Acasă Actualitate Un ciclon polar lovește Europa

Un ciclon polar lovește Europa

Astăzi și în zilele următoare vorbim de temperaturi mai modeste
Astăzi și în zilele următoare vorbim de temperaturi mai modeste

Un ciclon polar vine spre estul Europei și va determina scăderea temperaturilor, în mai multe țări fiind emis cod roșu de ger, a explicat meteorologul ANM, Alina Șerban.

„Vorbim de o formațiune depresionară extinsă în parte de nord, nord-vest, și cu deplasare către estul Europei, care a înglobat o masă de aer rece, ce a determinat scăderi ale valorilor termice chiar și în țara noastră.

Pe parcursul zilei de ieri, s-a răcit partea de sud-est a teritoriului României, semnificativ chiar, față de intervalul anterior în care am avut temperaturi de primăvară, chiar de început de vară.

Astăzi și în zilele următoare vorbim de temperaturi mai modeste.

De subliniat este vântul, care prezintă și va continuă să prezinte intensificări în majoritatea regiunilor. Pe parcursul zilei de astăzi, și prima parte a zilei de mâine, în sudul și estul țării noastre. Intensificări de 45-55 km/h, iar izolat chiar 60-70 km/h. Viteze mai mari ale vântului vor fi în zonele de munte, peste 70-90 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri vorbim de rafale de 100-110 km/h, asociate și cu ninsoare, astfel încât va determina viscol și vizibilitate redusă în zona respectivă.

Precipitații în jumătatea de nord a țării

Precipitații vom avea în toată jumătatea de nord a țării noastre, însă vor fi pe arii restrânse, nu foarte însemnate cantitativ, și în general sub formă de ploaie.

Această masă de aer rece se va resimți în zona țării noastre, în zilele următoare, în mod deosebit în jumătatea estică.”, a spus Alina Șerban, la Antena 3 CNN.

Alerte în Europa

Conform ANM, până în prezent, au fost emise mai multe alerte de Cod roșu, portocaliu și galben în zona Europei centrale, nord-estică și sud-estică. Sunt alerte pentru intensificări mari ale vântului, de peste 100-110 km/h, mai ales la altitudini de peste 1000m, și de ninsoare.

Astfel, în Germania au fost emise deja Coduri roșii si portocalii, iar în Danemarca, Letonia, Polonia, Slovacia – Cod portocaliu. Ciclonul din cauza căruia au fost emise alertele, va fi împins de o masă de aer cald, ceea ce va face ca mâine și poimaine să fie din nou mai cald decât normalul perioadei, în cea mai mare parte a continentului.

Exit mobile version