În procesul elaborării cărţii mele “Antim Ivireanul. Puntea dintre Spirite” (2015), am făcut câteva vizite la Mănăstirea din centrul Bucureştilor, care poartă numele Ierarhului-Martir, discutând cu unii călugări şi aflând o serie de aspecte interesante privind Grupul “Rugul Aprins” ca formă de asociere spirituală existentă în acel spaţiu al Sacralităţii.
Sintagma menţionată este de inspiraţie religioasă: “Vechiul Testament” îl evocă pe Profetul Moise, aflat în pustietatea de pe Muntele Horeb din Sinai unde văzuse un rug ce ardea, fără ca flăcările focului puternic să îl poată mistui. Peste veacuri, Părinţii Bisericii au interpretat rugul neatins ca o prefigurare a Maicii Domnului care la rândul Ei nu se arsese, chiar dacă primise focul Dumnezeirii în propriul pântece.
Puterea simbolică a acestui episod avea să fie preluată de intelectualii care au creat în anul 1946 Grupul denumit “Rugul Aprins al Maicii Domnului” de la Mănăstirea “Antim” (teologi, călugări, scriitori, gânditori, pictori, muzicieni, profesori, studenţi). Iată câteva nume dintr-o listă mai amplă: Dumitru Stăniloaie; Alexandru Teodorescu (Daniil Tudor); Vasile Voiculescu; Paul Constantinescu; Antonie Plămădeală; Anton Dumitriu; Bartolomeu Anania; Arsenie Papacioc; Paul Sterian; Alexandru Elian; Alexandru Mironescu; Sofian Boghiu; Ion Marin Sadoveanu; Olga Greceanu; Dan Barbilian (Ion Barbu); Octav Onicescu; Arsenie Boca; Şerban Cioculescu; Vladimir Streinu; Mircea Vulcănescu.
Din această enumerare eu l-am cunoscut numai pe logicianul Anton Dumitriu în 1969, când era cercetător în cadrul Centrului de Logică al Academiei, eu fiind student în ultimul an la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti; cele câteva întâlniri avute la Casa Oamenilor de Ştiinţă cu Anton Dumitriu s-au limitat la conţinutul “Organonului” aristotelic, fără nicio referire la fostul Grup “Rugul Aprins” despre care – sincer să fiu – habar nu aveam la acea vreme.
Emblema Mişcării era o sinteză de valori: Vulturul/înţelepciunea; Arta/extazul; Religia/contemplaţia; Taurul/supunerea; Leul/curajul; Ştiinţa/raţiunea; Filosofia/meditaţia; Îngerul/slujirea, toate acestea fiind reunite în triada: “Cunoaştere, Iubire, Lumină”. Întâlnirile organizate în biblioteca sau în pridvorul Mănăstirii erau conduse de stareţul acelui lăcaş de cult, arhimandritul Vasile Vasilachi. În discuţii libere, dar secrete participanţii prezentau texte religioase, lucrări literare interpretate din perspectiva teologiei, precum şi teme legate de actualitatea economico-socială postbelică; printre temele prioritare se aflau: Păcatul originar; Rugăciunea Inimii; Isihasmul (disciplină ascetică de origine monastică datând din secolul al XIII-lea, care folosea rugăciunea lui Iisus în scopul dobândirii unei stări de concentrare şi linişte interioară – n.n.); Scena şi altarul; Exegeza smochinului neroditor; Iisus ca Logos întrupat; Mântuirea Fecioarei prin naştere; Martirajul Sfântului Ioan Botezătorul ş.a.
Fostul Mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, considera într-o lucrare publicată în anul 2002 că cei care au interpretat mişcarea “Rugului Aprins” au avut în vedere trei direcţii: act de cultură; act politic; act spiritual, tentaţia către această triadă fiind îndreptăţită. Acelaşi înalt ierarh compara Mănăstirea “Antim” din Bucureşti cu Mănăstirea “Optina” de lângă oraşul Kozelsk din Rusia, situat la aproximativ o sută de kilometri de Moscova, unde veneau deseori scriitorii Ivan Turgheniev, Feodor Dostoievski, Vasili Rozanov, Vasili Jukovski şi Nikolai Gogol; de asemenea, acolo a trăit câţiva ani filosoful Konstantin Leontiev. Sfântul Ambrozie de la Optina (1812-1891) ar fi fost modelul unuia dintre personajele romanului dostoievskian “Fraţii Karamazov”: Stareţul Zosima.
Odată cu scoaterea Grupului “Rugul Aprins” în afara legii în 1948 după numai doi ani de funcţionare, acesta a intrat în atenţia Securităţii. Au urmat diverse măsuri precum: mutarea multor membri ai personalului religios în alte părţi, îndeosebi la Seminarul Teologic de la Mănăstirea “Neamţu”; arestări şi condamnări la ani grei de închisoare sau de muncă silnică. Abia în anul 1964 foştii membri ai Grupului “Rugul Aprins” au fost eliberaţi alături de mai mulţi deţinuţi politici.
Nu voi încheia acest articol înainte de a scrie câteva rânduri despre Icoana Maicii Domnului “Rugul Aprins” din Mănăstirea bucureşteană. Icoana, pictată în Rusia, fusese adusă de la Muntele Athos din Grecia în anul 1929 de către ieromonahul Alexandru Teodorescu, autorul vestitului “Acatist al Rugului Aprins”. După mai multe decenii, în anul 1990 sfânta icoană a fost înmânată, de urmaşii acelui călugăr, stareţului Mănăstirii, părintele Sofian Boghiu care a aşezat-o la loc de aleasă pioşenie, în faţa catapetesmei unde se află până în zilele noastre. Rugul Aprins apare într-o formă stilizată, alcătuită din două romburi suprapuse (unul verde simbolizând frunzele rugului şi altul roşu simbolizând focul), iar în centru este înfăţişată Fecioara Maria cu Pruncul Iisus.
Grupul “Rugul Aprins” este o filă din cartea spiritualităţii româneşti, care merită recunoştinţa noastră profundă.
Dr. Dan Mihai Bârliba
