NOVARA T IMPEX, un reper important pe piața construcțiilor din Oltenia

Autori


Înființată în 1994, NOVARA T IMPEX este un reper important pe piața construcțiilor din Oltenia și se axează pe realizarea de lucrări de construcții civile, industriale, instalații sanitare, electrice și termice. Pe parcursul celor 24 de ani de activitate, NOVARA T IMPEX a crescut și și-a consolidat poziția deținută pe piața construcțiilor, diversificându-și permanent activitatea prin deschiderea unor linii de producere a tâmplăriei din aluminiu și PVC, fasonare oțel beton, precum și prelucrarea lemnului și a pietrei. „Suntem ingineri constructori, arhitecți, ingineri electricieni, toți cei din familie lucrăm în acest domeniu și numai asta facem. Firma noastră a plecat de la zero, nu suntem urmașii vreunui fost trust de construcții sau ai unei foste întreprinderi de construcții de stat. De-a lungul anilor ne-am diversificat activitatea, încercând să atingem un cât mai mare grad de independență față de colaboratorii subcontractanți și furnizorii de servicii. Avem ateliere specializate dotate cu utilaje germane pentru prelucrarea pietrei naturale, pentru producția de tâmplărie, inclusiv a geamului termopan, pentru prelucrarea lemnului și fasonarea automatizată a armăturilor din oțel beton. Spre deosebire de multe firme de construcții, am investit permanent și dispunem de o dotare foarte amplă: macarale-turn și auto, autobetoniere, manipulatoare telescopice, excavatoare, buldozere, încărcătoare frontale, buldoexcavatoare, cilindre compactoare, autobasculante, trailere etc. De asemenea, echiparea societății include sisteme germane de cofraje metalice, grinzi, schele și popi telescopici. În comparație cu alte firme, nu suntem nevoiți să închiriem tehnica de lucru pentru că o avem în dotarea societății“, a spus ing. Lucian Tomescu, reprezentant al NOVARA T IMPEX.

În cei 24 de ani de când se află pe piață, NOVARA T IMPEX a executat o gamă variată de lucrări, inclusiv de canalizare, de alimentare cu apă, hale industriale, săli de sport, blocuri de locuințe, școli, grădinițe sedii de instituții. Toate au fost realizate cu personal propriu, în general fără subcontractanți, aceasta fiind, de altfel, ceea ce face diferența între NOVARA T IMPEX și alți constructori. „Avem capacitatea de a realiza orice lucrare integral cu personal propriu, fără subcontractanți. În regiunea Olteniei, printre cele mai reprezentative lucrări din ultimii ani sunt noul sediu ISU din Craiova, Centrul cultural Cârcea, canalizarea și stația de epurare din comuna Pielești, sediul Primăriei Bistreț, Zona de agrement și ștrand Motru, precum și blocurile de locuințe ANL din Craiova, Drobeta Tr. Severin, Strehaia, Drăgășani și Târgu Jiu. În prezent avem contractată și începută o sală de sport la Drăgotești, în judeţul Gorj, un bloc ANL la Vișina, judeţul Olt, un cămin cultural la Punghina, în judeţul Mehedinți, un cămin cultural la Breasta în judeţul Dolj, o grădiniță în Bistreț, judeţul Dolj, o școală la Piatra Olt. De asemenea, avem două proiecte rezidențiale finanțate din fonduri proprii: 52 de case în zona Selgros, aparținând de Malu Mare, dintre care 14 sunt ridicate, precum și șase blocuri pe strada Brestei, din care patru sunt ridicate, iar unul este complet locuit. În total sunt prevăzute 138 de apartamente, precum și spații comerciale și de servicii publice“, a adăugat Lucian Tomescu.

Seriozitatea, corectitudinea, tehnologia de ultimă oră, investițiile permanente sunt calități care au făcut din NOVARA T IMPEX un reper important pe piața construcțiilor din Oltenia, dar și din străinătate. „Am executat și avem în continuare în derulare contracte de execuție a unor lucrări în străinătate. Lucrăm cu succes cu diverse autorități publice din Germania, lucrările fiind câștigate direct prin licitații publice, nu subcontractate. Am încheiat începând din anul 2014 până în prezent zece contracte de lucrări cu instituții publice germane, atribuite în urma unor proceduri de licitație, dintre care șase au fost finalizate cu succes, cum ar fi: Clinica de cercetare genetică a Spitalului Universitar din Frankfurt, Institut de cercetare la Universitatea Tehnică din Aachen, Școala Primară Minden, Centru pregătire profesională Oldenburg etc., iar patru sunt în curs de derulare“, a adăugat Lucian Tomescu. În momentul de față, societatea acordă o atenție sporită și se implică în dezvoltarea durabilă și protecția mediului înconjurător prin reciclarea materialelor din demolări cu concasorul de ultimă generație și stația de sortare achiziționate recent și reutilizarea acestora ca strat suport la alte lucrări, precum și prin revalorificarea rumegușului rezultat din prelucrarea lemnului în atelierele proprii cu ajutorul presei pentru fabricarea brichetelor folosite la încălzire.
În prezent, NOVARA T IMPEX dispune de 180 de angajați, dar conducerea firmei spune că ar mai avea nevoie de cel puțin 300 de salariați pentru execuția lucrărilor contractate în acest moment. Gama de locuri de muncă este variată și se adresează oricui dorește să se dezvolte și să lucreze într-un mediu de profesioniști.
Cu o cifră de afaceri în creștere de la an la an, NOVARA T IMPEX este una dintre cele mai performante firme de profil din regiunea Olteniei și nu numai.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 23 mai 2019

Actualitate

» Programul Prima Casă se modifică
» Un parc din New York, curăţat de capre
» 700 de milioane de lei către Fondul de Mediu pentru restituirea taxei auto
» Judith Kerr, autoarea minunatei serii de cărţi pentru copii dedicate pisicii Mog, a murit la 95 de ani
» Mai puțin de unul din 5 spitale a raportat oficial infecții nosocomiale în primele 4 luni ale anului
» Surse: UDMR rupe protocolul cu PSD-ALDE
» ANM: Ploi torenţiale, vijelii şi grindină, în aproape toată ţara
» Darius Vâlcov, urmărit penal de DIICOT în dosarul privind publicarea protocolului Parchet-SRI din 2016
» O pasageră a murit într-un avion Ryanair
» Autocar răsturnat în Italia: Cel puţin o persoană a murit, iar alte 31 sunt rănite. Printre victime s-ar afla şi români
» Senatorul PSD Virginel Iordache a fost dus cu elicopterul SMURD de la Suceava la București pentru o enteroviroză
» Marea Britanie organizează astăzi alegeri europarlamentare
» George Maior anunţă că nu se poate prezenta pentru audieri la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

Publireportaj

» Comunicat de presă ,,Creşterea competitivităţii econimice a S.C. Ra Trade Construct S.R.L. prin achiziţionarea de utilaje performante”
» Șansa unui nou proiect național – România puternică în Europa
» 10 motive pentru care să votezi PNL pe 26 mai
» „Lord of the Dance – Dangerous Games“ la Craiova

Dolj

» „Pedală în Bănie“: peste 200 de cicliști în competiție, la a doua ediție
» Peste 86.000 de ţigări de contrabandă, descoperite în urma unor percheziţii în Dolj şi Vâlcea
» Şcoala gimnazială Podari se numeşte „Constantin Gheorghiţă“
» Dolj: Prinşi în timp ce furau dintr-un magazin din Segarcea
» Jurnalist GdS, lovit și agresat verbal de oameni din cohorta lui Liviu Dragnea
» La conducta de gaze Craiova – Segarcea vor munci turci, libieni şi vietnamezi
» Strada Râului are nevoie de capace noi de canalizare: A venit vara, acoperă gaura cu ceva!
» Locatarii parchează la magazin, firmele în faţa blocului
» Maria Schutz rămâne cu 11 ani şi jumătate de închisoare
» Drumul expres Craiova – Piteşti, inaugurare de campanie (VIDEO, GALERIE FOTO)
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Gorj: Razii ale poliției în rândul transportatorilor de lemne
» Peste 1.700 de şomeri au fost încadraţi în câmpul muncii
» Unii primari vor să renunţe la serviciile Aparegio, pentru că nu vor să plătească apa pluvială

Olt

» Accident la doi pași de UPU Slatina: un polițist și un bărbat care își ducea copilul la Urgențe implicați

Vâlcea

» Vâlcea: Un excavator gigant s-a prăbuşit în mina de la Alunu
» Vâlcea: 12 şoferi rămaşi fără permis, pe DN64, în câteva ore
» Români care au jefuit mai multe persoane vârstnice în Franţa, prinşi la Vâlcea

Sport

» Tenis / Alex Coman, pe cai mari după naționalele Under 14
» Eficienţa mijlocaşilor Ştiinţei

Sanatate

» Riscurile micşorării stomacului. Ce e bine să ştii
» Care sunt simptomele hepatitei A

Educatie

» Craiova: Despre comunicare, jurnalism şi învăţământ , la Conferinţa internaţională „Communication. Information. Learning”

Magazin

» Creatura monstruoasă, descoperită pe o plajă din Marea Britanie
» (Galerie foto) Un bunic de 97 de ani a salvat un mic sat, după ce a pictat superb toate clădirile
» Reţeta zilei: Tort cu cremă de brânză şi căpşuni
» Gândirea negativă afectează sănătatea
» Horoscop
» Bancul zilei

Top