16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajFarmaciile Trei F, un brand pe piața din Oltenia

Farmaciile Trei F, un brand pe piața din Oltenia

Tradiție, seriozitate, profesionalism, grijă față de pacient. Este povestea lanțului de farmacii Trei F, care a început să se scrie în urmă cu aproape trei decenii. Totul a pornit de la dorința a trei femei care primiseră diploma de farmacist să pună în aplicare cunoștințele din domeniul pe care l-au studiat. Şi-au dorit să vină în sprijinul pacienților într-o perioadă în care piața farmaceutică nu era foarte dezvoltată. Sunt trei farmaciste care au pornit la drum în 1991 şi au construit ceea ce avea să devină un brand pe piața din Oltenia. „Am considerat că farmacia trebuie înființată de un farmacist, așa cum se întâmplă în țările dezvoltate. În Germania, spre exemplu, nu există decât farmacia farmacistului. La fel stau lucrurile în Franța, Spania, Portugalia, Grecia, unde farmacia nu poate fi deținută de o persoană care are altă profesie. Pe 15 septembrie 1991 am luat în locaţie de gestiune fosta farmacie nr. 3, care a devenit Beladona. În 1992 am transformat-o în SRL și pentru a putea plăti cei 11 angajați pe care ni i-a dat fostul Oficiu Farmaceutic Craiova a trebuit să înființăm o altă farmacie pe str. Amaradiei, care s-a numit tot Beladona. În 1994 am construit spațiul de pe Calea București, iar acolo am mutat farmacia Beladona de pe strada Amaradia, care avea să se numească Trei F (prima farmacie non-stop), de la Trei Farmaciste. Nu știam cum să o denumim și am numit-o așa, ținând cont că eram trei farmaciste asociate în această afacere: Mondea, Tănăsescu și Ştefănescu“, a spus Floarea Mondea.

Nu au bătut pasul pe loc, iar în anii care au urmat au mai dezvoltat şapte puncte de lucru. „Farmacia Beladona de la Casa Albă a fost preluată tot de Trei F. În 2001 am mai înființat un punct de lucru în Sărari și unul în 1 Mai. În 2010 am înfiinţat Farmacia Trei F de la Spitalul Judeţean, iar în 2012 am mai obținut o licență și am înființat încă un punct de lucru în Titulescu. În 2013 a apărut un alt punct de lucru la Rotonda, iar în 2016 unul în Craiovița. În prezent avem opt farmacii: Farmacia Trei F Centru – non-stop Calea Bucureşti, Farmacia Trei F Rotonda, program 8.00 – 22.00, Calea Bucureşti centru stomatologie, Farmacia Trei F Mercur Center 10.00 -22.00 Mall Mercur, Farmacia Împăratul Traian 8.00 -22.00 cartier Sărari, Farmacia Trei F Beladona 8.00 – 22.00 Spitalul Infecţioase Filantropia, Farmacia Trei F Titulescu 8.00 – 21.00 str. N. Titulescu, Farmacia Trei F Spital 8.00 – 22.00 str. Tabaci vis-a-vis de Spitalul Judeţean, Farmacia Trei F Craioviţa – 8.00 – 22.00 lângă Kaufland Craioviţa“, a adăugat Floarea Mondea.

Farmaciile Trei F sunt fundamentate astăzi pe trei principii: tradiţie, personal responsabil, recomandări profesioniste. În fiecare punct de lucru există specialiști care vin în întâmpinarea pacienților cu sfaturi utile, grijă și atenție. Acesta este, de altfel, secretul succesului şi longevității Farmaciilor Trei F. „Dacă nu ești serios, nu poți să reușești în acest domeniu. Oamenii știu că pot găsi la noi tot ceea ce nu găsesc în altă parte. Chiar dacă nu avem pe un stoc un anumit medicament, îl putem aduce. Totodată, șapte din cele opt farmacii pe care le deținem au laboratoare proprii, în care se prepară rețete magistrale. Atenția personalului este un alt element care contează extrem de mult. O farmacie nu este un magazin, iar orice greșeală poate fi fatală“, a completat Floarea Mondea.

De 27 de ani pe piață, lanțul de farmacii Trei F a devenit un aliat de nădejde al craiovenilor. Dovadă stă faptul că în 2016 s-a clasat pe locul 1, iar în 2017 pe locul 2 la Gala Best of Craiova, conform preferințelor locuitorilor din Bănie. Povestea celor trei farmaciste continuă. Ele sunt mereu în mijlocul pacienţilor, cu sfaturi medicale şi o vorbă bună.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS