5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajStudenţii Departamentului de Informatică, premiați

Studenţii Departamentului de Informatică, premiați

Studenţii specializării Informatică, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Craiova sunt încurajaţi să facă performanţă. Informatica este o necesitate în zilele noastre, iar tinerii pasionați de acest domeniu, care obţin rezultate de excepție, sunt răsplătiți. Astfel, cei mai buni șase studenți informaticieni au început deja să culeagă roadele muncii lor. Cu ocazia festivității de premiere „Studenți informaticieni de excepție”, ce a avut loc joi, 7 aprilie, Departamentul de Informatică împreună cu Asociația Societatea pentru Tehnologii Computaționale și trei companii de IT craiovene, Caphyon, NetRom Software și SyncRo Soft i-au răspătit pe studenții cu rezultate deosebite. Fiecare a câștigat un premiu în valoare de 1.500 de lei.

12 burse pentru studenții informaticieni

Companiile prezente la festivitate le-au propus câștigătorilor și un stagiu de practică pe perioada verii. Daniel Ferecatu, Răzvan Ştefănescu și Nicolae Staicu sunt studenții din anul I care se vor putea bucura de acest stagiu de pregătire. Alături de ei se află şi Vasile Călina, Narcis Strinu și Alexandra Vultureanu-Albişi, din anul II, care au fost premiați tot în cadrul festivității. „Avem alocate 12 burse în valoare de 1500 lei, împărțite pentru cele două semestre. Se acordă celor care participă la concursuri și obțin rezultate deosebite. Primii șase studenți, ale căror rezultate excepționale au fost deja evaluate de o comisie de decizie, au fost premiați ieri. Răsplata oferită demonstrează că truda și implicarea duc la performanță”, a declarat prof. univ. dr. Ion Iancu, directorul Departamentului de Informatică, din cadrul Facultății de Științe.

Încă din timpul facultății, studenții de la specializarea Informatică intră în legătură cu diverse firme și companii din domeniu, mai întâi în cadrul sesiunilor specializate Open4Tech, care sunt organizate periodic. Aceştia pot să cunoască preocupările angajatorilor, proiectele, planurile şi cerinţele acestora. Apoi, studenţii au ocazia să îşi valorifice cunoştinţele teoretice în cadrul stagiilor de practică şi internship.“Majoritatea oamenilor care lucrează la Caphyon au terminat sau sunt în curs de finalizare a studiilor în Informatică în Craiova. Punem mare preţ pe performanţă şi ne face plăcere să o sprijinim oricând avem oportunitatea. Valoarea produselor noastre este dată de valoarea celor care contribuie direct la dezvoltarea lor. Prin crearea acestor oportunităţi, vom avea mai multe şanse să găsim oameni de calitate în Craiova”, a declarat Philip Petrescu, cofondator Caphyon.

Firma NetRom susține şi ea educația în toate domeniile și etapele formării unui viitor specialist. “Ne bucurăm să le oferim burse studenților de la specializarea Informatică, pentru rezultatele deosebite pe care le-au obţinut. Prin prisma programelor desfășurate de către NetRom, dedicate completării cunoștințelor teoretice, tinerii găsesc întotdeauna un partener în conturarea carierei lor”, a afirmat Mircea Negrilă, Director tehnic, NetRom Software.

Totodată, anual, la Departamentul de Informatică se organizează și „Sesiunea națională de comunicări științifice studențești”, la care pot participa și tineri din alte centre universitare. Evenimentul se află deja la cea de-a zecea ediție. Înscrierile se fac până la data de 10 mai 2016.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS