12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDrumul spre Herculane ridica pretul terenurilor din vestul Vaii

Drumul spre Herculane ridica pretul terenurilor din vestul Vaii

Imediat dupa inceperea lucrarilor la drumul Câmpu lui Neag – Herculane, terenurile si turismul montan din zona de vest a Vaii Jiului au cunoscut cote ridicate, autoritatile locale fiind de parere ca acesta este doar inceputul. Tot mai multi investitori vin si se intereseaza de terenurile disponibile, iar cei din primarie au si ei planuri cu zona aflata in Parcul National Retezat.


„Sigur ca se intereseaza multi de terenuri in acest loc. Ca sa va dau un exemplu, un metru patrat de teren in zona Câmpu lui Neag este acum la pretul de 10-15 euro, in timp ce la Lupeni, ajunge la maximum trei euro. Si noi am revendicat teren in zona Parcului Retezat, mai exact 800 de hectare de pasune care va fi data crescatorilor de animale cu scopul de a incuraja acest sector“, a spus Danut Odagiu Buhaescu, primarul orasului Uricani.


Lucrarile la drum au inceput in aceasta vara si la amenajarea acestui traseu lucreaza cel putin 150 de oameni din Uricani, din totalul celor 400 care sunt acum pe santier. Costul estimativ al intregii lucrari se ridica la 40 de milioane de euro, bani veniti deja de la Banca Mondiala, dar autoritatile locale au demarat, in paralel, lucrari si la DN 66 A Câmpu lui Neag – Lupeni. „Ajungem in acest an pâna la Valea de Brazi cu amenajarea acestui tronson de drum. Acolo sunt cel putin 34 de subtraversari, rigole betonate se vor intinde pe kilometri si artera rutiera va avea cel putin doua straturi de covor asfaltic“, a mai spus Buhaescu. Cât priveste turismul, primarul spune ca are planuri mari, atâta timp cât in zona denumita de localnici Câmpuselu sau Câmpumielu, sporturile de iarna pot fi practicate aproape tot anul, pentru ca zapada nu se topeste decât târziu in vara si se asterne foarte devreme toamna. Drumul spre Herculane este posibil sa fie finalizat in 2009, dar pâna atunci autoritatile locale mizeaza pe dezvoltarea in paralel a turismului montan si pe dezvoltarea economica a zonei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS