Acasă Actualitate Cum petrec românii ziua de 1 Mai

Cum petrec românii ziua de 1 Mai

Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP comandat de News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai.

De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă acasă cu familia, 12,5% să facă excursii, iar 3,4% să meargă la mare.

Alți 4,3% spun că obişnuiesc să facă altceva, în timp ce 13,5% declară că nu sărbătoresc această zi. 0,8% dintre cei intervievaţi nu ştiu sau nu răspund.

Declară că obişnuiesc să petreacă 1 mai acasă cu familia mai ales persoanele peste 60 de ani. Printre aceștia se numără locuitorii din regiunea Sud Muntenia, persoanele care au conturi pe Facebook şi cele care au venituri mici.

Persoanele cu venituri foarte ridicate şi locuitorii din regiunea Centru declară într-un procent semnificativ mai mare decât media că obişnuiesc să facă excursii de 1 mai.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 12 – 20 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version