“Jur pe Apollo medicul, pe Asclepios, pe Higieia şi Panacea şi pe toţi Zeii şi Zeiţele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea”: astfel îşi începea Jurământul renumitul medic al Antichităţii elene, Hippocrate din Cos (460-370 Î.Hr.).
Spre a da vorbelor sale tăria cuvenită, sunt evocate câteva nume sacre: Zeul Apollo căruia toţi muritorii îi asociau epitetul Akestor/Vindecătorul; Asclepios/Esculap, Zeul medicinei; fiicele acestuia, Panacea şi Higieia/Hygiene, Zeiţe ale sănătăţii, curăţeniei şi vindecării universale. Jurământul antic a primit în timpurile noastre o versiune modernă prin “Declaraţia de la Geneva” a Asociaţiei Medicale Mondiale, adoptată în septembrie 1948, revizuită şi amendată succesiv în perioada 1968-2006. Redau unele pasaje ale acestui solemn legământ: “Voi practica profesia cu conştiinţă şi demnitate; Sănătatea pacientului meu va fi primul meu considerent; …Nu voi permite ca aspectele privind vârsta, boala sau handicapul, crezul, originea etnică, genul, naţionalitatea, apartenenţa politică, rasa, orientarea sexuală, situaţia socială sau orice alt factor să intervină între datoria mea şi pacientul meu; Voi păstra respect maxim pentru viaţa umană; Nu îmi voi folosi cunoştinţele medicale pentru a încălca drepturile omului şi libertăţile civile, chiar sub ameninţare.”
Voi apela în acest articol la o argumentaţie exemplificativă în coordonate străine şi autohtone.
Vestitul medic medieval Avicenna (980-1037) este autorul lucrărilor “Canonul medicinii” şi “Cartea vindecării”. Marelui savant îi aparţin aceste gânduri: “Nu există pacienţi netratabili. Există doar medici incapabili.”; “Medicul are trei mijloace de luptă împotriva bolii: cuvântul, planta şi cuţitul.”
Paracelsus (1493-1541) a scris cartea “Chirurgia Magna”, publicată în anul 1536. A rămas în istoria medicinei universale prin promovarea principiului potrivit căruia în practica clinică fiecărei boli îi corespunde un medicament de natură chimică.
Louis Pasteur (1822-1895) a desfăşurat o muncă de veritabil pionierat în domeniul microbiologiei. A descoperit un vaccin împotriva holerei pe care l-a experimentat cu succes în 1881, iar peste câţiva ani prepara un antidot în privinţa turbării, aplicându-l cu eficienţă la un copil muşcat de un câine turbat.
Robert Koch (1843-1910) este microbiologul care a stabilit cauzele de natură bacterială ale multor boli infecţioase, descoperind micro-organismele aflate la originea tuberculozei, antraxului, holerei, conjunctivitei şi infectării diverselor răni.
Sigmund Freud (1856-1939) este fondatorul psihanalizei, introducând în lucrările sale noţiuni inedite precum: simbolistica viselor; mecanisme de apărare; inconştienţă; acte ratate.
Alexander Fleming (1881-1955) a fost un bacteriolog renumit pentru descoperirea, în anul 1928, a penicilinei din mucegaiul Penicillium notatum. De asemenea, el a efectuat importante cercetări asupra leprei şi ciumei, testând anumite vaccinuri pe propria persoană şi pe membri ai familiei sale în lipsa identificării unor voluntari.
Christiaan Barnard (1922-2001) a fost un chirurg care a efectuat primul transplant de inimă la o fiinţă umană în ziua de 3 decembrie 1967 la Groote Shuur Hospital din Cape Town, Africa de Sud. Referindu-se la această mare performanţă din istoria medicinei moderne, Barnard scria: “Pentru o persoană aflată în pragul morţii nu este o decizie dificilă (cea privind efectuarea unui transplant – n.n.), întrucât ea ştie că se află la capătul vieţii. Dacă un leu se apropie de tine pe malul unui râu plin de crocodili, te vei arunca imediat în apă, convins că mai ai şansa de a înota până la celălalt mal.”.
“Jurământul lui Hippocrate” a fost definitoriu pentru strălucitele cariere ale multor doctori români care au înnobilat, prin faptele lor, istoria medicinei moderne.
Sub trei domnitori: Barbu Ştirbei, Alexandru Ioan Cuza şi Carol I, doctorul Carol Davila (1828-1884) a organizat învăţământul medical românesc, inclusiv cel farmaceutic şi cel veterinar, precum şi serviciul de ambulanţe care şi-a dovedit eficacitatea în timpul Războiului de Independenţă din anii 1877-1878.
Victor Babeş (1854-1926) a publicat în anul 1885, împreună cu profesorul francez André-Victor Cornil, primul tratat de bacteriologie din lume, intitulat “Bacteriile şi rolul lor în anatomia şi histologia patologică a bolilor infecţioase”. A introdus vaccinarea antirabică în România şi a promovat noi viziuni în domeniul medicinei veterinare. S-a preocupat intens de ameliorarea stării sanitare a populaţiei, combătând şi prevenind boli ca tuberculoza şi pelagra.
Ion Cantacuzino (1863-1934) este fondatorul şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală. “Metoda Cantacuzino” este până în zilele noastre utilizată în ţările unde se mai manifestă cazuri de holeră. În timpul Primului Război Mondial a combătut, prin măsuri eficiente, epidemiile de holeră şi de tifos exantematic.
Gheorghe Marinescu (1863-1938) a fost fondatorul şcolii noastre de neurologie, situându-se printre primii doctori care au aplicat metodele histochimice şi electrofiziologice în cercetările din acest domeniu. Renumitului savant îi aparţine descrierea unui sindrom neurologic ereditar care poartă, în memoria sa, denumirea “Sindromul Marinesco-Sjogren”.
Nicolae Paulescu (1869-1931) a rămas în istoria mondială a medicinei prin contribuţia sa esenţială la izolarea hormonului pancreatic antidiabetic; extractul numit de dânsul “pancreină” a precedat descoperirea “insulinei”. De asemenea, el a elaborat un tratament original pentru anevrisme şi, în special, pentru anevrismul aortic prin utilizarea injecţiilor subcutanate cu colagen steril.
Ana Aslan (1897-1988) a fost directorul Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie din anul 1958 până la trecerea ei în Eternitate. În 1958 a preparat produsul geriatric numit “Gerovital”/Vitamina H3, brevetat în peste 30 de ţări ale lumii, iar după două decenii, în 1980 Ana Aslan împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu au creat noul medicament “Aslavital”, introdus imediat în producţia industrială.
George Emil Palade (1912-2008), renumitul medic şi biolog american de origine română, a făcut descoperiri fundamentale în domeniul unei serii de structuri supracomplexe, caracterizate printr-o înaltă organizare şi prezente în totalitatea celulelor vii. În anul 1974 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină.
Chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca (1930-2011) a efectuat, de-a lungul a cinci decenii, mii de operaţii, reuşind să salveze de la infirmitate pe viaţă sau chiar de la moarte numeroşi copii nu doar din România, ci şi din alte ţări. După pierderea soţiei, renumitul doctor a locuit cu exemplară modestie, în ultimii ani ai existenţei sale, într-o micuţă cameră din Spitalul “Marie Sklodovska-Curie”, înconjurat de iconiţe şi cărţi de rugăciuni.
În cartea mea “Gânduri printre cuvinte” (2016) se află o serie de însemnări despre medici şi medicină. Iată câteva dintre acestea, scrise în nota unor nevinovate ironii pe fondul respectului profund faţă de o profesiune dedicată celui mai preţios capital uman care este Viaţa: “Plantele medicinale sunt din naştere foarte sănătoase.”; “Plantele medicinale – leacuri de veacuri.”; “Visul lui Z de a intra la Medicină s-a împlinit numai după trecerea sa în nefiinţă, ajungând pe post de schelet în laboratorul facultăţii.”; “Nimeni nu se poate trata doar cu un Tratat de Medicină.”; “În construcţii se lucrează cu schele; în medicină – cu schelete, adică schele mai mici.”; “Medicina poate şti când se naşte un om, dar nu şi când moare; în schimb, Dumnezeu are evidenţa perfectă a oricăror mutaţii demografice.”; “Doctorii sunt profund umani, chiar dacă taie în carne vie.”; Y se temea că – dacă doctorul îi va lua tensiunea – ar putea să moară imediat.”; “Doctorii sunt specialişti neîntrecuţi în doctorii.”; “Doctorii şi boxerii inspiră o anumită teamă, deşi se poartă cu mănuşi.”; “Dacă doctorul susţine că sunteţi perfect sănătos, să nu vă pară rău după banii daţi pe consultaţii şi analize.”; “Reţetele doctorilor vindecă, iar cele ale bucătarilor satură.”
Dr. Dan Mihai Bârliba
