Acasă Actualitate Cultura Lansare de carte și eveniment caritabil: Gabriela Đukanović la Sala Dalles

Lansare de carte și eveniment caritabil: Gabriela Đukanović la Sala Dalles

Lansare de carte și eveniment caritabil: Gabriela Đukanović la Sala Dalles

Sâmbătă, 10 decembrie, începând cu ora 11.00, la Sala Dalles are loc lansarea volumului, în scop caritabil, ”Nu mă mai tem” de Gabriela Đukanović. Prefațată de Dumitru Constantin-Dulcan, cartea apare în Colecția pe care o coordonează – Noua Spiritualitate.
Alături de autoare sunt invitați Prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, editorul și poetul Vasile George Dâncu, scriitorul Mihail Neamțu, av. Geta Lupu, președinte al Asociației „Justiție pentru Minori”, și Carmen Chitafes, președinte al Organizației Femeilor Antreprenor UGIR București.
Drepturile de autor din vânzarea cărții vor fi donate pentru sprijinirea programului de combatere a delincvenței juvenile, derulat de Asociația „JUSTIȚIE PENTRU MINORI”, coordonată de av. Geta Lupu.
Evenimentul este organizat de: Aripi de îngeri, Clubul Marile Cărți, Organizația Femeilor Antreprenor UGIR și Editura Școala Ardeleană.
Intrarea este liberă. Au prioritate cei care se înregistrează achiziționând biletul gratuit.
„Gabriela Đukanović face parte din elita acelor ființe de esență rară. Deși a avut șansa de a urca de multe ori pe podiumul gloriei prin sport și pe aceea de a trăi în vecinătatea vârfului puterii, acolo unde puțini oameni ajung, a rămas aceeași persoană modestă, lucidă, cu iubire pentru toți semenii și în primul rând pentru Dumnezeu. Ca scriitoare, transcende din condiția vieții laice într-un spațiu al miracolului și al tainei sacre. Esența acestei cărți este cuprinsă în introducere, care descrie întreaga poveste, crezul său, marea iubire pentru Ființa Supremă, pentru semeni și mai ales pentru acei nefericiți ai sorții pe care noi îi etichetăm ca fiind delincvenți. În concluzie, Gabriela Đukanović vine cu o carte originală, deosebit de importantă, mai ales pentru momentul pe care îl traversează acum omenirea, având ca mesaj esențial edificarea unei lumi mai bune, fără ură și fără violență, motivată de respectul reciproc dintre semeni și de o iubire necondiționată.
(DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN, autor „Inteligența Materiei”)

„«Nu mă mai tem» este menită să combată delincvența și agresiunea din lumea în care trăim, pentru a ne dărui atât nouă, cât și copiilor noștri libertatea de a nu ne mai teme pentru propria siguranță, de a trăi mâine într-o lume mai bună, plină de Iubire și armonie, și de a ne ajuta să ne eliberăm de prejudecăți. Și cum nimeni, niciodată, n-a reușit și nici nu va reuși să realizeze ceva de unul singur, tot așa, nimeni și nimic nu funcționează separat. Individualitatea este doar o iluzie, noi suntem un ÎNTREG, iar
cu toții suntem Unul! Schimbați-vă vechea percepție de a conștientiza lucrurile și, astfel, veți descoperi că tot ceea ce atingem cu Iubire se transformă-n Iubire!
” (GABRIELA ĐUKANOVIĆ).

Curierul Naţional

Exit mobile version