3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCe aşteaptă doljenii de la ALDE?

Ce aşteaptă doljenii de la ALDE?


„Țineți cu poporul ca să nu rătăciți“

Candidații ALDE pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României, Ion Cupă, Florea Voinea, Gheorge Perişoreanu, Anișoara Stănculescu, Gabriel Zamfir, Ionel Pană, Sorin Vîlcu, s-au întâlnit şi în această săptămână cu cetăţeni din localităţile judeţului Dolj.

Peste tot în judeţ oamenii aşteaptă o guvernare care să ţină cont de nevoile reale ale populației. Ei se tem că o nouă criză ar putea veni peste România şi că salariile şi pensiile lor ar putea fi din nou tăiate ca pe vremea lui Băsescu.
Doljenii le-au cerut celor de la ALDE să-şi dea cuvântul de onoare că nu vor accepta ca românii să facă din nou alte sacrificii.

Peste tot în judeţ oamenii aşteaptă să se termine cu războaiele politice şi să se treacă la realizarea de politici care să le aducă mai multă siguranţă, un viitor clar, aici în ţară, pentru copiii lor.

Peste tot în judeţ, doljenii aşteaptă un guvern căruia să-i pese mai mult de Dolj şi de întreaga zonă a Olteniei.
Cetăţenii le-au cerut candidaţilor ALDE, atunci când vor ajunge în parlament, să promoveze rapid Legea salarizării unitare ca să nu mai fie atâtea diferenţe între salariile celor care prestează acelaşi tip de activitate.
Agricultorii doljenii cer să fie alocaţi banii pentru irigaţii ca să nu-şi mai piardă recoltele, cer ca subvenţiile să fie plătite la timp, cer să poată garanta creditele cu terenurile lor. Ei vor să-și vândă la un preţ corect roadele muncii lor şi speră ca legea cooperativelor să-i ajute cu adevărat.
Doljenii din Filiaşi, Bechet, Bratovoieşti, Teasc au cerut candidaţilor ALDE să-şi pună în aplicare proiectele legate de investiţiile mari în industrie, care să creeze locuri de muncă durabile, în infrastructură, în construcţia de locuinţe, în aducerea tuturor utilităţilor de civilizatie în fiecare casă de român, mai ales în mediul rural unde sunt atâtea nevoi de acest fel.
Un bătrân sfătos din Bratovoieşti i-a spus preşedintelui ALDE Dolj, Ion Cupă, candidat pentru Camera Deputaților: „Domnule deputat, să nu uitaţi o vorbă veche – Țineţi cu poporul ca să nu rătăciţi!“
Echipa ALDE Dolj îşi continuă Campania Electorală. Obiectivul de campanie al candidaţilor ALDE Dolj este acela de a ajunge în toate localităţile judeţului şi de a cunoaşte, în amănunt, problemele cu care fiecare dintre aceste localităţi se confruntă.
ALDE Dolj vrea să-i reprezinte pe doljeni atât la Camera Deputaţilor, cât şi în Senatul României. Găsiţi ALDE pe buletinul de vot la poziția 1!

Încredere în ALDE înseamnă încredere într-o viață mai bună!

COMANDAT DE ALDE, FILIALA DOLJ, CUI MANDATAR FINANCIAR 11160008.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS