10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajIon Prioteasa: „Peste 30 la sută din banii CJ Dolj au mers spre sănătate“

Ion Prioteasa: „Peste 30 la sută din banii CJ Dolj au mers spre sănătate“

Consiliul Judeţean Dolj îndeplineşte un rol important în domeniul sănătăţii şi este proprietarul unor imobile din Craiova în care îşi desfăşoară activitatea o serie întreagă de structuri sanitare. Una dintre acestea este Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, unitate care deserveşte întreaga Oltenie. Pentru a veni în sprijinul pacienţilor din această regiune a ţării, Consiliul Judeţean Dolj a demarat o amplă lucrare de modernizare şi extindere a celei mai aglomerate structuri din cadrul Spitalului Judeţean – Unitatea de Primiri Urgenţe. Investiția derulată la UPU, estimată la 7 milioane de euro, vizează modernizarea spațiilor existente, cu o suprafață de aproximativ 900 de metri pătrați, precum și extinderea cu două noi corpuri de clădire, având o suprafață desfășurată cumulată de aproape 3.700 de metri pătrați. „La finalul acestui demers, vom aduce la nivelul exigențelor europene spațiul în care funcționează Unitatea de Primiri Urgențe, unde ajung în fiecare an peste 130.000 de pacienți din regiunea noastră. Investiția vizează, pe de o parte, modernizarea clădirii existente a UPU, dar și creșterea de peste patru ori a suprafeței destinate medicinei de urgență. În ceea ce privește extinderea, proiectul prevede construirea a două noi corpuri de clădire. Pentru cel mai important dintre acestea – o construcție cu subsol, parter, etaj și o zonă de trecere către pasarela de legătură cu SCJU – structura este complet realizată și, în prezent, lucrările continuă la interior, la pavaje, plafoane și rețelele de instalații. Dintre dotările moderne cu care este prevăzută clădirea, a fost montat sistemul de transport pneumatic, prin intermediul căruia între diversele departamente vor putea fi expediate rapid medicamente și materiale medicale, probe destinate analizelor de laborator, rezultate și alte documente. Această investiție era absolut necesară, ținând cont de complexitatea acestui imobil, care cuprinde module de consultații pentru diferite specialități, bloc operator propriu, cu două săli pentru intervenții chirurgicale, laborator și chiar un modul educațional, pentru cursuri și conferințe“, a precizat Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.
Alt obiectiv în care Consiliul Judeţean Dolj a făcut investiţii masive este ambulatoriul de specialitate al SCJU, unde sunt acordate anual aproape 240.000 de consultaţii. Acesta a fost modernizat, dezvoltat şi dotat cu fonduri europene de peste 8 milioane de euro.
Investiţiile CJ în Spitalul Județean de Urgență au permis renovarea unor blocuri operatorii cu 24 de săli de operaţii şi 78 de încăperi anexe, dar şi modernizarea a 11 ascensoare.
O sumă de peste un milion de euro a fost investită în achiziţia echipamente performante şi instrumentar medical modern.
În anul 2015 a fost iniţiat un amplu proces de renovare a spaţiilor interioare la toate cele 11 niveluri ale spitalului, investiţie cu o valoare estimată de aproape 4 milioane de euro, derulată etapizat, etaj cu etaj.
Dovadă că sănătatea a fost un domeniu prioritar de investiții pentru Consiliul Județean Dolj este şi Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară, construită în curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Craiova, care a fost inaugurată în primăvara acestui an. Acest proiect este rezultatul unei munci de aproape patru ani şi o investiție care se ridică la 9,5 milioane de euro, pe care a făcut-o Consiliul Judeţean Dolj. Aici vor fi tratate cazurile grave de infarct miocardic, care până acum erau trimise la spitalele din București sau Timișoara. Valoarea echipamentelor și dotărilor este de aproximativ 2 milioane de euro, fonduri pe care Consiliul Județean le-a alocat anul trecut. În paralel, se află în implementare un proiect european de 1,5 milioane de euro, în cadrul căruia va fi dotată complet una dintre sălile de operații, iar prin bugetul pentru 2018 va fi repartizată suma de 4.350.000 de lei pentru echiparea celei de-a doua. „Ne-am mobilizat cu toții, iar acesta este un proiect de succes al tuturor oamenilor din CJ. De la Timișoara, până la București sau Sofia nu există o clinică de cardiologie intervențională așa cum este aceasta“, a adăugat Ion Prioteasa.
Clinica de Cardiologie Intervențională are 25 de paturi. Toate saloanele au grup sanitar propriu, dar și sistem de alarmare pentru personalul medical. În clinică se află un bloc operator cu două săli de operații, un izolator, dar și zone de supraveghere și terapie intensivă și o sală pentru angiograf.
Fondurile alocate în ultimii ani de către CJ sistemului sanitar se ridică la 30 de milioane de euro şi plasează judeţul Dolj pe primul loc pe ţară în ceea ce priveşte investiţiile în sănătate. Și alte unități medicale din Dolj primesc bani de la CJ. Este vorba despre Spitalul Orășenesc Dăbuleni, precum şi Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna. Pe lista de proiecte a CJ se află însă şi obiective noi, respectiv crearea unui institut oncologic la Craiova. „În ultimii ani, peste 30 la sută din banii CJ au mers spre sănătate, iar prin toate aceste investiții, ne facem datoria către acest domeniu“, a încheiat Ion Prioteasa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS