16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajProgramul “after school”, o plăcere pentru copiii din Craiova

Programul “after school”, o plăcere pentru copiii din Craiova

Ştim că şcoala ocupă de multe ori prea mult timp din viaţa unui elev, iar activităţile extraşcolare pot părea o povară în programul acestora, de aceea am decis să venim în întâmpirea elevilor şi parinţilor cu o sumedenie de activităţi: cursuri şi ateliere incluse în programul after school.

Spre exemplu, la after school Happy Kids Academy, cursul de Robotică este predat prin îmbinarea metodelor “STEM Education” şi “Hands-on Education”, ceea ce înseamnă că pe lângă partea practică sunt transmise către copii informaţii de natură stiinţifică din viaţa reală prin joacă, discuţii antrenante referitoare la subiect sau diverse experimente. Cei mici sunt încântaţi să lucreze cu piese speciale LEGO, cu motoraşe, senzori, tablete și softuri interactive.

Ştiati că Happy Kids Academy este singurul after school din Craiova care pune la dispoziţia copiilor GRATUIT spaţiul pentru petrecerile lor?

Sau că există o Sufragerie a copiilor – o cameră a lor, cu jocuri de societate, bibliotecă, TV, consolă, LEGO, unde se creează relaţii pe termen lung şi câteodată prietenii pe viaţă… De ce doar Google sau Facebook să aibă o zonă de relaxare? Oare copiii noştri nu merită?

Nu putem să nu amintim de cursul “2+2 Şcoala de matematică” – matematica distractivă, cursul de Bune Maniere, Cultură Generală, Oratorie, Dezvoltare personală, ateliere creative, ora de lectură, ora de cinema, karaoke, jocurile copilăriei sau multe alte activităţi care au rolul de a ajuta la formarea şi dezvoltarea abilităţilor de viaţă şi în acelaşi timp aduc bucurie, drept umare vom avea copii fericiţi şi părinţi liniştiţi.

Toate aceste activităi sunt incluse în programul after school Happy Kids Academy, un program educaţional unic şi o plăcere pentru toţi copiii!

Suntem de părere că “after school” nu înseamnă doar teme, înseamnă o metodă bună de educaţie care cuprinde şi distracţie, jocuri, cursuri, ateliere sau prieteni, iar rezultatul nu poate fi altceva decât deprinderi sănătoase, dar și principii și valori care să le asigure copiilor etică, moralitate şi diversitate culturală…şi toate acestea prin joacă, interacţiune şi voie bună.

Happy Kids Academy pune la dispoziţie următoarele servicii în Craiova : after school, cursuri şi ateliere pentru copii, kids club şi petreceri pentru copii.

Pentru înscrieri şi informaţii:

Adresa : Str. Macului nr. 1A, etaj 1, Craiova – zona SIF Oltenia

Telefon : 0751.182.416

Website : www.happykids-academy.ro

Facebook : www.facebook.com/happy.kids.academy.craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS