Acasă Actualitate România, condamnată de CEDO din cauza discriminării femeilor prin vârsta de pensionare

România, condamnată de CEDO din cauza discriminării femeilor prin vârsta de pensionare

România, pe locul 1 în Uniunea Europeană la numărul plângerilor făcute la CEDO
România, pe locul 1 în Uniunea Europeană la numărul plângerilor făcute la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru că a nu a permis femeilor, în trecut, să muncească la fel de mult ca bărbaţii în funcţii publice, relatează AFP, citată de News.ro.

Cei şapte judecători ai instanţei judiciare a Consiliului Europei (CoE) au stabilit că România a încălcat articolul Convenţiei europene a drepturilor omului care interzice discriminarea în general.

Curtea a fost sesizată în 2018 şi 2020 de către două femei

Curtea a fost sesizată în 2018 şi 2020 de către două femei care au fost obligate să plece din posturi de funcţionare publice la vârsta de 60 de ani, în pofida faptului că voiau să continue să muncească.

La acea vreme, vârsta de pensionare a bărbaţilor funcţionari publici era de 65 de ani, iar a femeilor de 60 de ani.

Legislaţia, modificată între timp

Legislaţia a fost modificată între timp, iar funcţionarii publici, atât femei, cât şi bărbaţi, se pot pensiona la aceeaşi vârstă.

”Faptul că reclamantelor nu li s-a permis să continue să muncească (…) până când ar fi atins vârsta de pensionare stabilită pentru bărbaţi se analizează ca o discriminare pe bază de sex, care nu este justificată în mod obiectiv şi nici necesară”, stabileşte CEDO, cu sediul la Strasbourg.

Statul român este condamnat să plătească o despăgubire în valoare de 7.500 de euro unei reclamante şi de 1.600 celeilalte.

Exit mobile version