Acasă Actualitate Mamele cu stagiul minim de cotizare s-ar putea pensiona mai repede

Mamele cu stagiul minim de cotizare s-ar putea pensiona mai repede

Mamele cu stagiul minim de cotizare s-ar putea pensiona mai repede
Mamele cu stagiul minim de cotizare s-ar putea pensiona mai repede

Mamele care au realizat stagiul minim de cotizare ar putea ieși mai devreme la pensie. Într-un proiect de lege, depus la Parlament, mai mulţi parlamentari propun reducerea vârstei standard de pensionare de la un an până la trei ani şi jumătate pentru femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani.

Iniţiativa legislativă modifică în acest sens Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii şi a fost semnată de 15 parlamentari PNL, scrie Agerpres.

Potrivit proiectului, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel: pentru un copil – cu un an, pentru 2 copii – 1 an şi 6 luni, pentru 3 copii – 2 ani, pentru 4 copii – 2 ani şi 6 luni, pentru 5 copii – 3 ani, iar pentru 6 copii sau mai mulţi – 3 ani şi 6 luni.

Declinul demografic continuă să se agraveze

„Declinul demografic continuă să se agraveze ca urmare a migraţiei tinerilor şi a inconsistenţei politicilor pro-nataliste din ţara noastră”, explică, în expunerea de motive a proiectului, iniţiatorii.

Semnatarii actului normativ susţin că rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 arată o populaţie rezidentă a ţării de 19.053.815 persoane, în scădere cu 1.067.800 locuitori faţă de recensământul precedent din octombrie 2011.

Legea în vigoare prevede o facilitate pentru mame

Conform iniţiatorilor, legea în vigoare prevede o facilitate pentru mame şi anume o reducere a vârstei standard de pensionare în cazul în care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv.

„Din păcate, norma nu este suficient de stimulativă pentru stimularea natalităţii în România pe termen lung”, arată aceştia, menţionând că, „aritmetic vorbind, pentru o mamă cu 3-4 sau mai mulţi copii, este dificil de realizat stagiul complet contributiv”.

Reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile care au realizat stagiul minim de cotizare

„Propunem ca de reducerea vârstei standard de pensionare (…) să beneficieze femeile care au realizat stagiul minim de cotizare, deoarece aceasta reprezintă perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă. (…) Suplimentar, propunem modificarea numărului de ani/luni pentru reducerea vârstei standard de pensionare, acestea fiind majorate cu 6 luni. Măsura nu are impact bugetar pe termen scurt, dar are impact pozitiv asupra dinamicii demografice a României”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Citește şi: MAE: Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Franța

Exit mobile version