Acasă Actualitate Un nou-născut a supravieţuit sub ruine, după cutremurul din Siria

Un nou-născut a supravieţuit sub ruine, după cutremurul din Siria

Un copil nou-născut a supravieţuit sub ruine, după cutremurul din Siria
Un copil nou-născut a supravieţuit sub ruine, după cutremurul din Siria

Sub dărâmăturile unei case din Jandairis, un oraș din Siria puternic afectat de cutremurul de luni, salvatorii au descoperit un nou-născut viu, încă legat prin cordonul ombilical de mama sa decedată, relatează AFP și La Libre.

AFP notează marți că fetița este singura supraviețuitoare a unei familii care a murit în urma prăbușirii clădirii cu patru etaje în care locuiau. În această localitate învecinată cu Turcia, salvatorii au scos de sub dărâmături trupurile tatălui fetiței, Abdallah Mleihan, ale mamei sale, Aafra, ale celor trei surori ale sale, ale fratelui și ale mătușii ei.

„Îi căutam pe Abu Roudayna (porecla lui Abdallah) și pe familia lui, i-am găsit mai întâi sora, apoi soția, apoi pe Abu Roudayna, care au fost îngropați”, a declarat marți Khalil Sawadi, o rudă.

„Apoi am auzit un zgomot în timp ce săpăm […] am curățat pământul și am găsit-o pe această micuță, slavă Domnului”, povestește Sawadi. Copilul avea cordonul ombilical încă conectat la mama sa. „L-am tăiat și vărul meu a dus copilul la spital”, a povestit Sawadi.

Familia fugise de război

În înregistrarea video care a fost pe larg distribuită pe platformele social media poate fi văzut un bărbat ieșind dintre dărâmături cu un bebeluș gol, acoperit de praf, cu cordonul ombilical încă agățat. Fetița a fost dusă la spital din orașul Afrin, aflat în apropiere.

Salvatorii au avut nevoie de multe ore pentru a scoate trupurile restului familiei, unul după altul, de sub dărâmături. Le-au aliniat în casa unei rude, acoperite cu pânză de culori diferite, pentru a-i putea identifica, în așteptarea înmormântării.

Familia fugise din regiunea Deir Ezzor, aflată mai la est, crezând că sunt mai în siguranță în Jandairis, o localitate controlată din 2018 de forțele turce și de grupurile rebele proturce.

Aproximativ cincizeci de case s-au prăbușit în această localitate din nord-vestul Siriei, relativ aproape de epicentrul cutremurului din Turcia.

Exit mobile version