12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDoljul - record national la numarul exploatatiilor agricole

Doljul – record national la numarul exploatatiilor agricole

Toate alocatiile bugetare destinate agriculturii se vor plati in acest an prin intermediul Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura (APIA), care are sucursale functionale in toate judetele tarii. Sucursala din Dolj coordoneaza activitatea a 13 centre locale si, incepând cu primul an al aderarii României la UE, va gestiona fondurile europene destinate agriculturii.


In martie anul trecut, ca efect al Legii nr. 1/2004, s-a infiintat Agentia de Plati si Interventii pentru Agricultura, subordonata Ministerului Agriculturii. Infiintarea APIA a raspuns cerintelor impuse de UE pentru aderarea României si are ca scop principal gestionarea fondurilor europene alocate pentru agricultura dupa aderare, iar pâna atunci a preluat sustinerea financiara bugetara pentru sectorul agricol. Desi institutia nou-infiintata are rol determinant in dezvoltarea unuia dintre putinele sectoare ale economiei care va putea fi viabil si dupa aderarea României, aproape fara exceptie sediile judetene ale Agentiei ori sunt insuficiente, ori sunt insalubre. In Dolj, sucursala a primit o camera fara sistem de aerisire natural sau artificial, la subolul cladirii in care functioneaza Directia Agricola, camera in care lucreaza cei câtiva functionari ai sucursalei si in care sunt depozitate documentele de decontare a platilor facute sau a celor solicitate.


Agentia de plati la Statiunea pomicola?


„La inceputul saptamânii s-a discutat la Bucuresti repartizarea unui alt sediu pentru sucursala din Dolj. Se are in vedere sediul Statiunii de cercetare pomicola Craiova (care in prezent este in faliment) sau sediul fostului Oficiu de reproductie a animalelor de pe platforma din Romanesti. Pentru unul dintre ele se va emite in regim de urgenta o hotarâre de guvern prin care ni se va repartiza un sediu functional“, a spus coordonatorul sucursalei Dolj a Agentiei, dr. Misu Sanda. In judet au fost infiintate 13 centre locale, iar la fiecare centru sunt arondate noua localitati. Pâna acum, sucursala din Dolj a Agentiei a preluat plata primelor pe produs in sectorul vegetal, subventiile in sectorul animalier, plata cheltuielilor cu depozitarea grâului, alocatia bugetara de 50% din cuantumul primei de asigurare pentru culturi, despagubirile acordate de stat pentru animalele ucise sau confiscate in vederea eliminarii unor boli transmisibile, precum si verificarea deconturilor depuse de furnizorii de inputuri pentru agricultura.


Doljul – primul loc la exploatatii foarte mici


Tot in sarcina agentiei intra si constituirea registrului fermelor pentru fiecare localitate in parte. In registru vor fi declarate toate exploatatiile agricole care depasesc un hectar, iar pe baza evidentelor din aceste registre, dupa aderare, se va acorda sprijinul financiar din fondurile externe care vor veni dupa aderare. Practic, cine nu este in acest registru nu primeste sprijin financiar dupa anul 2007, când se preconizeaza aderarea României la UE. Cei care exploateaza mai mult de un hectar trebuie sa completeze un formular tipizat existent la primaria fiecarei comune, dupa care vor obtine un numar de inregistrare care constituie din acel moment codul exploatatiei agricole. „In Dolj, dupa ultimul recensamânt, exista 104.000 exploatatii agricole care depasesc un hectar de teren, iar pâna acum au fost trecute in registrul fermelor 43.000 de exploatatii. Termenul-limita pâna la care se pot inscrie exploatatiile in registru este 31 martie 2006, data dupa care vor incepe verificarile declaratiilor cuprinse in formularele tipizate completate de fermieri pe propria raspundere“, a spus Misu Sanda. Registrul fermelor este necesar deoarece din 2007 subventiile nu se vor mai acorda ca pâna acum pe produs, ci se vor acorda pentru suprafata cultivata care este inregistrata. La nivelul tarii, Doljul are o situatie grea in ceea ce priveste inregistrarea exploatatiilor, deoarece este judetul care a raportat la recensamânt cel mai mare numar de exploatatii foarte mici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS