13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajFuziunea dintre CAR CREDIT ACCES și CAR Euro Credit, un pas important pentru dezvoltare

Fuziunea dintre CAR CREDIT ACCES și CAR Euro Credit, un pas important pentru dezvoltare

Începând din luna martie, Casa de Ajutor Reciproc Euro Credit va fuziona cu Casa de Ajutor Reciproc CREDIT ACCES o mutare strategică importantă pentru cele două CAR-uri, pe care managerii o consideră un pas în plus spre dezvoltare și o schimbare ce aduce multiple beneficii membrilor. Mihai Roșculeasa, președintele Casei de Ajutor Reciproc CREDIT ACCES, ne explică de ce s-a optat pentru fuziune și ce presupune, de fapt, aceasta.

Care este motivul pentru care ați ales să reuniți CREDIT ACCES și Euro Credit  într-o singură Casă de Ajutor Reciproc?

Când am decis să facem acest pas, ne-am gândit la două lucruri. Primul a fost capitalizarea mai mare ce vine odată cu fuziunea, care ne permite să acordăm mai multe împrumuturi într-o perioadă mai scurtă de timp de la momentul solicitării. Al doilea motiv a fost optimizarea forței de muncă. Mai exact, prin reunirea consultanților celor două instituții sub o singură umbrelă, timpul de așteptare va scădea pentru un membru, deoarece vor exista mai puține dezechilibre. Șansele să vină atâția membri deodată încât consultanții să nu le poată răspunde imediat solicitărilor sunt foarte mici.

Cum se va numi noua Casă de Ajutor Reciproc și unde vă pot găsi craiovenii?

Vom menține numele uneia dintre instituții, pentru că oamenii sunt deja familiarizați, așadar vom funcționa în continuare sub denumirea CAR CREDIT ACCES. Sediul CAR CREDIT ACCES se va muta de pe strada Mihail Kogălniceanu, bloc 97A, pe strada Theodor Aman, bloc 73, Parter, zona English Park – sediul fostului CAR Euro Credit, dar vom păstra numerele de telefon cunoscute: 0351.46.20.20 și 0351.807.808. Și nu doar craiovenii.

În ce măsură îi afectează pe membri această fuziune?

Membrii existenți nu vor fi afectați în nici un fel. Membrii fostului CAR Euro Credit trebuie să știe că se păstrează contractele de împrumut cu aceleași clauze, care vor fi respectate în totalitate. Noi preluăm activul și pasivul Euro Credit cu respectarea integrală a condițiilor și a sumelor fondurilor sociale. Pentru 2017, pentru membrii CAR Euro Credit se păstrează dobânda de fond social de 5% pe an cu capitalizare stabilită la începutul anului.

Ce obiective v-ați propus pentru acest an, în noua formulă?       

Ne dorim să acordăm împrumuturi mai multe și mai mari și estimăm o creștere a volumului de împrumuturi de 20%. În plus, ne propunem ca anul acesta să ajungem la 2.000 de membri. Avem, în prezent, puțin peste 1.600. Pentru membri avem două vești bune. Una este că am eliminat dobânda penalizatoare la întârzieri și a doua este că avem în plan scăderea dobânzii real încasate la împrumuturile acordate, care acum este de 9% pentru cele fără fond social și de 6% pentru împrumuturile tradiționale în baza fondului social.

Care sunt avantajele unei Case de Ajutor Reciproc pentru cei care doresc să facă economii?

Spre deosebire de bănci, care sunt instituții comerciale, Casele de Ajutor Reciproc reprezintă organizaţii nonprofit. Dobânda oferită de noi nu este impozitată, conform art. 93, lit. b,  din Legea nr. 227/ 2015, care face ca fondurile sociale să nu fie impozitate. De asemenea, noi funcționăm după principiul potrivit căruia tot excedentul, adică „profitul“, este redistribuit către membrii CAR. Desigur că, pe lângă această dobândă de 5% care este oferită membrilor, o parte din excedent este distribuită către fondul de risc intern, în rezervele statutare sau către resursele interne ale CAR-ului. Avem un acord cu Fondul Naţional de Garantare al Caselor de Ajutor Reciproc, iar sumele sunt garantate integral.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS