Știri de ultima orăActualitatePeste 75.000 de persoane au intrat ieri în România

Peste 75.000 de persoane au intrat ieri în România

Ieri, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 156.000 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 42.000 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 75.016 de persoane, dintre care 7.908 de ucraineni (în scădere cu 13,71 % faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 27.11.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.931.377 cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 33 de fapte ilegale (16 de infracţiuni şi 17 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.800 lei;
  • au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 216.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 14 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

ȘTIRI VIDEO GdS