5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInterviuAdministratorul judiciar al SC Termo Craiova SRL, Maria Somnea: Toți trebuie să înțeleagă că e timp ul să plătească datoriile

Administratorul judiciar al SC Termo Craiova SRL, Maria Somnea: Toți trebuie să înțeleagă că e timp ul să plătească datoriile

Maria Somnea

Administratorul judiciar Maria Somnea (foto), reprezentantul firmei SIOMAX, care se ocupă de insolvenţa SC Termo Craiova SRL, a acordat în exclusivitate pentru GdS un interviu în care vorbeşte despre primele măsuri luate în deschiderea procedurii de reorganizare a operatorului local. Acesta spune că în mai puţin de două luni proprietarii care au restanţe la Termo vor fi executaţi silit, în sensul că se vor trezi cu poprire pe salariu şi sechestru pe bunurile mobile.

Gazeta de Sud: Complexul Energetic Oltenia (CEO) a cerut intrarea în insolvenţă a SC Termo Craiova SRL, reclamând o datorie de 63 de milioane de euro, din care peste 20 de milioane de euro sunt numai penalităţi.
Maria Somnea: Datoria la data deschiderii insolvenței va fi puțin mai mare, pentru că acea datorie care a fost în cererea de deschidere a insolvenței a fost la data când a fost promovată cererea. Până la 15 aprilie a.c., toți creditorii care au de revendicat o sumă de la Termo au ocazia să depună o cerere de creanță la Tribunalul Dolj. Apoi vom verifica dacă aceste sume sunt legal cerute, vor fi trecute într-un tabel al creditorilor pe care îl întocmim până la data de 29 aprilie a.c, care va fi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI), apoi este o perioadă a contestațiilor și pe 13 mai va fi definitivat tabelul creditorilor. Atunci vom ști ce plan de reorganizare vom întocmi.

GdS: Care este situația pe care aţi găsit-o la Termo?
M.S.: Am fost plăcut impresionată: ordine, curățenie în evidența contabilă și juridică a litigiilor. Nu se întâmplă întotdeauna la societăți. Acum analizăm indicatorii economici, financiari, cauzele care au dus la insolvență. Am trimis extrase de cont către toți debitorii Termo, în special asociațiilor de proprietari, și vom începe o negociere privind modul în care își vor plăti datoriile.

GdS: Din ce ați obsevat până acum, de ce a intrat Termo în insolvență?
M.S.: Cauzele sunt pe două-trei paliere. Cauze organizatorice de ordin intern, cheltuieli, unele mărite, altele nejustificate. Accesoriile la datorii care sunt istorice, adică dobânzi și penalități, mai ales la CEO. Odată cu deschiderea insolvenței, nici un fel de accesorii la datoriile vechi nu se mai adună.

GdS: Cine este vinovat de intrarea în insolvență?
M.S.: Datoriile vechi. Termo este, de fapt, în insolvență de doi-trei ani, dar conducerea nu a cerut acest lucru și este ghinionul lor, pentru că așa nu se adunau atâtea datorii. Jumătate din ele sunt accesorii, și la Finanțe, și la primărie, și la CEO. Ei au mers înainte. Și neplata datoriilor asociațiilor este una dintre cauze, și cântărește destul de mult. Nu au încasat, nu au plătit mai departe.

GdS: Cum vi s-a părut managementul societății? Cei care conduc această societate au partea lor de vină pentru intrarea în insolvenţă?
M.S.: Exista o problemă: la SC Termo Craiova SRL, consiliul local este acționarul majoritar, care a votat sau a schimbat administratorii foarte des, nu au fost lăsați să facă un proiect de management și nici nu au dorit neapărat. Să înțelegem că au fost și campanii electorale și nu puteau să debranșeze populația, ieşea scandal. Nici noi nu dorim să provocăm scandal, dar trebuie să înțeleagă fiecare că, dacă a consumat ceva, trebuie să plătească. Acolo unde este contorizat consumul, fiecare plătește. Aici nu s-a făcut suficientă contorizare individuală. Într-adevăr, unii au plătit, unii n-au plătit, şi este păcat să-l pedepsești pe cel care a plătit, dar nu este corect să-i furnizezi un serviciu celui care nu plătește. Cred că un deficit este și în executarea acestor creanțe, pentru că ai posibilitatea executării debitorului asociaţiei, adică a proprietarului. Asociațiile nu au cum să fie executate, dar au creanțe de încasat de la locatari și acolo trebuie acționat. Se poate pune poprire pe salariu, se execută bunurile mobile. Și atunci datornicul va veni foarte repede să plătească. Să își plătească datoriile curente și eșalonat restanțele ca să scape de executare. Cred că nu s-a presat destul, decât de formă. Așa cum spuneam, administratorii de la Termo se temeau să nu-și piardă postul şi au lăsat lucrurile aşa.

GdS.: S-a conturat până în acest moment tabloul creditorilor şi debitorilor?
M.S.: Am ridicat de la tribunal câteva cereri de creanțe. Durează, pentru că aceşti creditori trebuie să-și scoată din contabilitate anumite documente cu care să dovedească datoriile pe care le are Termo către ei. Până la acest moment este CEO, care este creditor majoritar, avem Consiliul Local Craiova – cu nouă milioane de lei, Administrația Finanțelor Publice, care a și început un control la Termo, așa cum cere legea. La debitori sunt foarte multe asociații și câteva societăți.

GdS: Ce veţi face în privinţa asociaţiilor de proprietari, cum veţi recupera datoriile de la populaţie?
M.S.: Pentru început am transmis către asociaţii extrase de cont, toate asociaţiile de proprietari să confirme sau să infirme cu documente justificative datoria. Noi le-am transmis oficial că societatea este în insolvenţă, iar ei trebuie să-şi facă datoria, să plătească ce consumă sau ce au consumat de mult timp şi nu au plătit.

GdS: Să înţelegem că începeți negocieri cu asociațiile?
M.S.: Cu reprezentanții asociațiilor intrăm la negocieri. Dorim să ne prezinte debitorii. Din toate cheltuielile lor la întreţinere, 60% sau 70% sunt datoriile către Termo. Și atunci de ce nu ajung banii la Termo? Ei încasează, dar banii nu ajung întotdeauna la furnizor și de aceea îi chemăm la negocieri, să vedem ce debite au de încasat, să vedem ce datorii sunt, cât încasează lunar. Noi propunem un plan de eșalonare, cu condiția plății la zi a datoriilor curente şi eşalonat a restanţelor, pe care trebuie să-l respecte. Dacă două-trei luni nu fac acest lucru, ei vor fi executați, la persoanele fizice mă refer, la proprietari. Asociația este deja executată, aici luăm decât ce ajunge în conturile bancare.

GdS: Pot fi executați rău-platnicii, adică proprietarii restanţieri?
 M.S.: Sigur că da. Poate nu ar fi în interesul lor să fie executați, mai bine ar fi să ajungă cu noi la o convenţie, să plătească eșalonat. Dacă nu profită de această ocazie, vor vedea ce rău este să te execute un executor care își face treaba. Majoritatea acestor datorii individuale nu sunt de nivelul să le iei casa, sunt de nivelul că poţi să le pui poprire pe salariu sau sechestru pe bunuri mobile. Acolo unde sunt cazuri sociale care nu au cu ce să plătească trebuie să înţeleagă că trebuie să-și schimbe locuința cu una pentru care pot să suporte cheltuielile. Când lași ani la rând și nu plătești datoriile, cu siguranță ajungi în incapacitate de plată. Cred că până acum nu s-a făcut tot efortul pentru executare din partea furnizorului, poate şi a asociaţiilor. Dacă eu sunt acționar majoritar, şi mă refer la primărie, și știu că vin alegerile, nici nu am interesul să presez, că nu iese bine.

GdS: Ce trebuie să facă ulterior reprezentanții asociațiilor după întâlnirile pe care le veţi avea cu ei?
M.S.: Asociațiile au sentințe judecătorești și titluri executorii, dar până acum  Termo nu a mers la terțul poprit, adică la datornic. Noi vom face acest lucru, pentru că se poate, vom merge aici cu executorul. Putem face popriri pe salariu, sechestru pe bunurile mobile. Vom merge cu executorul și la ușa celor cu datorii foarte mari. Dacă ne ducem acolo şi vedem că el trăieşte în lux, dar întreţinerea nu şi-o plăteşte, este clar că putem trece la executarea bunurilor mobile. În acest fel, o datorie de 30.000 de lei se poate recupera în doi ani. Ideal ar fi să recuperăm banii într-un an. Este bine de făcut o analiză preliminară când faci o executare la o asociație, la un bloc. Să vedem care este situația, poate nici nu se merită executarea, poate este un bloc social, nu sunt nici proprietari, și, acolo, împreună cu primăria, trebuie să găsim o soluție. Dar aceasta este o excepție, majoritatea sunt rău-platnici.

GdS: Legal, cum se procedează la executarea unui bun mobil?
M.S.: Eu merg cu executorul chiar dacă datornicul contestă executarea sau vânzarea. El este terţ poprit şi se poate face acest lucru. Toți care au restanțe nu sunt cazuri sociale și se pot face acele popriri. Dar sper ca asociaţiile să înţeleagă că trebuie să-şi plătească datoriile încă din faza negocierilor. Şi Termo a încercat acest lucru şi mi-au spus că după astfel de discuţii au crescut încasările cu un procent de 10%. Dacă presăm, cu siguranţă vor creşte şi mai mult încasările. Toți trebuie să înțeleagă că e timpul să plătească, pentru că apoi vom trece la măsuri mult mai dure pentru restanțieri.

GdS: Datoria se recuperează100%?
M.S.: Nu. Niciodată nu se pot recupera integral debitele. Creditorii sper că vor înțelege că este mai bine să ia 50%, 60% și să funcționeze Termo, fiindcă în acest fel îşi iau banii în continuare. Va fi interesul tuturor, altfel nu vor mai lua bani nici Finanțele, nici CEO.  Primii nu mai au de unde să mai ia taxe şi impozite, complexul nu are cui să  mai vândă.

GdS: Se va merge și pe debranșări în cazul restanțierilor?
M.S.: Cu certitudine. Dacă îi chemăm la negocieri și nu vin sau dacă promit că plătesc eșalonat și nu se țin de această eşalonare. Nu este interesul nostru în această perioadă de reorganizare să reducem cifra de afaceri a SC Termo, dar acolo unde se impun astfel de măsuri vom proceda ca atare.

GdS: Când 50% dintre locatarii dintr-un bloc nu au plătit și 50% au plătit, cum veţi proceda?
M.S.: Aici este o problemă. Pe cei care au plătit îi năpăstuim pe nedrept și pe ceilalți îi favorizăm fără să merite. Va fi o problemă. Poate găsim o soluție cu jumătatea rău-platnică să achite restanțele. Trebuie să-i convingem să plătească lunar datoria curentă și încă ceva. Problema este în cazul persoanelor insolvabile. Acolo nu avem ce face. Nu știu, dar sunt oameni care au servicii bune și nu plătesc întreținerea.

GdS: Am vrea să ne lămuriţi un aspect. Spuneați mai devreme că ar trebui creditorii să se mulțumească și cu 50-60% din datorie. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu restanţierii? Adică aceia care au 50.000 de lei datorie şi plătesc 35.000 pot scăpa de restul?
M.S.: Nu. În cazul restanţierilor nu se va întâmpla aşa ceva. Proprietarii trebuie să plătească sută la sută restanţa.

GdS: Populația a mai fost privată de Termo de apă caldă şi de căldură în anumite momente, dar datornicii au plătit o mică parte din restanță și imediat au beneficiat de aceste servicii. Așa se va întâmpla și acum?
M.S.: Dacă ajungem în această situaţie, să sistăm furnizarea serviciilor, nu le vom mai da drumul decât în cazul în care, să spunem, ajung să mai aibă de achitat datoriile pe o lună. Vom vedea ce variantă vom alege, în funcție de fiecare caz.

GdS: Popririle pe venituri înseamnă că banii intră automat în contul Termo?
M.S.: Vom putea pune poprire doar pe 1/3 din venituri, iar banii vor intra în contul societăţii. Acest lucru îl putea face şi Termo la momentul oportun.

GdS: Care ar fi soluțiile de redresare a societății?
M.S.: În primul rând, sunt soluțiile de interior. Acest lucru se va face pe etape de reorganizare și restructurare de personal. Vor fi măsuri organizatorice și tehnice. Încercăm să mai negociem cu CEO să facă reduceri la preţul agentului termic care vine de la complex și vom solicita primăriei să crească subvenţia preţului la gigacalorie, pentru că în Craiova se acordă o subvenţie foarte mică în comparație cu alte oraşe. Deci, soluţiile prioritare ar fi reorganizarea activităţii, umblarea la preț și la elementele de cost şi recuperarea restanţelor şi probabil vor mai urma şi altele.

GdS: Ce înseamnă concediere de personal? Acest plan de organizare pe ce perioadă de tip funcționează?
M.S.: Pe trei ani, dar restructurările trebuie să se facă acum. Am avut întâlniri cu sindicatele și vom renegocia clauzele contractului colectiv de muncă. Eu susţin întotdeauna că intrarea în insolvenţă este culpa mai multor factori din afara societăţii care nu au legătură cu firma, factori sociali, politici. Apoi sunt factorii de natură internă, conducerea, dar şi angajaţii pentru că la întreprinderile de stat ei presează tot mai mult, vor prime şi sporuri închipuite şi neînchipuite pe când întreprinderea poate sau nu poate să le acorde.

GdS: Ce  prevederi doriți să scoateţi din contractul colectiv de muncă?
M.S.: Am găsit aici două clauze interesante. Primele se dădeau în funcţie de rezultatele întreprinderii, or rezultatele erau dezastruoase şi n-ar fi trebuit să se dea nimic. Cealaltă, la renegocierea contractului de muncă nu poţi să adaugi, şi eu le-am explicat că plecăm de pe poziţii inegale, că eu ca administraţie nu pot să pierd, iar tu ca angajat să câştigi sau să rămâi cu ceea ce ai. Este neprincipial. Trebuie scos acest articol din contract. Dacă acceptă, putem să discutăm mai departe, dacă nu, eu denunţ acest contract şi vor fi nevoiţi să încheie alt contract.

GdS: Ce compartiment este vizat, în ceea ce privește disponibilizările?
M.S.: Eu cred că muncitorii trebuie să rămână. Ei produc. Fără ei, ceilalţi nu au nici ce contabiliza, nici ce executa, nici ce conduce. Cred că vizat este personalul TESA.

GdS: Aţi găsit personal care nu-şi are rostul în societate?
M.S.: Am primit o organigramă cu personalul din societate. Voi discuta cu fiecare compartiment fişa postului.

GdS: Cei care vin cu lista de disponibilizări sunt cei de la Termo?
M.S.: O comisie formată dintr-un număr paritar de membri din conducere şi un număr paritar din sindicat şi eu, mediatorul, va stabili câţi oameni pleacă acasă. Această comisie să aleagă persoanele care pleacă. Ei au două sindicate, dar legea ne obligă să discutăm cu sindicatul majoritar. Ei au anumite frământări. Critică modul de lucru al sindicatului majoritar, dar eu le-am recomandat să se unească într-un singur sindicat, altfel critică degeaba. Le-am spus că, dacă mergem spre faliment, tuturor salariaţilor li se pune preavizul în braţe şi nu cred că asta este dorinţa lor. Aşa pleacă 10, 20 de oameni, dar nu toţi.

GdS: Presupunând că Termo ajunge pe linia de plutire, dar problemele reapar, iar sistemul este învechit şi prost conceput. Ce se poate face cu pierderile de pe rețea şi cu sistemul de distribuție pe verticală?
M.S.: Tocmai de aceea se va face auditul energetic pentru a se vedea pierderile la reţeaua oraşului şi din acest punct de vedere vom umbla şi la preţ. Ca să se facă investiţii, consiliul local trebuie să aibă bugetul necesar pentru schimbări, pentru modernizări. Dacă stăm să ne uităm la nivelul întregii ţări, sistemul centralizat de termoficare este din ce în ce mai puţin folosit, se merge pe centrale de bloc, de scară sau pe centrale de apartament. Termo trebuie să ofere servicii bune, dar să şi încaseze.

GdS: Se poate merge pe varianta unei societăți noi cu acționari CEO  şi Consiliul Local Craiova?
M.S.: Este posibilă această variantă, dar ce facem cu datoriile? Majoritatea problemelor rămân nerezolvate. Preluarea de către CEO este opţiunea acţionariatului complexului.

GdS: Vor fi şi soluţii tehnice în acest plan de reorganizare?
M.S: Soluţii organizatorice tehnice sunt multe. Sunt deja puse pe hârtie. Să nu uităm totuşi că este patrimoniul public şi acest lucru privind modernizarea, retehnologizarea cade în sarcina consiliului local, care vine cu bugetul pentru cheltuieli. Patrimoniul privat este mai mic şi doar acesta depinde de bugetul Termo. Am aprobat deja un buget pentru întreţinerea sistemului, reparaţii pe perioada de vară sau reparaţii capitale, dar investiţiile pentru contorizare, de exemplu, le face primăria.

GdS: S-a vorbit despre existența unui cont ascuns, în care fosta conducere trecuse anumite sume, astfel încât societatea să iasă contabil pozitiv.
M.S: Nu au înregistrat accesoriile şi o parte din cheltuieli contabil şi le-au pus într-un cont extrabilanţier. Asta înseamnă că, neînregistrând nişte cheltuieli ca fiind cheltuieli incluse activităţii, au obţinut un profit, prin urmare au fost premiaţi şi nişte premianţi. Asta s-a întâmplat prin 2012, aşa şi-au dat şi o mărire de salariu. Cont extrabilanţier înseamnă că este în afara bilanţului şi astfel de conturi sunt legale, dar aici se trece cu totul altceva, se ţine evidenţa unor materii prime din custodie. Cineva este vinovat de acest lucru şi în urma analizei vom vedea cine răspunede.

GdS: Spuneaţi că Termo are datorii destul de mari şi la Finanțe. Din ce provine datoria Termo la Fisc?
M.S.: În calitate de creditori, aceştia solicită contribuţiile salariale, contribuţia angajatorului, probabil nu a fost virată. Mai este şi impozitul pe profit.

GdS: Este adevărat că atât guvernul, cât şi primăria au fost restante la plata subvenţiilor către furnizorul de căldură?
M.S.: Noi nu putem penaliza bugetul de stat sau local, pentru că nu este purtător de penalităţi. Bugetul de stat a întârziat cu anii în situaţia mai multor societăţi, aşa s-a întâmplat şi aici.

GdS: De cât timp are nevoie Termo să iasă din insolvenţă?
M.S.: Depinde de valoarea datoriilor, de valoarea creanţelor care trebuie plătite, pentru că valoarea bunurilor din domeniul privat este undeva la 4 milioane de lei şi este nesemnificativ pe lângă ceea ce au de plătit.

GdS: Care este cea mai scurtă perioadă în care craiovenii pot fi executaţi?
M.S: Astfel de măsuri vor fi luate cam într-o lună, o lună şi ceva.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS