8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajComuna Valea Stanciului se modernizează

Comuna Valea Stanciului se modernizează

Reabilitarea unităților de învățământ, a lăcașurilor de cult, precum și modernizarea infrastructurii sunt prioritare pentru autoritățile din comuna doljeană Valea Stanciului. Dovadă stau investițiile care se fac în aceste obiective. „Au început lucrările de reabilitare, modernizare și dotare a Școlii cu clasele I-VIII de la Horezu Poienari, pentru care am obținut finanțare prin PNDL 1. Școala va fi reabilitată de la acoperiș și până la temelie. Aceasta va fi dotată cu centrală termică, vor fi amenajate toalete interioare și va fi mobilată modern. Până la sfârșitul lunii septembrie, când vor începe cursurile, corpurile C1 și C2 vor fi gata, astfel încât cei 230 de elevi din Horezu și Grecești care învață aici să înceapă cursurile în cele mai bune condiții“, a spus Ovidiu Gîngioveanu, primarul din Valea Stanciului. Tot prin PNDL 1 s-a reușit modernizarea grădiniței din satul Ţugureşti, care anul trecut a fost dată în folosință, iar în urma reabilitării numărul preșcolarilor care o frecventează a crescut de la 7 la 19.
Nu au fost uitate nici lăcășurile de cult din localitate, astfel încât au fost modernizate mai multe biserici. „Am alocat suma de 250.000 de lei pentru reabilitarea exterioară și interioară a bisericii din satul Horezu Poienari. De asemenea, au fost reabilitate bisericile din satele Grecești și Bârza. În prezent, în comună se derulează mai multe proiecte care vizează pietruirea străzilor din Ţugureşti și Bârza. Obiectivul nostru este ca în anii următori să asfaltăm aceste străzi, dar a trebuit să intervenim cu piatră pentru a putea circula pe ele deoarece erau distruse și exista pericolul ca atunci când plouă să nu mai poată interveni o salvare sau alte mijloace de prim ajutor la localnicii respectivi“, a adăugat Ovidiu Gîngioveanu.
Acestea nu sunt însă singurele proiecte care se derulează în comună. „Așteptăm ca săptămâna aceasta să fie predate şi proiectele pentru Centrul Medical, canalizare, grădinița din Bârza, cea din Ţugureşti, precum și şcoala din Grecești, dar și cea din Valea Stanciului, pentru a putea fi publicate în SEAP și, în urma licitațiilor, să începem lucrările“, a spus Gîngioveanu.
Și pentru că tot este una dintre cele mai mari comune din Dolj, Valea Stanciului va avea parte la sfârșitul acestei săptămâni și de o mare petrecere. Toate satele localității vor îmbrăca straie de sărbătoare, iar locuitorii sunt invitați să participe la mesele câmpenești și concertele care vor avea loc cu ocazia Zilei Comunei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS