Acasă Actualitate Lipsa zăpezii în Europa duce la anularea vacanţelor şi a competițiilor de...

Lipsa zăpezii în Europa duce la anularea vacanţelor şi a competițiilor de iarnă

Lipsa zăpezii în Europa duce la anularea vacanţelor şi a competițiilor de iarnă
Lipsa zăpezii în Europa duce la anularea vacanţelor şi a competițiilor de iarnă

Vremea caldă și lipsa ninsorii au forțat stațiunile montane din Europa să își reducă drastic activitatea. În Franța, Italia, Elveţia şi Austria jumătate din pârtii au fost închise, iar hotelierii spun că rezervările pentru vacanțele la munte sunt anulate una dupa alta. Condițiile meteo au dus și la anularea mai multor competiții de iarnă, scrie Agerpres.

În Austria, una dintre cele mai căutate destinații de iarnă, zeci de staţiuni de schi s-au închis din lipsa zăpezii. Altele funcționează la capacitate redusă. Descurajați de zăpada extrem de puțină din acest sezon, numărul schiorilor care aleg vacanțe de o zi a scăzut considerabil.

În Franţa, potrivit asociaţiei Domaines skiables de France (DSF), care reprezintă firmele ce exploatează aproximativ 250 de staţiuni de schi, mai puţin de jumătate din piste erau deschise săptămâna trecută. Mai multe competiții de iarnă au fost anulate din cauza condițiilor meteo, printre ele și cea de-a patra etapă a cursei auto E-Trophée Andros, care trebuia să se desfăşoare la Tignes (Savoia) în perioada 13-14 ianuarie.

Totodată, și ediția cu numărul 39 a cursei de sănii trase de câini „Retordica”, programată pentru weekend, a fost anulată, în timp ce Cupa Mondiala Telemark este posibil să fie amânată pentru februarie.

Nici staţiunile din Elveţia nu mai au turişti ca altădată

Și în Elveţia, aproape jumătate din cele 240 de domenii schiabile au fost fortațe fie să își închidă, fie să își reducă drastic activitatea. Dacă staţiunile aflate la altitudini de peste 2.000 de metri profită de frigul de la începutul sezonului, staţiunile situate la o altitudine mai mică au de suferit. Comparativ cu alți ani, numărul trecerilor prin instalațiile pe transport pe cablu a scăzut cu 10%, în perioada cuprinsă între sfârşitul lunii noiembrie şi sfârşitul lunii decembrie.

„Turiştii elveţieni nu doresc să meargă la munte din cauza ploilor, a temperaturilor de primăvară şi a lipsei zăpezii”, spune Suisse Tourisme, în primul său bilanţ.

În Italia, staţiunile din Munţii Dolomiţi, din nordul ţării, au putut rămâne deschise datorită ninsorilor din decembrie şi a utilizării tunurilor de zăpadă. În schimb, în staţiunile din Apenini, în centru, sezonul de schi a fost compromis. Nu a nins, iar clima blândă a împiedicat administratorii de pârtii de acolo să producă zăpadă artificială.

Exit mobile version