aceasta a identificat in 2002 cinci proprietari de terenuri carora le-a platit in aceeasi zi, 9 aprilie 2002, sume de zeci de milioane de lei pentru fiecare tranzactie. 6,69 hectare au intrat in proprietatea firmei de la Stefan Jienescu, 3,75 hectare de la Viorica Afremie, 4,15 ha de la Cornelia Ghenea, 5,26 ha de la Florentina Scrieciu si Eugenia Dieanu, iar alte 3,6 ha de la Corneliu Ghitulescu. In evidentele Primariei Rast nu figureaza decât un singur contract de vânzare-cumparare, cel dintre Scrieciu, Dieanu si Shorok Impex, in valoare de 40 de milioane de lei. Ulterior, acelasi teren a fost vândut in numai o luna cu 4,5 miliarde de lei, pret de peste zece ori mai mare.


Fertilizare pe hârtie


Dupa ce s-a vazut stapâna peste cele 23,5 ha, SC Shorok Impex a gasit, sau avea deja pregatit, un cumparator dispus sa scoata mai multi bani din buzunar, cel putin pe hârtie. Tot intr-o singura zi, 31 mai 2002, prin cinci contracte de vânzare-cumparare, SC Vegarom SRL din Bucuresti a platit pentru respectiva suprafata de teren 20 de miliarde de lei. Tranzactia ridica mari semne de intrebare daca luam in calcul formularile din contracte. Vegarom mentioneaza in scris ca renunta la verificarea sarcinilor din Registrul de Transcriptiuni, lucru ciudat pentru o firma care plateste 20 de miliarde de lei. La rândul ei, Shorok Impex precizeaza in scris ca vinde fara rezerve teren extravilan, arabil, a carui valoare a crescut miraculos datorita faptului ca firma efectuase in doar o luna si jumatate lucrari de imbunatatire cum ar fi aratul, fertilizatul si cultivatul. E greu de crezut ca o societate ar vinde imediat 23 ha de teren dupa ce a investit bani in ele. Primarul din Rast, Iulian Silisteanu, chiar contrazice formularea din contract si spune ca pamântul nu a fost niciodata lucrat. „Au venit de multe ori la mine sa le dau certificate fiscale, pâna când i-am dat afara din birou spunându-le sa mai lase vânzarile si sa se apuce de prasit. De atunci nu a mai venit nimeni pe aici“, a declarat primarul, care a adaugat ca firma Vegarom dorea sa revânda la rândul ei terenul, probabil la un pret si mai mare.


Probleme cu fiscul


Ambele firme implicate in tranzactie au profilul societatilor implicate in rambursari ilegale de TVA. Nu au fost inregistrate ca platitoare de impozite pe somaj, sanatate sau profit. Singurele mentiuni de la Ministerul Finantelor sunt cele de platitoare de TVA si accize, adica exact „calitatile“ unei firme-fantoma. Potrivit site-ului de internet al fiscului, ambele societati nu au mai depus declaratii privind obligatii de plata la bugetul de stat in perioada 1 decembrie 2003 – iulie 2006. Nici adresele din Bucuresti trecute in contracte nu mai sunt aceleasi, cele doua firme figurând cu sedii in alta parte. Mai mult, Vegarom a fost radiata din Registrul Comertului dupa ce instanta i-a pronuntat falimentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU