6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajComuna Malu Mare investeşte 1,6 milioane de euro în reţeaua de gaze

Comuna Malu Mare investeşte 1,6 milioane de euro în reţeaua de gaze

Primarul din Malu Mare, Ilie Dodocioiu

Pe zi ce trece, Malu Mare devine o comună urbană. Investiţiile pe care autorităţile locale le-au făcut în modernizarea aşezării, precum şi apropierea de Craiova au atras, în ultimii ani, tot mai multe persoane care au ales să îşi ridice case aici. Dovadă este faptul că, în ultimii doi ani, au fost eliberate aproape 600 de autorizații de construire. Comuna este atrăgătoare şi pentru investitori, peste 400 de societăţi desfăşurându-şi activitatea în Malu Mare. În această perioadă, comuna Malu Mare este în plin proces de integrare a unui deziderat extrem de important pentru dezvoltarea oricărei localităţi, respectiv crearea unui sistem de alimentare cu gaze naturale. „Am primit săptămâna trecută studiul de fezabilitate pentru reţeaua de gaze în toată comuna Malu Mare. Este vorba de un proiect în lungime de aproximativ 37 de kilometri. Am eliberat certificatul de urbanism, iar în perioada următoare vom obţine toate avizele necesare în vederea proiectării. Valoarea totală este de 1,6 milioane de euro, proiectare şi execuţie“, a spus primarul din Malu Mare, Ilie Dodocioiu.

15 milioane de lei, investite în extinderea canalizării şi în drumuri

Extinderea sistemului de canalizare, precum şi modernizarea infrastructurii rutiere sunt alte două domenii prioritare de investiţii pentru autorităţile locale din Malu Mare. Primarul Ilie Dodocioiu spune că vor fi alocate fonduri de 15 milioane de lei în acest sens. „La sfârşitul acestei săptămâni vom avea o şedinţă de consiliu local, în care vom lua o hotărâre în vederea derulării a două proiecte prin fondul de dezvoltare şi investiţii. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 114/2018, publicată în Monitorul Oficial 1.116/2018, se înfiinţează Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru a finanţa proiectele de modernizare a UAT-urilor, în domenii prioritare precum: apă, canalizare, reţea de energie electrică, transporturi, drumuri etc. Din acest fond se pot lua bani pe o perioadă de 20 de ani, cu garanţia statului român, dobânda fiind de 1%. În acest sens, noi vom accesa 15 milioane de lei pentru extinderea sistemului de canalizare în Malu Mare. S-au făcut 7 km şi staţie de epurare şi dorim să facem extindere canalizare şi staţie de epurare. Estimăm că zece milioane de lei vor fi investite în canalizare, iar cinci milioane de lei îi vom folosi la betonarea a 11 kilometri de drumuri în comuna Malu Mare. Banii vor fi returnaţi apoi începând de anul viitor“, a mai spus primarul Ilie Dodocioiu, care a adăugat că planul de investiţii în comună va fi mai bine conturat după aprobarea bugetului local.

Extinderea sistemului de canalizare, precum şi modernizarea infrastructurii rutiere sunt domenii prioritare de investiţii pentru autorităţile locale din Malu Mare

Sistem de supraveghere video în zona Selgros

Autorităţile locale din Malu Mare fac eforturi să răspundă cerințelor unei populaţii ce depăşeşte 5.000 de locuitori. În zona Selgros, unde locuiesc peste 1.000 de persoane, oamenii reclamă numărul mare de furturi care au loc. Este şi motivul pentru care primarul Ilie Dodocioiu spune că va investi 1,3 milioane de lei în amplasarea unui sistem video. „Sistemul de supraveghere va fi implementat pentru creşterea gradului de siguranţă, având în vedere că acolo sunt peste 1.000 de imobile. Tot în zona Selgros se va face recepţia sistemului de iluminat şi predarea către CEZ. Este vorba de şapte kilometri de drumuri din cei 14 km prevăzuţi în proiectul multianual cu Luxten. Restul vor fi finalizaţi în Malu Mare şi Preajba Veche până la sfârşitul acestui an“, a mai spus Ilie Dodocioiu.
Investiţii se vor face şi în modernizarea infrastructurii rutiere, precum şi în canalizarea în zona Selgros, pe masterplanul judeţean.
Prin facilităţile oferite atât localnicilor, cât şi investitorilor, prin proiectele de modernizare de amploare pe care le-au demarat autorităţile locale, dar şi prin apropierea de Craiova, comuna Malu Mare tinde să devină o zonă rezidenţială, pe care o aleg tot mai multe persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS