21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajÎncă 22 de milioane de euro atrase de Consiliul Judeţean Dolj

Încă 22 de milioane de euro atrase de Consiliul Judeţean Dolj

Investiții în valoare totală de peste 22 de milioane de euro sunt prevăzute să fie realizate în Dolj, în cadrul proiectelor depuse de consiliul județean prin programul INTERREG V-A România – Bulgaria, în parteneriat cu autorități și instituții din statul vecin, conform declaraţiilor președintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa.
Potrivit lui Prioteasa, aceste prime demersuri propuse pentru finanțare din fonduri europene în cadrul exercițiului financiar 2014 – 2020 urmăresc modernizarea și dezvoltarea infrastructurii rutiere, a celei destinate gestionării situațiilor de urgență, precum și restaurarea unor obiective de interes istoric, cultural și turistic.

Finanţare europeană pentru cinci noi proiecte

„Am bucuria de a anunța că, în urmă cu doar câteva zile, Consiliul Județean Dolj a reușit, la capătul unui efort intens, să depună, alături de parteneri din Bulgaria, cinci proiecte cu finanțare europeană în cadrul programului INTERREG V-A. Este o sumă importantă, de aproape 40 de milioane de euro, dintre care mai mult de jumătate – peste 22 de milioane de euro – este destinată investițiilor pe care CJ Dolj dorește să le pună în operă. Depunerea acestei suite de proiecte reprezintă un succes notabil, însă trebuie spus că în spatele lui stă un volum uriaș de muncă, dusă la bun sfârșit de toți cei implicați în pregătirea documentațiilor și în elaborarea aplicațiilor. A fost un veritabil tur de forță, care a angrenat Direcția de Afaceri Europene a CJ Dolj, alături de Direcția Tehnică, Serviciul de Achiziții Publice, Direcția Juridică și Direcția Economică, specialiștii lor formând o echipă unită și redutabilă, care a reușit, sub presiunea timpului, să transforme o serie de idei în proiecte concrete, fapt pentru care le mulțumesc și îi felicit“, a spus Prioteasa. Acesta a adăugat că, în segmentul financiar trecut, 2007 – 2013, consiliul județean a încercat și, de cele mai multe ori, a și reușit să fructifice orice posibilitate de atragere a finanțării europene, un exemplu pozitiv, pe care instituţia a dorit să-l pună în practică și acum.
„Iată că aceste cinci proiecte vizează primele fonduri pe care le urmărim în noul exercițiu al Uniunii Europene. Finanțarea comunitară pe care dorim să o obținem va fi folosită pentru dezvoltarea și îmbunătățirea unor sectoare-cheie de activitate, de la infrastructura de drumuri județene și cea pentru situații de urgență până la inițiative în domeniul cultural-turistic“, a mai declarat Prioteasa.

Unitate de intervenţie în situaţii de urgenţă

Una dintre propunerile Consiliului Județean Dolj pentru programul INTERREG se referă la înființarea unei unități de intervenție în situații de urgență. Prin acest parteneriat cu autoritățile din districtul Vratsa și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Oltenia“, va fi construită, în imediata vecinătate a Aeroportului Internațional Craiova, și echipată complet o clădire care va servi drept sediu pentru noua structură. Aceasta va acționa ca un grup pentru prevenție și intervenție, care va deservi aeroportul, zona limitrofă municipiului, dar și regiunea de la granița cu Bulgaria. În cadrul proiectului, vor fi achiziționate șase vehicule pentru situații de urgență, dintre care două mașini pentru stingerea incendiilor destinate aeroporturilor. Prin poziționarea sa și prin aceste dotări speciale, noua unitate va răspunde și unei necesități ridicate de statutul de aeroport internațional, statut care prevede atingerea unor standarde în gestionarea cazurilor de urgență.
„Aceasta nu este, însă, singura inițiativă pe care dorim să o realizăm alături de ISU «Oltenia», instituție pe care o avem drept partener și într-un al doilea proiect pe care l-am depus spre finanțare, alături de autoritățile din Veliko Târnovo. Această propunere urmărește construirea unei clădiri care va găzdui un centru de formare și pregătire în domeniul situațiilor de urgență și al asistenței medicale, centru care răspunde astfel unei nevoi stringente de gestionare a riscurilor pentru orașele din zona transfrontalieră. O componentă importantă pentru dezvoltarea economică a Doljului, dar și pentru facilitarea mobilității locuitorilor pe teritoriul întregului județ, infrastructura rutieră reprezintă una dintre preocupările constante ale administrației. În acest sens, consiliul județean a depus spre finanțare două proiecte care urmăresc modernizarea drumului 561B Segarcea – Zăval, pe două tronsoane care măsoară, în total, 24 de kilometri. Este un demers prin care se continuă o investiție derulată în exercițiul financiar trecut, când am îmbunătățit un prim sector din această importantă arteră, sector cu o lungime de 11 kilometri, care leagă localitățile Horezu-Poenari și Zăval“, a mai precizat Ion Prioteasa.

Institut euroregional pentru promovarea turismului

Tot pentru programul INTERREG, CJ Dolj își dă mâna cu Biblioteca Județeană „Aman“, cu Muzeul Olteniei, dar și cu Administrația Districtului Vratsa, pentru a pune în valoare obiective de interes cultural și turistic din județul nostru și din regiunea vecină.
În acest sens, la Craiova va fi înființat un institut euroregional care se va ocupa de promovarea, conservarea și cercetarea moștenirii culturale, precum și a bogatului potențial natural al acestei zone transfrontaliere.
Ca investiții majore, proiectul include restaurarea Casei „Dianu“, clădire de patrimoniu, datând de la începutul secolului XX, în care au funcționat, de-a lungul timpului, importante instituții de cultură, precum Filarmonica și Școala de Arte și Meserii „Cornetti“, și care va deveni sediu al institutului.
Tot prin acest proiect, va fi consolidat și restaurat un monument istoric de interes național, Cula Izvoranu-Geblescu, de la Brabova, care se află într-o stare avansată de degradare. În plus, vor fi achiziționate şi dotările necesare pentru amenajarea acestei construcții ca punct muzeal.
„Ca o altă componentă a demersului nostru, vom moderniza drumul comunal 120, între localitățile Țiu și Gogoșu, întrucât asigură accesul la Pajiștea Gogoșu – Ștefănel, monument al naturii, inclusă în circuitul turistic integrat pe care îl dezvoltăm împreună cu partenerii bulgari și care mai cuprinde, în județul Dolj, cula din Brabova, Casa «Dianu», Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă și Cula Cernăteștilor. Pentru aceasta din urmă, ne vom preocupa, în egală măsură, să identificăm resursele financiare în vederea restaurării. Un rol major în materializarea acestor demersuri l-a avut, fără îndoială, faptul că am știut să cultivăm, în ultimii ani, bune relații de cooperare și prietenie cu partenerii noștri de pe celălalt mal al Dunării. Am construit o colaborare care a trecut proba timpului și a dat rezultate importante, care înseamnă implementarea unor proiecte în valoare cumulată de peste 20 de milioane de euro, prin programele transfrontaliere“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La rândul său, vice­președintele CJ Dolj, Cristinel Iovan, a afirmat: „Mă bucur să pot spune că am parcurs cu bine acest prim examen în fața căruia ne-a pus noul exercițiu financiar european, o reușită în care a contat mult calitatea profesioniștilor care formează echipa de la consiliul județean și experiența acumulată în cadrul precedentelor programe cu finanțare nerambursabilă. Prin aceste proiecte depuse în cadrul programului INTERREG V-A am avut în vedere, în primul rând, rolul principal al administrației publice doljene, acela de a atrage finanțare europeană pentru dezvoltarea județului. Principala provocare căreia a trebuit să-i răspundem a vizat procedurile complexe pe care le-am avut de finalizat într-o perioadă foarte scurtă. Mă refer la faptul că, înainte să putem vorbi, efectiv, despre conturarea cererilor de finanțare, a fost necesară întocmirea tuturor documentelor pe care se fundamentează acestea, de la expertize tehnice, studii topografice și geotehnice la documentații de avizare și de obținere a acordurilor și autorizațiilor, ceea ce a presupus organizarea procedurilor de achiziție publică. Rezultatul pozitiv pe care l-am înregistrat depunând cinci proiecte a fost posibil printr-o bună sincronizare și colaborare a tuturor direcțiilor și serviciilor din cadrul CJ Dolj, care au dovedit, încă o dată, că formează un mecanism eficient, în beneficiul cetățeanului“.
Vicepreședintele CJ Dolj, Alina Elena Tănăsescu, a evidențiat ponderea importantă a finanțărilor atrase din surse nerambursabile în bugetul pentru investiții al instituției, fapt care permite abordarea concomitentă a unei serii extinse de obiective. „Fondurile europene continuă să fie un pilon major pentru dezvoltarea județului, permițând realizarea unor proiecte pe care, altminteri, bugetul CJ ar putea cu greu să le susțină. Numai în ceea ce privește acest prim program s-a conturat perspectiva implementării unor investiții de peste 20 de milioane de euro în Dolj. Cât de importantă este această sumă reiese dacă o raportăm la totalul surselor proprii pentru dezvoltare, cuprinse în bugetul aprobat la începutul acestui an, total care nu depășește 17 milioane de euro. Fructificând această șansă notabilă a finanțărilor nerambursabile reușim să degrevăm consiliul județean de o semnificativă presiune financiară și să creăm posibilitatea de a utiliza fondurile proprii pentru continuarea demersurilor începute în domenii prioritare, cum este cel al sănătății, dar și pentru demararea unor inițiative noi“, a declarat vicepreședintele CJ Dolj Alina Elena Tănăsescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS