Acasă Actualitate Iohannis: Rotativa începe când se încheie greva profesorilor

Iohannis: Rotativa începe când se încheie greva profesorilor

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Sibiu, că procedurile pentru rotativa guvernamentală vor începe vineri. Dar numai dacă se încheie greva profesorilor. „Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri”, a completat preşedintele, conform News.ro.

Preşedintele a fost întrebat dacă UDMR ar trebui să rămână la guvernare sau noul Executiv să fie format doar de PNL şi PSD.

„Eu nu am de gând să mă opun niciunei formule care duce la o guvernare stabilă. Încă se poartă discuţii, încă se poartă negocieri. Coaliţia trebuie să se hotărască cum va dori să arate viitorul Guvern şi cine trebuie să fie în coaliţia de guvernare. Am încrederea că lucrurile se vor rezolva. 

Acum sigur, fiind astăzi joi şi greva încă neîncheiată, vom vedea dacă vom reuşi să începem procedura mâine sau peste câteva zile, dar nu asta este important, dacă acum imediat sau peste o săptămână, două se face rotaţia. Important este să avem o procedură clară, să ştim cum va funcţiona coaliţia. Să avem un Guvern care garantează stabilitatea guvernării şi stabilitatea României.

Aceste lucruri pe care pun foarte mare preţ şi le-am transmis şi celor din conducerea coaliţiei”, a declarat Klaus Iohannis.

„Mâine ar trebui să înceapă procedura, asta în condiţiile în care sigur greva din învăţământ se finalizează. Vom vedea”, a mai spus preşedintele.

Întrebat ce se va întâmpla în caz că nu se încheie greva, preşedintele Iohannis a replicat: „Atunci este nevoie ca guvernul şi coaliţia, la modul general, să negocieze în continuare cu sindicatele până se găseşte o soluţie”.

„Nu cred că rotaţia se va face rotaţia în timpul unor negocieri. Este totuşi destul de complicat. Şi una, şi alta sunt proceduri complicate. Se pot lua pe rând”, a completat Iohannis.

Citeşte şi: Oraş din Spania acoperit de gheaţă după o furtună cu grindină

Exit mobile version