16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportaj2015 vine cu investiţii numeroase în comuna Işalniţa

2015 vine cu investiţii numeroase în comuna Işalniţa

Mai multe proiecte importante se vor demara sau finaliza în acest an în comuna Işalniţa, care pare să se alinieze, în ultima vreme, unei direcţii occidentale. Autorităţile locale derulează proiecte ambiţioase şi se gândesc deja la altele care să continue linia modernizării.
„Tocmai s-a încheiat licitaţia pentru modernizarea străzilor din Işalniţa, etapa a doua. Este un proiect început anul trecut, în lungime de 13 kilometri, care acoperă toate străzile localităţii. A fost depusă o contestaţie când am deschis procedura de achiziţie, care a condus la o întarziere de 7-8 luni, dar a fost soluţionată favorabil de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Apoi s-a ajuns la Curtea de Apel, însă răspunsul a fost tot în favoarea noastră, astfel că în februarie am semnat contractul, a fost depus proiectul, iar acum aşteptăm să obţinem avizul de la mediu si autorizaţia. Estimăm ca în jur de 15 aprilie- 1 mai să putem da ordinul de începere a lucrărilor,” a precizat edilul Ovidiu Flori. Pe străzile incluse în proiectul de modernizare au fost introduse deja toate utilităţile, astfel că administraţia locală îi asigură pe cetăţeni că acestea nu vor mai fi sparte decât în cazuri de urgenţă. „Proiectul era necesar, întrucât partea carosabilă a fost distrusă o dată cu introducerea tuturor utilităţilor (apă, gaze, canalizare, energie electrică). Toate aceste lucrări au creat un disconfort cetăţenilor, însă acum toate utilităţile sunt introduse şi mai durează puţin până când lucrările se vor încheia”.
Locuitorii comunei Işalniţa se vor bucura, curând, şi de un centru modern şi igienizat. În colaborare cu CEZ, primăria desfăşoară un proiect de modernizare a întregii reţele electrice, iar pe întinderea celor 7 kilometri ai zonei central toate cablurile aeriene vor fi introduse în subteran. „Cei de la CEZ vor introduce subteran reţeaua electrică, iar noi vom asigura stâlpi şi lămpi de iluminat noi. Am vorbit şi cu furnizorii de cablu TV să introducă fibra optică subteran în această zonă”, a spus primarul comunei, care are în plan şi introducerea monitorizării video în localitate. După finalizarea tuturor investiţiilor (străzi, şcoală, grădiniţă, dispensar, locuinţe sociale), primăria va începe lucrările la centrul civic, care constau în construirea unui nou sediu pentru primărie şi în realizarea unui parc în zona centrală, care va fi modernizată şi igienizată. „Estimăm să începem implementarea în acest an, avem proiectul tehnic, studiul de fezabilitate, detalii de execuţie, urmează licitaţia”.
Investiţiile nu se opresc aici. Compania Naţională de Investiţii a oferit finanţare pentru ridicarea unei săli de sport. Proiectul a mai fost depus în 2009, însă nu s-a concretizat. De această dată, însă, procedura se află într-un stadiu avansat, iar ofertele au fost deja depuse, fiind în evaluare. „Suntem în procedură de achiziţie, aşteptăm anunţarea câştigătorului şi sperăm să nu apară şi aici contestaţii, pentru a nu se întârzia începerea efectivă a lucrărilor. Este o investiţie necesară, deoarece Işalniţa nu are, la nivelul şcolii, o sală de sport, există ceva improvizat la grădiniţă, însă în timpul sezonului rece toate activităţile sunt suspendate”.

Principala problemă: lipsa locurilor de muncă

Cea mai stringentă problemă a localităţii rămâne, însă, lipsa locurilor de muncă. „Încercăm să găsim soluţii. În prezent avem în plan deschiderea unui parc industrial pe o suprafaţă de 8 hectare în incinta Doljchim. Suntem într-o strânsă colaborare cu primăria Craiova, deoarece la nivelul administraţiei craiovene au loc întâlniri numeroase cu potenţiali investitori, care ar putea să îşi desfăşoare activitatea pe această platformă, atrăgând şi forţă de muncă din Işalniţa. Am dat deja o hotărâre în cadrul Consiliului Local, aşteptăm intabularea şi următorul pas este obţinerea avizului de la Ministerul Dezvoltării. Încercăm să creăm structuri de economie socială, pentru a integra în câmpul muncii persoane defavorizate. Am creat o structură  în domeniul reciclării deşeurilor de plastic şi înfiinţăm o nouă structuri în domeniul spaţiilor verzi şi a curăţeniei locuinţelor şi instituţiilor. Mă bucură faptul că angajatorii care s-au dezvoltat până acum pe raza localităţii pentru că au înţeles situaţia de aici şi au angajat locuitori ai comunei Işalniţa,” a declarat Ovidiu Flori.
O  veste bună pentru cetăţeni este legată de retrocedarea terenurilor prin legea 165/2013. „Am luat avizul de la OCPI, am depus toate măsurătorile şi delimitările terenurilor, nu mai durează mult până vom începe să punem în posesie”, a anunţat edilul Işalniţei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS