Există câte un șemineu potrivit pentru oricine, indiferent dacă stă la casă ori la bloc

Autori


Când este vorba de seminee, cu toții recunoaștem că sunt elemente care dau un aer cu totul deosebit, opulent, caselor în care sunt amplasate.

Ce-i drept, nu oricare dintre ele pot să fie folosite și ca surse principale de încălzire în iernile friguroase, dar din punct de vedere estetic sunt cu adevărat imbatabile.

Șemineele, elemente principale ale unor amenajări interioare de succes

Evident, cârcotași mai există, ca în orice domeniu. Totuși, degeaba afirmă ei că nu are rost să ne punem un șemineu în locuință când există surse de încălzire mult mai performante. Cine stă să îi asculte când are posibilitatea să își împlinească acest vis – de a avea șemineul propriu? Există o vrajă a șemineelor care îl face pe orice om ce își clădește o locuință la curte să viseze la a avea și un șemineu tradițional sau modern. Până și cei care stau la bloc pot găsi variante pentru a-și pune unul în living, chiar dacă nu au posibilitatea de a avea și un coș de fum.

Ce poate fi mai romantic decât să mergi cu persoana iubită la casa de vacanță de la țară, să te rupi de tumultul orașului în care viețuiești și să stați amândoi, așa, ca-n filme, în fața unui șemineu cu lemne unde vreascurile și buștenii ard cu trosnete ce amintesc de vremea copilăriei?

Sau, de ce nu, dacă nu ești un norocos care să aibă un astfel de refugiu rural, poți să apelezi chiar și într-o simplă garsonieră închiriată de 20 de m.p. la un șemineu fals care să funcționeze pe bază de curent electric. Cu puțină imaginație, se poate petrece o seară romantică și într-o astfel de locuință cocoțată la etajul zece al unui bloc gri dintr-o urbe extrem de zgomotoasă.

Din oferta vastă a magazinelor ce vând șeminee, poți găsi unul potrivit pentru tine

Șemineele oferite azi spre comercializare de către producători diferă în ceea ce privește proiectarea, modul de funcționare. Se vând chiar și online șeminee pe lemne sau peleți, șeminee cu gaz, șeminee electrice, șeminee cu biocombustibili. Aceste elemente de interior variază în funcție de dimensiune, formă, materiale de construcție și culori.

Există proprietari de șeminee tradiționale vechi care preferă să le restaureze la exterior, păstrându-le formă inițială, dar să schimbe focarul șemineului și să înlocuiască coșul din cărămidă degradat cu un coș de fum din inox, mult mai sigur și mai performant.

Dacă vor să se rezume la rolul estetic, uneori clienții apelează la specialiștii în șeminee pentru a monta în interiorul vechiului șemineu o structură funcțională modernă. Uneori, se orientează spre un șemineu mai mult sau mai puțin simbolic, pe bază de bioetanol sau chiar către un semineu electric mai mic, care să se potrivească.

Asta dacă nu își doresc ca șemineul lor să aibă dublu rol: estetic, dar și de încălzire a camerei respective.

Unii clienți aleg mai degrabă o soba semineu, nu o sobă de teracotă obișnuită sau dintr-un alt material la modă, dacă vor și căldură. Chiar dacă nu este vorba de un șemineu deschis, așa cum îl știm noi din filmele de epocă, tot va personaliza deosebit de plăcut încăperea unde va fi așezată, mai ales dacă se integrează fericit cu mobilierul și celelalte elemente de decorațiuni interioare.

Specialiștii recomandă asemenea sobe tip șemineu pentru băi și bucătării, dar există modele extrem de frumoase care pot constitui piese centrale de interes chiar în livinguri. Unele funcționează cu combustibil solid, altele cu gaz.

Sobele șemineu pot ca să fie împărțite în: sobe cu foc deschis, semideschis sau închis. Pereții exteriori ai acestor surse de încălzire sunt rezistenți la căldură și permit utilizarea mai multor tipuri de căptușeală. Atunci când achiziționați un model metalic de șemineu sau o sobă șemineu, merită clarificat anterior cât de groși sunt pereții.

Magazinele de specialitate au așadar o varietate de șeminee în catalog, motiv pentru care sigur o să găsiți unul pe gustul dvs., potrivit cu locuința de care dispuneți, indiferent că este o casă modestă, o vilă somptuoasă, o garsonieră sau un apartament la bloc.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 24 aprilie 2019

Publireportaj

» Patrioții cu gura versus patrioții cu fapta – Primarii liberali readuc la viață patrimoniul românesc
» UNIC vă aşteaptă cu cadouri de mii de euro, de Paşte
» Rednex vine la WE Love Retro Craiova
» Peste 100 de metri pătrați de baruri îi așteaptă pe petrecăreți, ÎN PREMIERĂ, la WE LOVE RETRO Craiova
» Comunicat de presă privind lansarea proiectului cu titlul “Construire gradiniță în comuna Ghidici, judeţul Dolj”

Dolj

» Adriana Ungureanu, despre opera „Mefistofele“: „Venim să vedem pe scenă pornografie și droguri în Săptămâna Mare?!“
» Zidul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“, pictat de elevi
» Fantoma cartierului chinezesc a bântuit Consiliul Local Craiova. Marian Vasile: Hai să nu mai stăm cu acea rușine pe strada Caracal!
» Trei spărgători de bancomate, condamnaţi definitiv
» „Scump, dom`le, scump!“ – preţuri mari în pieţele craiovene (GALERIE FOTO)

Gorj

» Transalpina nu va fi deschisă de Paşte pentru că iarna a revenit la Rânca
» Biletele de tratament din perioada Paştelui, refuzate de pensionari
» CAS Gorj lucrează încă după bugetul de anul trecut
» Sunt deschise cele trei centre pentru sacrificarea mieilor
» Întreruperi energie electrică de mâine

Sport

» „Elitele“ Craiovei au contabilizat patru puncte în runda a 16-a
» SCM „U“ Craiova, la primul joc cu Timişoara din play-off
» „Leii“ nu renunţă la luptă
» Voleibaliştii luptă la Steaua

Sanatate

» Măşti şi uleiuri benefice pentru păr
» Care este alimentaţia corectă în timpul sarcinii

Magazin

» Topul celor mai cunoscute superstiţii românești
» Beneficiile amestecului de miere cu nuci
» Cercetătorii au descoperit lacuri ”fantomă” pe suprafaţa lui Titan, luna lui Saturn
» Zece curiozităţi despre Charlie Chaplin
» Horoscop
» Bancul zilei

Top