21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajAgricover Credit a deschis la Craiova prima sucursală din regiunea Olteniei

Agricover Credit a deschis la Craiova prima sucursală din regiunea Olteniei

Agricover Credit a deschis joi la Craiova prima sucursală din regiunea Olteniei. Reprezentanții Grupului Agricover susțin că au inaugurat această sucursală din dorința de a fi cât mai aproape de fermierii din Oltenia, loc în care performanța în agricultură se poate vedea în nenumărate povești de succes. „Agricover acordă rapid, fără birocrație și în condiții avantajoase credite pentru fermieri. Faptul că am ajuns în Craiova înseamnă că aici se dezvoltă agricultura de performanță. Avem sute de clienți în această regiune şi e foarte important să fim alături de fermieri și să procesăm cât mai rapid cererile lor, astfel încât să îi putem ajuta. Vrem să lucrăm cât mai bine cu fermierii și să avem soluții pentru ei, este ceea ce face diferența între noi și celelalte bănci sau instituții de finanțare“, a spus Robert Rekkers, director general Agricover Credit.
Reprezentanţii Agricover Credit știu cât de importantă este activitatea fermierilor și mai știu că agricultura nu așteaptă finanțări întârziate. „Agricover Credit nu este o noutate în regiunea Oltenia, dar prin deschiderea acestui birou vine să vă confirme că vom fi în continuare alături de dumneavoastră și vom găsi soluții operative pentru dezvoltarea agriculturii în această regiune. În prezent, avem 300 de clienți activi pe toate segmentele de clienți“, a spus Gabriel Stănoi, director regional Agricover Credit.
Autorităţile au salutat deschiderea sucursalei Agricover Credit la Craiova, cu atât mai mult cu cât potențialul agricol al județului este unul foarte mare. „Aș fi bucuros să vă consider parteneri de afaceri împreună cu fermierii din județul Dolj, care are un potențial agricol extraordinar și ca suprafață, și în ceea ce privește calitatea“, a spus Dan Purcărescu, prefectul județului Dolj.
Sucursala Agricover Credit care a fost inaugurată joi la Craiova este cea de-a opta la nivel național.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS