15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCum a evoluat piața licitațiilor publice în domeniul auto, în perioada 2013 -2016

Cum a evoluat piața licitațiilor publice în domeniul auto, în perioada 2013 -2016

Potrivit unui studiu realizat de echipa portalului licitatia.ro, piața achizițiilor publice din domeniul auto a înregistrat creșteri semnificative în perioada 2013 – 2016. Raportul arată o creștere de peste 100% între anii 2013 și 2015, numărul anunțurilor publicate fiind de 2197 în 2015,față de 869 în 2013. În anul 2014, licitația.ro a monitorizat un număr de1311 anunțuri pentru achiziții în domeniul auto. În primele 5 luni ale anului curent, creșterea înregistrată față de aceeași perioadă a anului trecut este de 68 de procente, fiind contorizate deja 1149 licitații.

În prezent, pe site-ul licitatia.ro se află în curs de desfășurare 103 proceduri, iar valorile estimate ale contractelor scoase la licitație se situează între 1266 de lei și 22.916.666 lei, la care se adaugă TVA. Contractele pentru care au fost publicate anunțurile au la bază achiziții de autoturisme, autoutilitare, microbuze sau alte autovehicule, dar și servicii de întreținere, reparare sau închiriere.
Una dintre cele mai mari licitații active este organizată de Curtea Constituțională. Procedura se va desfășura în data de 28 iunie și urmărește atribuirea unui contract pentru achiziția a 10 autoturisme. Valoarea contractului se estimează a fi de 1.959.166 lei, fără tva.Organizatorul primește ofertele până în 27 iunie. Și Complexul Energetic Oltenia SA, unul dintre cei mai activi organizatori de licitații publice, desfășoară o licitație în domeniu. Compania dorește să închirieze autovehicule pentru transportul mixt de marfă și persoane, cu șofer, pentru o valoare estimate la peste 2 milioane de lei. Licitația va avea loc în data de 29 iunie.

Licitatia.ro este lider în monitorizarea licitațiilor publice din România și monitorizează zilnic peste 500 de surse, realizând alerte și newslettere pentru abonații săi, personalizate în funcție de criterii precum domeniul de activitate, cod caen sau valori ale anunțurilor publicate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS