11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajFacultatea de Agricultură şi Horticultură, într-un dialog deschis cu mediul socio-economic

Facultatea de Agricultură şi Horticultură, într-un dialog deschis cu mediul socio-economic

Începând din această săptămână până pe 25 iulie, absolvenţii de liceu și cei interesaţi de o carieră într-unul dintre cele 7 domenii de învățământ superior oferite de Facultatea de Agricultură şi Horticultură din cadrul Universităţii din Craiova, se pot înscrie la unul dintre cele zece programe de studii de licenţă pregătite pentru anul universitar 2015-2016.
Într-o perioadă în care sistemului educaţional i se reproşează lipsa de programe ancorate în realitatea socio-economică, Facultatea de Agricultură şi Horticultură se poate lăuda cu o interacţiune strânsă cu operatorii din domeniu, de la firme importante până la întreprinderi mai mici. În plus, sprijinul oferit de foştii absolvenţi care ocupă acum poziţii importante în cadrul unor mari societăţi sau în cadrul diferitelor instituţii, facilitează accesul studenţilor la activităţi concrete şi la tehnologii de ultimă generaţie şi le oferă pulsul real al domeniului pe care au ales să îl urmeze.
Conf. Dr. Constantin Băducă Cîmpeanu, decanul facultăţii, crede că programele de studii din cadrul instituţiei acoperă o paletă largă de oportunităţi de formare profesională şi au toate ingredientele pentru a forma specialiştii de care este nevoie: “Facultatea de Agricultură şi Horticultură este o facultate de tradiţie, dar este şi o facultate care le poate asigura absolvenţilor cariere de succes în viitor. Să ne gândim numai la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, principala poartă pe care vor intra în România viitorilor ani fonduri europene. Faţa agriculturii româneşti a cunoscut o transformare majoră în ultimul deceniu, este domeniul cu cel mai mare grad de absorbţie al fondurilor UE. Mai mult, se realizează investiţii importante în domeniu şi este nevoie de specialişti pe care facultatea noastră îi poate pregăti, cu nu mai puţin de 10 programe de studii de licenţă şi  8 programe de studii de master care vin în completarea acestora. Ne adresăm nu doar tinerilor absolvenţi, ci şi celor care au urmat alte facultăţi, care au ajuns să investească în acest domeniu, care au, poate, nevoie de reorientare profesională”.
Decanul Facultăţii de Agricultură şi Horticultură insistă pe importanţa dialogului cu mediul socio-economic şi cu foştii studenţi care se întorc pentru a împărtăşi din propria experienţă celor aflaţi acum pe băncile facultăţii: „Trimitem studenţi în practică la foarte multe întreprinderi private, cu tehnologii moderne, echipamente de ultimă generaţie, avem societăţi comerciale care acordă burse de studii. Şi, un aspect foarte important, avem foşti absolvenţi care nu uită de unde au plecat, care deţin funcţii importante la diverse societăţi sau chiar la instituţii de stat, inclusiv în cadrul ministerelor, şi oferă suportul lor necondiţionat. Organizăm întâlniri ale studenţilor din anii terminali cu astfel de absolvenţi care vin şi vorbesc despre ce se întâmplă când părăseşti porţile facultăţii, ce perspective ai şi cum poţi reuşi mai departe”.
În acest an, absolvenţii de liceu pot alege una dintre specializările Agronomie (Agricultură sau Montanologie), Horticultură (Horticultură sau Peisagistică), Biologie, Ingineria şi Protecţia Mediul în Agricultură, Ingineria Produselor Alimentare (Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole sau Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare), Inginerie Geodezică (Măsurători Terestre şi Cadastru) sau Silvicultură.

Informaţii suplimentare se pot obţine la secretariatul facultăţii, de pe strada Libertăţii, nr. 19.
Telefon: 0251.418.475
E-mail: [email protected]
Web: www.agro-craiova.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS