Acasă Actualitate În România erau, la finalul anului trecut, peste 110.000 de prosumatori

În România erau, la finalul anului trecut, peste 110.000 de prosumatori

În România erau, la finalul anului trecut, peste 110.000 de prosumatori
În România erau, la finalul anului trecut, peste 110.000 de prosumatori

La finalul anului trecut, în România existau 110.355 de prosumatori, după cum arată datele oficiale centralizate de ANRE. Puterea lor instalată a ajuns la un total de 1.442 de MW, același cu puterea cumulată a celor două reactoare nucleare de la Cernavodă.

Din totalul prosumatorilor, 95.205 sunt persoane fizice, care au instalat capacități de 611,45 MW. Se observă astfel că, în medie, un prosumator persoană fizică și-a montat panouri solare cu o capacitate de 6,4 kW, conform hotnews.ro.

Totalul firmelor este de 15.150, iar capacitatea instalată de ele este 831,39 MW, adică 54,8 kW în medie.

Spre comparație, la începutul anului trecut în România existau 44.413 prosumatori cu o putere instalată de doar 478 de MW.

Topul județelor cu cele mai multe panouri fotovoltaice

Topul județelor cu cele mai multe panouri fotovoltaice este condus de Ilfov, unde existau, la finalul anului trecut, un număr de 8.536 de prosumatori, cu o capacitate de 111 MW.

Urmează vestul țării: Timiș, cu 6.007 prosumatori care au instalată capacități de 81,89 MW, Bihor (4.368 prosumatori – 55,76 MW) și Arad (4.323 prosumatori – 49,56 MW).

Topul continuă cu Dolj (4.312 prosumatori – 53,52 MW) și Argeș (4.010 prosumatori – 53,57 MW). Nu există vreun județ în România care să fie complet lipsit de prosumatori.

La finalul clasamentului se află Brăila, cu 993 de consumatori care își produc singuri curentul electric, Caraș-Severin (1.083 prosumatori) și Botoșani (1.330 prosumatori). În București sunt 3.490 de prosumatori, cu o putere instalată de 54.41 MW.

Fenomenul este în plină evoluție

„Este clar că fenomenul este în plină evoluție”, a spus George Niculescu, președintele ANRE, într-o conferință de presă susținută la finalul anului trecut.

ANRE se așteaptă ca această tendință să continue și pe parcursul acestui an, când se vor instala alte panouri fotovoltaice de peste 1.000 de MW.

Citeşte şi: Explozie într-un spital din Ploiești

Exit mobile version