Acasă Actualitate Cultura Spectacol de poezie dedicat memoriei poetului Cezar Ivănescu la Naționalul craiovean

Spectacol de poezie dedicat memoriei poetului Cezar Ivănescu la Naționalul craiovean

Amintirea Paradisului”, spectacol de poezie dedicat memoriei poetului Cezar Ivănescu, va avea loc la sala Ia te uită! a Teatrului Național Craiova pe 17 decembrie, de la ora 18.00. În acest an, Cezar Ivănescu ar fi împlinit 80 de ani, iar în țară au loc evenimente dedicate memoriei poetului.

Într-un interviu din 2005, poetul mărturisea: „… în afară de textele sacre care înseamnă Tradiţia, decisiv m-au influenţat liricii şi tragicii greci, trubadurii, simbolismul francez şi toţi marii lirici italieni ai veacului douăzeci. Cu modelele morale pot spune că m-am întâlnit de timpuriu în viaţă, mama Xantipa, bunica Zoe, apoi frumoşii prieteni pe care i-am avut, Dumitru Hînceanu, Teohar Mihadaş, Petru Aruştei (…) iar modele ideale mi-au rămas Domnul Nostru Iisus Hristos, Buddha şi Eminescu (…) Nietzsche spunea că o personalitate se măsoară prin câtă singurătate poate suporta, noi, răsăritenii isihasmului suportăm mai uşor singurătatea, de aceea eu aş spune că o personalitate se măsoară prin câtă suferinţă poate îndura…” (Nicolae Coande în dialog cu Cezar Ivănescu, Craiova, Cuvântul libertății).

Spectacolul de poezie ivănesciană este susținut de actorul Eugen Titu, respectiv de violoncelistul Mircea Suchici. Inițiator și prezentator al evenimentului, Nicolae Coande.

Recunoscut drept unul dintre cei mai importanți poeți români postbelici, Cezar Ivănescu a lăsat în urma sa o operă durabilă, câteva zeci de volume de poezie, publicistică, eseu, dramaturgie, „amintirea unui paradis” al ființei (nu doar scripturale). Personalitatea sa proeminentă a marcat literatura română începând cu anului debutului (1968) până la sfârșitul său neașteptat (2008).

Exit mobile version