Acasă Actualitate China: Cel puțin 60.000 de decese legate de Covid în ultima lună

China: Cel puțin 60.000 de decese legate de Covid în ultima lună

China a anunțat sâmbătă cel puțin 60.000 de decese în spitale legate de pandemia Covid-19 de când au fost ridicate restricțiile sanitare în țară, în urmă cu o lună.

„Un total de 59.938 (decese) au fost înregistrate între 8 decembrie 2022 și 12 ianuarie 2023”, a declarat reporterilor un oficial din domeniul sănătății, Jiao Yahui. Această cifră nu ia în considerare decesele în afara unităților medicale, notează Hotnews.

Aproape 90 la sută dintre locuitorii din Henan, una dintre cele mai populate provincii chineze, au fost infectați cu Covid-19, a declarat un oficial regional din domeniul sănătății, în timp ce China se confruntă cu o explozie fără precedent de cazuri pozitive cu coronavirus.

OMS acuză China că nu prezintă cifrele reale

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a criticat noua definiție „prea îngustă” a Chinei a unui deces atribuit Covid-19, spunând că datele de la Beijing „subreprezintă” diminuează amploarea epidemiei, potrivit AFP.

„Cifrele actuale publicate de China subreprezintă impactul real al bolii în ceea ce privește internările în spital, internările la terapie intensivă și mai ales în ceea ce privește decesele”, a declarat Michael Ryan, ofițer șef de sănătate pentru urgențe sanitare la OMS, la o conferință de presă.

China și-a apărat în termeni fără echivoc modul în care gestionează pandemia de COVID-19 după ce Organizația Mondială a Sănătății a acuzat autoritățile de la Beijing că nu raportează numărul real de decese provocat de coronavirus, relatează Reuters.

După trei ani în care a impus unele dintre cele mai draconice restricții din lume, luna trecută China a ridicat brusc majoritatea măsurilor sanitare împotriva coronavirusului. Apoi numărul pacienților a crescut exponențial, în timp ce sistemul de sănătate a fost asaltat de pacienți în vârstă, iar crematoriile au fost copleșite de afluxul de decese.

În ciuda revenirii epidemiei, China a ridicat duminică obligația de carantină pentru persoanele care sosesc în țară din străinătate. Cu toate acestea, este în continuare necesar un test PCR, iar vizele turistice au fost suspendate.

Țările lumii încep să se izoleze din nou de China

Specialiștii pun situația pe seama imunității naturale scăzute a populației din China ca urmare a lockdown-urilor repetate și a eficacității îndoielnice a vaccinurilor autohtone împotriva COVID-19.

Mai multe țări, inclusiv Statele Unite și o serie de state membre ale Uniunii Europene, au reimpus în ultimele zile obligativitatea testării pentru COVID-19 pentru călătorii sosiți din China în contextul răspândirii explozive a coronavirusului aici. Beijingul a condamnat aceste acțiuni, avertizând că ar putea recurge la „contramăsuri” drept represalii.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version