9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCJ Gorj reabilitează şi extinde Biblioteca Judeţeană „Christian Tell“

CJ Gorj reabilitează şi extinde Biblioteca Judeţeană „Christian Tell“

 

Consiliul Judeţean (CJ) Gorj va investi suma de peste 2,2 milioane de lei pentru reabilitarea şi extinderea Bibliotecii Judeţene „Christian Tell“ din Târgu Jiu. Este vorba de proiectul de investiţie „Extindere prin mansardare şi înlocuire tâmplărie din lemn la Biblioteca Judeţeană <<Christian Tell>>“. Valoarea estimată a lucrărilor este de 2.267.342 de lei fără TVA, iar licitaţia pentru încredinţarea contractului va avea loc pe 13 februarie. Lucrările de bază necesare pentru realizarea obiectivului de investiţie sunt: lucrări de deviere reţele utilităţi (electrice, telecomunicaţii etc.), lucrări de arhitectură la corpul A şi corpul B, lucrări de structură la corpurile A şi B, instalaţie de detecţie şi avertizare incendiu, instalaţie de transmisie de date (internet), instalaţie de detecţie şi avertizare efracție, instalaţii sanitare, alimentare cu apă, canalizare menajeră, instalaţii termice, instalații electrice. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 20 de luni.

Necesitatea investiţiei

La ora actuală, datorită faptului că municipiul Târgu Jiu este centru universitar, cerințele culturale de servicii fiind tot mai ample, se impune crearea unor noi spații la Biblioteca Judeţeană. Astfel, a apărut ca o necesitate minimală mansardarea actualului imobil, dându-se posibilitatea suplimentării spațiilor pentru depozitare, studiu, cât și pentru satisfacerea unor funcțiuni noi, cum ar fi biblionetul. În documentații a fost propusă o variantă, având ca obligație păstrarea integrității monumentului fără a-i afecta forma originală, lucrările care se vor executa fiind de structură, arhitectură, instalații (electrice, de detecție și avertizare incendiu, de detecție și avertizare efracție, sanitare, termice etc.). „Conducerea Bibliotecii Județene «Christian Tell» și-a manifestat intenția de a executa lucrări de consolidare și restaurare a imobilului monument istoric, corpul A, și efectuarea unor ample lucrări de refuncționalizare a podului, prin amenajarea unor spații absolut necesare activității specifice bibliotecii pentru ambele corpuri, respectiv A și B. Știut fiind faptul că funcțiunea originală, pentru corpul A, a fost cea de locuință la etaj și spații comerciale la parter, noul administrator al spațiului s-a adaptat perfect la spaţiul existent, astfel că intervențiile funcționale nu au alterat major forma originală a monumentului. Până în prezent, obiectul lucrărilor de întreținere a constat din zugrăveli interioare și amenajarea spațiilor existente, potrivit nevoilor specifice desfășurării activității de documentare de specialitate și refacerea învelitoarelor. La aceasta se adaugă schimbarea instalațiilor de încălzire și extinderi ale instalațiilor electrice. La corpul A, materialele utilizate sunt cele tradițonale, existente în epocă la data ridicării construcției, cu un sistem structural format din pereți, din zidărie portantă nearmată, în sistem fagure, cu fundații continue, planșeu din beton armat peste parter, din lemn peste etaj și șarpantă din lemn“, potrivit documentaţiilor CJ Gorj.

Istorie de peste şapte decenii

Cu o istorie de peste șapte decenii, Biblioteca Județeană „Christian Tell“ Gorj continuă să fie un reper important în viața comunității gorjene. Până la înființarea sa, prin donația lui Alexandru Christian Tell din 1934, în arealul gorjean au existat mai multe inițiative de a da viață unor biblioteci publice. Prima intenție de a crea o bibliotecă publică se leagă de perioada regulamentară, în care s-au pus bazele instituțiilor administrative din Țările Române. În acest context, se înființează, în 1832, prima școală publică din Târgu Jiu, prin grija lui Ion Stanciovici-Brănișteanu, în casele Uței Măldărescu de pe actuala stradă Tudor Vladimirescu (casa monument istoric Măldărescu). Departamentul din Lăuntru dispune ca, pe lângă școală, să se înființeze o bibliotecă, pe care o dotează cu mobilier și lucrări școlare. Câteva decenii mai târziu, pe la 1870, se încearcă înființarea bibliotecii prin alocarea de la Consiliul Județean a sumelor necesare finanțării activității.

Dorinţa donatorului

Din dorinţa lui Alexandru Christian Tell, nepotul generalului Christian Tell, ia fiinţă instituţia de astăzi, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell“. În generozitatea sa, acesta donează Primăriei Târgu Jiu 3.000 de volume ce aparţinuseră familiei sale, cu scopul de a se organiza o bibliotecă ce avea să poarte numele Biblioteca Publică General Tell. Momentul acceptării donaţiei de către Primăria oraşului Târgu Jiu este urmat de angajarea primului bibliotecar, la 1 decembrie 1934. Fondului de carte iniţial i se adaugă şi alte donaţii provenite de la avocatul I.I. Căprescu sau Mihail Stănulescu, dar şi din fondul Liceului „Tudor Vladimirescu“. Începuturile activităţii bibliotecii publice gorjene sunt destul de dificile, sediul acesteia fiind deseori mutat până la momentul în care ajunge să fie stabilit în imobilul de pe Calea Eroilor la numărul 23, clădire monument istoric ridicată în 1928. Mulţi ani după înfiinţare continuă să fie bibliotecă orăşenească, iar din 1968 municipală. După reorganizarea administrativă din 1968 se discută problema transformării bibliotecii municipale în bibliotecă judeţeană, pentru a satisface nevoia de îndrumare metodică manifestată de bibliotecarii care deserveau bibliotecile publice din mediul rural şi mic urban. Actul de naştere al Bibliotecii Judeţene Gorj este Decizia nr. 50 din 19 februarie 1974 a Consiliului Popular Judeţean Gorj care prevede funcţionarea sa, ca structură judeţeană, începând cu 1 martie 1974. Titulatura de Biblioteca Judeţeană „Christian Tell“ a fost dobândită prin Decizia 4/1992 a prefectului judeţului Gorj.

Au mai existat lucrări de extindere

Dezvoltarea permanentă a colecţiilor bibliotecii a impus extinderea sediului din Calea Eroilor. În anul 1994 a fost finalizată extinderea clădirii cu spaţii, generoase atunci, necesare pentru depozitul de carte al sălii de lectură la parter şi o sală de lectură spaţioasă la etaj (peste 50 de locuri). În acest spaţiu continuă să funcţioneze serviciile de consultare pe loc a documentelor, la sala de lectură „Mihai Eminescu“, alături de serviciile de împrumut la Secţia Beletristică şi Secţia Domenii. Din 2011, în cadrul sălii de lectură funcţionează Centrul cu Acces Public la calculatoare şi internet dotat prin Programul Biblionet. Biblioteca publică îşi pune amprenta pe viaţa comunităţii, iar serviciile bibliotecii au fost dezvoltate permanent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS