Știri de ultima orăActualitatePrimăria Braşov, amendată în urma accidentului în lanţ produs duminică dimineaţă

Primăria Braşov, amendată în urma accidentului în lanţ produs duminică dimineaţă

Poliţia a sancţionat contravenţional Primăria Braşov, care are în administrare porţiunea din DN1 unde duminică dimineaţă s-a produs un accident în lanţ în care au fost implicate 17 autovehicule, între care şi o ambulanţă, relatează News.ro.

„Ca urmare a evenimentului rutier produs pe podul din zona Dârste, în dimineaţa zilei de 04 decembrie 2022, în care mai multe autovehicule s-au tamponat, rezultând avarierea acestora, în conformitate cu prevederile OUG nr 195/2002, administratorul drumului public a fost sancţionat contravenţional pentru neasigurarea stării de viabilitate a părţii carosabile”, au anunţat oficiali ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov.

Amenda aplicată este de 3.045 de lei.

Un accident în lanţ în care au fost implicate 17 maşini s-a produs duminică dimineaţă

Administratorul tronsonului de drum unde s-a produs accidentul este Primăria Braşov. Purtătorul de cuvânt al acestei instituţii, Sorin Toarcea, întrebat fiind dacă Primăria va contesta amenda, a declarat că administraţia locală încă nu a primit procesul verbal şi că aşteaptă documentul pentru a stabili ce decizie ia cu privire la sancţiune.

Un accident în lanţ în care au fost implicate 17 maşini s-a produs duminică dimineaţă pe DN1, în apropiere de Braşov, în zona Dârste.

ȘTIRI VIDEO GdS