Acasă Actualitate Inflația a ajuns la 70% în Turcia

Inflația a ajuns la 70% în Turcia

Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia. Cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an a fost în educaţie, cu un salt de 103,86%, și hoteluri, cafenele şi restaurante, cu o creştere de 95,82%, relatează CNBC.

Faţă de luna martie, preţurile au crescut cu 3,18%, conduse de creşterea preţurilor băuturilor alcoolice şi tutun, precum şi cazării în hoteluri,, cafenelelor şi restaurantelor. Rata inflaţiei din aprilie marchează cea mai mare creştere anuală a preţurilor din noiembrie 2022, când inflaţia era de aproximativ 85%.

Deşi este o cifră șocantă, valoarea CPI de aproape 70% din aprilie a fost de fapt un salt mai mic decât se aşteptau mulţi analişti. Dar orice speranţă de reducere a ratei dobânzii este departe, au spus economiştii.

Același salt al inflației s-a înregistrat și în aprilie 2022. În iulie 2022 ajunsese la 80%, cel mai înalt nivel din ultimii 24 de ani.

Banca centrală a Turciei şi-a majorat rata dobânzii cheie la 50%, invocând nevoia continuă de a contracara inflaţia.

Banca a declarat în martie că „o poziţie monetară strictă va fi menţinută până când se va observa o scădere semnificativă şi susţinută a tendinţei de bază a inflaţiei lunare”.

„Creşterea puţin mai mică decât erau aşteptările a preţurilor din Turcia ,în aprilie, la 69,8% a/a (consens 70,3%) oferă semne încurajatoare că presiunile preţurilor s-au atenuat din nou”, a spus Liam Peach, economist senior pe pieţele emergente la Capital Economics.

Exit mobile version