Acasă Actualitate România a notificat aliații NATO că îl propune pe Klaus Iohannis secretar...

România a notificat aliații NATO că îl propune pe Klaus Iohannis secretar general al Alianței

România a notificat aliații NATO că îl propune pe Klaus Iohannis secretar general al Alianței
România a notificat aliații NATO că îl propune pe Klaus Iohannis secretar general al Alianței

România a notificat aliații NATO că îl propune pe Klaus Iohannis secretar general al Alianței, au confirmat surse oficiale, potrivit hotnews.ro. Informația vine în contextul în care SUA, Marea Britanie și Franța au anunțat că-l susțin pentru funcția de secretar general al NATO pe premierul olandez Mark Rutte.

Informația privind demersul României a fost publicată inițial, pe Twitter, de corespondenta Bloomberg la Casa Albă.

Propunerile României pentru funcțiile de top la nivel internațional se discută între Administrația prezidențială, Guvern și MAE.

Administrația Prezidențială nu a comentat până acum această informație.

De la Guvern, purtătorul de cuvânt Mihai Constantin a declarat: „În clipa de față în numele Guvernului nu am date pentru a comunica pe acest subiect”.

NATO a refuzat să comenteze informaţiile Bloomberg

NATO a refuzat să comenteze informaţiile Bloomberg potrivit cărora România i-ar fi notificat pe aliaţi că propune candidatura preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general al NATO.

În schimb, într-un răspuns pentru News.ro, biroul de presă al NATO îndrumă către autorităţile române pentru a obţine un comentariu pe marginea acestui subiect.

Numele lui Klaus Iohannis a mai fost vehiculat pentru a-i urma la șefia NATO lui Jens Stoltenberg

Numele lui Klaus Iohannis a mai fost vehiculat pentru a-i urma la șefia NATO lui Jens Stoltenberg, în trecut. Înainte ca mandatul actualului secretar general al NATO să fie prelungit, președintele era pe lista posibililor succesori.

De altfel, în 2022, președintele Klaus Iohannis nu a exclus posibilitatea de a fi succesorul lui Jens Stoltenberg la șefia NATO.

Exit mobile version