14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportaj2017, an cu multe realizări pentru comuna Vârtop

2017, an cu multe realizări pentru comuna Vârtop

2017 este un an cu multe realizări pentru comuna doljeană Vârtop. Administrația locală s-a străduit să rezolve cât mai multe dintre nevoile locuitorilor. Primarul Constantin Dobrescu a dorit să finalizeze cât mai multe dintre proiectele importante privind infrastructura comunei. Majoritatea s-au încheiat cu succes. Acestea sunt și cele mai utile, precum iluminatul public, care acoperă toată comuna, și alimentarea cu apă pe 70 la sută din lungimea localității. În anul care se încheie s-au terminat de asfaltat 4 km de drum, care au costat un milion de euro, bani atrași prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. De asemenea, din bugetul local au fost cheltuiți 300.000 de lei pentru căminul cultural, care este acum ultramodern și pregătit pentru organizarea de evenimente. Tot cu bani de la buget s-a reușit și o investiție importantă pentru învățământul din Vârtop. Școala Veche este din nou funcțională pentru că are un acoperiș nou. Edilul din Vârtop spune că este hotărât ca în 2018 să finalizeze sistemul de canalizare și să asfalteze și încă 8 km de drum de pe suprafața comunei. Cel mai mare regret pentru Constantin Dobrescu este faptul că localitatea nu mai numără acum decât 1.650 de locuitori, majoritatea oameni în vârstă. Și-ar dori ca, odată cu asigurarea facilităților moderne, să fie mai mulți tineri care să se stabilească în Vârtop și să își întemeieze un cămin. Aici intervine însă și problema asigurării unui loc de muncă. În acest moment, principala îndeletnicire este agricultura, zona fiind una cu pământuri roditoare. Acest lucru i-a determinat și pe cei cinci mari fermieri care activează în prezent să continue seria investițiilor și să creeze automat și posibilități pentru localnici de a-și obține un venit. Cei care au lucrează pământul la scară mare în Vârtop au investit până acum peste patru milioane de euro, fonduri europene, în agricultură. Un proiect despre care primarul spune că se va ocupa prioritar în anul care urmează este și cel al modernizării nomenclaturii stradale. Înainte, toate locuințele se aflau pe strada principală. Constantin Dobrescu consideră că străzile din comună trebuie să primească nume, iar până la 1 ianuarie toate acestea vor avea denumiri, astfel încât adresele să fie mult mai clare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS