Lichidatorii i-au luat urma lui Staicu



Dupa ce FRIGORIFER Craiova si abatoarele de la Mofleni si Podari – evaluate la 113 miliarde de lei vechi – au fost scoase fara succes la licitatie de catre finantele doljene, activele sunt revendicate si de lichidatorii Bancii Internationale a Religiilor (BIR). Acestia sustin ca bunurile sunt ipoteci pentru creditele pe care societatile controlate de omul de afaceri Dinel Staicu le-au luat de la banca in 1999-2000. Lichidatorii BIR revendica de la societatile lui Staicu 536 de miliarde de lei.

Recuperarea creantelor pe care SC CARNEXPOD SA Podari, societatea controlata de controversatul om de afaceri craiovean Dinel Staicu, le are catre bugetul de stat s-a impotmolit din nou. Pe 30 decembrie 2005, Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Dolj a scos la licitatie mai multe bunuri ale societatii aflate sub sechestru, pentru stingerea unei datorii catre bugetul de stat in valoare de circa 100 de miliarde de lei. Suma totala de pornire a licitatiei era de circa 113 miliarde de lei vechi, adica aproximativ trei milioane de euro. Cum era de asteptat, la prima strigare nu s-a prezentat nici un ofertant. Trebuie spus ca majoritatea vânatorilor de chilipiruri asteapta abia a treia licitatie, când, daca la primele doua nu s-a prezentat nimeni, valoarea de pornire a bunurilor licitate scade cu 50% fata de evaluarea initiala. In consecinta, conform legislatiei in vigoare, cea de-a doua licitatie urma sa aiba loc cel mai târziu la sfârsitul lui ianuarie 2006.

Lichidatorii BIR au fost pe faza

Numai ca lucrurile s-au complicat, pentru ca pe fir au intrat si lichidatorii Bancii Internationale a Religiilor (BIR), care sustin ca bunurile cu pricina au fost ipotecate pentru creditele luate de la banca in 1999-2000 de catre societatile controlate de Dinel Staicu.

Astfel, acestea ar apartine, de fapt, SC RECONVERSIA SA Podari, societate care se afla in procedura de faliment si care are ca administrator judiciar societatea SC ROMINSOLV CONSULTING SRL Bucuresti. RECONVERSIA controlata de Staicu ar fi absorbit, de-a lungul anilor, toate societatile care au luat credite de la BIR, trecând prin filiera BDJ SA. In consecinta, aceste active scoase la vânzare de catre DGFP Dolj ar trebui, de fapt, vândute de creditori, pentru a putea stinge macar o parte din creantele de circa 536 de miliarde de lei pe care MOORE STEPHENS RVA, lichidatorul BIR, le are de recuperat de la societatile controlate de Dinel Staicu.

De altfel, administratorul ROMINSOLV a solicitat, la sfârsitul lui septembrie 2005, anularea a trei contracte de vânzare-cumparare prin care bunurile cu pricina treceau din proprietatea BDJ SA (societatea absorbita de catre RECONVERSIA) in cea a CARNEXPOD SA Podari.

Contracte de vânzare-cumparare anulate de instanta


Potrivit SC ROMINSOLV, societatea BDJ SA a fost radiata din Registrul Comertului in urma fuziunii cu SC RECONVERSIA SA Podari, in octombrie 2002. Anterior, pe 10 ianuarie 2002, SC BDJ SA inchiria catre SC CARNEXPOD SA Podari Frigoriferul si abatoarele de la Podari si Mofleni. Aceleasi active au facut insa si obiectul unor contracte de vânzare-cumparare, datate 17 ianuarie 2002, adica o saptamâna mai târziu. Prin aceste contracte, bunurile mentionate treceau in patrimoniul CARNEXPOD. Reclamantii au mai multe argumente pentru anularea contractelor.

In ceea ce priveste contractul de inchiriere, datat 10 ianuarie 2002: la art. 7, partile fac referire la contractele de vânzare-cumparare cu nr. 117, 118 si 119, incheiate ulterior, la o saptamâna diferenta. Din acest motiv, data inchirierii ar fi falsa, aceasta având loc la o data ulterioara vânzarii activelor. Cum, potrivit unui principiu de drept, proprietarul nu poate fi chiriasul propriului sau lucru, contractul de inchiriere nu putea fi inregistrat legal. Tocmai de aceea, sustin reclamantii, prin art. 8 partile ar fi stabilit ca actele de vânzare-cumparare sa nu fie intabulate si inscrise in Cartea Funciara.

Si contractele de vânzare-cumparare ar fi nule din mai multe motive, sustine ROMINSOLV. Unul dintre argumente ar fi acela ca ele sunt contracte de vânzare cu pact de rascumparare, conform art. 8 din contractul de inchiriere: „In luna decembrie 2030, locatorul SC CARNEXPOD SA considera reziliate obligatoriu actele de vânzare-cumparare (….), depuse garantie fara intabulare la Cartea Funciara, de la aceasta data intrând in vigoare actele proprietarului SC BDJ SA in drept si in fapt“. Contractele cu pact de rascumparare contravin legilor in vigoare, motiv pentru care ROMINSOLV considera ca ele au fost facute cu intentia de a frauda creditorii. Practic, prin aceste acte, bunurile ar fi fost scoase din circuitul civil pentru o perioada de 30 de ani. Acestea sunt doar câteva dintre argumentele reclamantilor. Litigiul dintre lichidatorul ROMINSOLV, pe de o parte, si SC RECONVERSIA SA si SC CARNEXPOD SA – pe de alta parte, a fost judecat de catre instanta de fond. Prin sentinta nr. 715 din 21 noiembrie 2005, Tribunalul Dolj a anulat atât contractele de vânzare-cumparare incheiate intre societatile controlate de Dinel Staicu, cât si cele de inchiriere. Urmeaza recursul la Curtea de Apel Craiova.

Blocaj pâna la lamurirea adevaratului proprietar

Cum comunicarea catre partile implicate in proces a fost facuta pe 27 decembrie 2005, administratorul judiciar SC ROMINSOLV nu a mai avut timp sa informeze DGFP Dolj ca bunurile scoase la licitatie nu mai fac parte din patrimoniul SC CARNEXPOD SA Podari. Finantele au aflat de situatie abia dupa ce au organizat prima licitatie pentru vânzarea activelor. Cei implicati in aceste proceduri sustin ca de acum exista doua posibilitati. Daca instanta nu admite recursul, pe fir intra administratorul judiciar al societatii, precum si MOORE STEPHENS RVA, cea care se ocupa de falimentul BIR. Avocatii lichidatorului BIR sustin ca activele in discutie sunt ipotecate pentru creditele pe care societatile controlate de Dinel Staicu le-a luat de la banca in 1999-2000. Creantele s-ar ridica la circa 536 de miliarde de lei. A doua varianta este ca recursul sa fie admis. In aceasta situatie, bunurile trec din nou in patrimoniul SC CARNEXPOD, iar DGFP Dolj le va scoate la licitatie pentru stingerea datoriilor de circa 100 de miliarde de lei pe care societatea le are catre bugetul de stat.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 21 ianuarie 2006

Actualitate

» Vânatorii de masini
» Spital regional la Craiova
» O cisterna din Ungaria s-a rasturnat pe soseaua de centura

Local

» Cinci banci vor sa crediteze municipalitatea cu 700 de miliarde de lei
» Directia Apelor joaca la Loteria Precipitatiilor
» Cresele, in grija primariei
» Autoritatile vor sa puna uniforme pe elevi
» Scurte stiri
» Cabinet de cercetare de 220 de milioane
» Reactii on line
» Punti pentru sufletele mortilor
» Comuna are pagina pe internet
» O scoala cu doar sapte elevi
» Monografia localitatii – scrisa in urma cu 30 de ani
» Copil de sapte ani batut de mama
» Dentist inselat de MTS Leasing
» Mecanic de locomotiva lovit de tren
» Iustin Covei nu vrea la poligraf
» Un marinar a murit strivit intre doua barje
» Mult zgomot pentru nimic
» Scurte stiri

Dolj

» Primarul face legea la Castranova
» Examene anticipate pentru viitorii liceeni
» Terpezita, suferinta si speranta

Gorj

» Conducerile PNL si PD se acuza reciproc de colaborare cu PSD

Sport

» Salih Jaber, strivit de interese
» Alb-albastrii fac risipa de efort
» Si Gabi… nu mai vine
» „Satelitul“ este apt
» „Pandurii“, caliti prin viscol si troiene
» Armel, „aisbergul“ congolez
» Serena Williams a fost eliminata
» Andy Roddick merge in optimi
» Calificare cu emotii
» Tricolorii, incântati de publicul oradean
» „Am plâns când am vazut ce se intâmpla la Craiova“
» Se „naste“ CSM Universitatea Craiova?
» Baschet (m). Aglomeratie sub panou

Bani & Afaceri

» Lichidatorii i-au luat urma lui Staicu
» Minerii din Valea Jiului negociaza salarii mai mari
» Scandal pe cabana Pestera Muierilor

Magazin

» Lipscani – strada cu buticuri
» In ianuarie – luna soldurilor, cumparaturile devin o boala
» Scurte stiri
» IA TE UITA!
» Bancul zilei
» Utile Craiova
» AUDIENTE
» Fereşte-te de radar!
» Picatura de cunoastere

Top