Ministrul culturii, Vlad Alexandrescu: Este inadmisibil să chemi publicul la spectacol „într-un sicriu“

Din circa 70 de cinematografe RADEF, doar 17 mai funcţionează în România, şi acestea în condiţii nepotrivite, a declarat ministrul culturii, Vlad Alexandrescu (foto), într-un interviu acordat HotNews.ro. În ceea ce priveşte Roşia Montană, situl a fost introdus pe lista tentativă a UNESCO, iar ministerul are un program pentru reprofesionalizarea oamenilor din zonă şi reducerea sărăciei. „Cuminţenia pământului“ ar putea fi cumpărată cu bani din donaţii, pe principiul „Daţi un leu pentru Ateneu!“. În ceea ce priveşte instituţiile de cultură aflate în clădiri cu risc seismic, ministrul spune că este bine că, în sfârşit, acestea s-au închis fiindcă oamenii erau chemaţi la spectacol „într-un sicriu“, iar consolidarea clădirilor trebuie să se facă şi se va putea face abia după modificarea legii, să nu mai fie nevoie de acordul tuturor proprietarilor.
Reporter: Ce se întâmplă cu patrimoniul RADEF? Sunt o mulţime de cinematografe, teatre de vară, grădini, aflate în paragină. Am văzut că aţi început să le daţi către administraţiile locale, dar ce se întâmplă cu restul? Ce decizie veţi lua?
Vlad Alexandrescu: România Film, RADEF, este o regie autonomă aflată sub autoritatea Ministerului Culturii care se finanţează din venituri proprii. De aceea, rolul Consiliului de Administraţie al acestei Regii este vital pentru viitorul ei deoarece principalele atribuţii în redresarea RADEF se găsesc în exerciţiul acestui Consiliu de Administraţie. De viitorul regiei depinde revigorarea sistemului de săli de cinematograf din ţară, în măsura în care aceste săli au mai rămas în administrarea RADEF. Am anunţat deja un concurs public de recrutare a viitorilor membri ai Consiliului de Administraţie al România Film.
Rep.: Aveţi idee câte dintre cinematografele RADEF mai funcţionează şi câte sunt închise? Şi câte mai are?
V.A.: Sunt circa 70 de săli în toată ţara, dintre care doar 17 mai funcţionează ca săli de cinematograf. Restul au fost transformate. Practic, natura activităților lor s-a transformat şi nu mai servesc interesul cinematografic, deci în momentul de faţă fac altceva, fac bingo, evenimente private, fac sau nu fac nimic. În orice caz nu mai au nici o legătură cu cinematografia. Dintre cele 17 care au legătură cu cinematografia, vestea tot atât de proastă sau şi mai proastă este că puţine mai funcţionează la parametrii la care ar trebui să funcţioneze.
Rep.: Şi modernizarea pe banii cui ar urma să fie făcută?
V.A.: Asta spun, deci este o societate practic într-o stare catastrofală de administrare. Încercăm să pornim de la administrare pentru că o tratăm ca pe o întreprindere şi schimbăm Consiliul de Administraţie căruia îi dăm mandatul de a revitaliza şi de a o trata ca pe o companie privată, fiindcă de fapt ea asta este.
Rep.: Va oferi şi ministerul ajutor?
V.A.: Sigur că Ministerul Culturii trebuie să dea primul ajutor, inclusiv prin legislaţie, şi aici ştiţi că avem proiectul acesta de o nouă lege a cinematografiei, care să ofere cinematografului românesc şansele pe care le merită cu prisosinţă, de a beneficia de şedinţe de cinema, de proiecţii.
Rep.: La cinematografele private, de exemplu, pentru o familie intrarea costă circa 100 de lei.
V.A.: Da, e prea scump. Şi aici cred că va trebui să avem discuţii şi cu societăţile care deţin aceste multiplexuri, pentru că există deja în actuala lege o prevedere foarte precisă cu privire la procentul pe care trebuie să îl aibă cinematograful autohton. Probabil că este prea mic, dar în orice caz există, şi nu prin plasarea acestor proiecţii luni, la ora 11.00, se poate rezolva această prevedere legală. Dar astea sunt două lucruri diferite. Una este RADEF România Film cu ansamblul de săli pe care îl are în administrare şi alta este discuţia cu operatorii privaţi.
Rep.: Mai există vreo şansă ca Ministerul Culturii să exercite dreptul de preemţiune pentru „Cuminţenia Pământului“? Ştiu că nu aţi primit banii necesari.
V.A.: Nu am primit banii necesari. În momentul de faţă nu avem banii pentru asta. Şi ştiţi că am anunţat o iniţiativă mai largă de creare a unui fond naţional de subscripţie pentru ca Ministerul Culturii să îşi poată exercita dreptul de preemţiune în achiziţia de opere de artă românească atunci când ele se vând pe piaţa liberă. Tot atât de importante mi se par vânzările pe piaţa liberă a unor pânze de Pallady, de Tonitza, de Petraşcu, unde, tot aşa, noi asistăm practic neputincioşi la faptul că ele sunt vândute. Nu faptul că sunt vândute ne îngrijorează, ci faptul că ele trec din circuitul public, unde au fost până acum, în circuitul privat şi uneori într-un circuit în care nu le mai vede nimeni, fiindcă şi colecţionarii privaţi pot alege să le expună în spaţiul public, în muzee.
Rep.: Deci, pentru „Cuminţenia pământului“ mai este vreo şansă?
V.A.: Pentru „Cuminţenia pământului“ eu cred că discuţia trebuie lărgită. Vreau să anunţ crearea unui astfel de fond naţional şi în măsura în care românii îşi vor dori ca această operă excepţională, una dintre puţinele opere ale lui Brâncuşi care se mai află pe teritoriul României, să rămână în circuitul public, va trebui să demonstrăm că există un efort naţional în acest sens.
Rep.: Acest fond ar însemna contribuţii private sau contribuţii de la bugetul de stat?
V.A.: Contribuţii private.
Rep.: Ca „Daţi un leu pentru Ateneu!“?
V.A.: Da, un model de succes prin care s-a edificat un Ateneu, un templu nu numai al artei, dar şi al dezbaterii publice. Vă amintesc că Ateneul a funcţionat foarte multă vreme ca un loc al dezbaterii, conferinţele Ateneului, un loc al consacrării publice. Este un model de succes. Dacă el a funcţionat în secolul XIX, nu văd de ce nu l-am importa în secolul XXI.
Rep.: Roşia Montana a fost declarată sit istoric de categoria A la începutul acestui an şi aţi sesizat DNA în privinţa unor nereguli petrecute în acest caz. Despre ce nereguli este vorba şi ce se întâmplă mai departe?
V.A.: Ştiţi că lista monumentelor istorice din 2015, pe care am promovat-o
printr-un ordin de ministru la 30 decembrie 2015, şi care trebuie să se publice zilele acestea în Monitorul Oficial, nu aduce nou faptul că situl arheologic Alburnus Maior – Roşia Montană este clasat în grupa A, adică în grupa monumentelor de valoare naţională şi internaţională. Modificarea se referă la localizarea acestui sit pe listă. În lista din 2010, situl nu avea o localizare, ci doar componentele acestui sit erau trecute acolo. Localizarea a dispărut încă de la lista din 2004 în mod foarte suspect. Lista anterioară celei din 2004, care era tocmai lista din 1992, care este considerată o bază de referinţă pentru toată legislaţia din domeniu, oferea şi localizarea pe care noi am preluat-o în noua listă din 2015. Această localizare, oferită încă din 1992, este întreaga localitate pe o rază dedoi kilometri. Acest lucru este foarte important deoarece asigură protecţie tuturor galeriilor din perioada romană, care practic reprezintă patrimoniul arheologic în privinţa mineritului de la Roșia Montană. Nu mai există nicăieri în lume galerii romane în picioare, care pot fi vizitate. Sunt circa opt kilometri de galerii subterane şi reprezintă singura exploatare auriferă de epocă romană care s-a conservat.
Aceasta este grija pentru patrimoniul arheologic. Acum, ceea ce este foarte important este că noi nu putem trata patrimoniul fără să ne ocupăm şi de oamenii care sunt acolo, şi de aceea este foarte important să se înţeleagă că promovarea patrimoniului în lista UNESCO trebuie să se acompanieze de un program de reconversie profesională a zonei, de dezvoltare socio-economică a zonei.
Ca să vă răspund şi la întrebarea legată de DNA. Da, există suspiciuni de nereguli, de conflict de interese, poate chiar mai mult decât atât, în funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului în ultimii ani şi în acest sens există un dosar care a fost înaintat de către INP la DNA, în care deocamdată doar se semnalează unele suspiciuni. Sigur, mai departe trebuie să se pronunţe organele de anchetă, nici Ministerul Culturii, nici Institutul nu are nici abilitatea, nici competenţa nici atribuţia de a se pronunţa.
Rep.: Ce se întâmplă cu cinematografele şi teatrele care s-au închis după aplicarea legii care interzice activităţile cu public în clădirile cu bulină?
V.A.: În ceea ce priveşte închiderea teatrelor şi cinematografelor, aşa cum am spus, şi este un punct de vedere pe care nu mi l-am schimbat, acele instituţii funcţionau ca nişte sicrie. Este inadmisibil să chemi publicul în nişte imobile care în orice moment, la o catastrofă naturală, se pot prăbuşi peste el. Este o dovadă de iresponsabilitate şi dispreţ a drepturilor omului – omul are dreptul la sănătate şi la viaţă – câtă vreme ştii că la un moment dat acolo va fi o catastrofă. Eu nu înţeleg, ca şi cetăţean al României, cum timp de 25 ani, publicul a putut fi chemat de către instituţii publice de cultură, este vorba de stat aici, să vadă nişte spectacole de teatru sau filme în nişte clădiri care în orice moment se puteau prăbuşi pentru el.
Rep.: Ce se întâmplă cu proiectul de ordonanţă care vizează alegerea managerilor instituţiilor de cultură prin concurs? Aţi retras proiectul de ordonanţă?
V.A.: Această ordonanţă este o haină care ar trebui să îmbrace toate instituţiile de cultură aflate în subordinea administraţiei publice, fie că este ea centrală sau locală. Pentru mine a fost foarte limpede din dezbaterea pe care am organizat-o la Ministerul Culturii, prima dezbatere organizată din 2007 încoace, de atunci nu s-a mai făcut, că punctele pe care le-am avansat pentru reformarea acestei ordonanţe nu au fost în acord cu breslele care s-au exprimat. Şi aici domnul Caramitru a venit şi a spus nişte lucruri foarte precise, muzeele au exprimat puncte de vedere şi atunci am hotărât că proiectul pe care l-am depus eu nu era destul de bun.
Rep.: Dar nu credeţi că presiunea actualilor directori de teatre care „ţin cu dinţii de scaun“, ca să citez tânăra generaţie de actori, este doar pentru a păstra puterea?
V.A.: Eu cred că nu se poate face o reformă în acest domeniu fără oamenii care sunt în acest domeniu. Există, bineînţeles, o susceptabilitate la nivel de generaţii, dar eu nu cred că trebuie transformată modificarea aceasta într-un conflict între generaţii. Mi se pare foarte important ca şi sectorul independent, şi actorii tineri, şi uniunile de creaţie şi reprezentanţii teatrelor naţionale din ţară să fie aduşi la aceeaşi masă şi să punem cap la cap un proiect mai amplu de modificare a acestei ordonanţe. Este un lucru pe care l-am anunţat imediat după ce s-a încheiat dezbaterea respectivă, că în mod sigur este nevoie de un proces de reflexie mai îndelungat, şi îl vom face împreună cu toţi cei interesaţi.

Catiușa Ivanov – HotNews.ro