Acasă Actualitate Fiul primarului din Bușteni, prins că fura apă de la reţea

Fiul primarului din Bușteni, prins că fura apă de la reţea

Târgu Jiu: Femeie bătută cu picioarele în cap
Târgu Jiu: Femeie bătută cu picioarele în cap

Poliţiştii prahoveni au întocmit, duminică, dosar penal pentru furt de apă din sistemul public de alimentare, după o sesizare făcută de către un cetăţean din staţiunea Buşteni care viza un imobil în care locuieşte fiul primarului Mircea Corbu, informează Agerpres.

    Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în jurul orei 18.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Buşteni au fost sesizaţi de către un bărbat din oraş despre faptul că la un imobil există suspiciunea sustragerii de apă din magistrala principală.

    „În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului, constatând faptul că din conducta principală s-a efectuat un branşament, conectat de aceasta printr-un robinet, cu o conductă care duce în curtea imobilului, fără a exista vreun aparat de contorizat apa. Totodată, la faţa locului s-a prezentat şi o echipă a societăţii responsabile de distribuirea apei”, precizează IJP Prahova.

    Surse judiciare au declarat că în imobilul vizat de această sesizare locuieşte fiul primarului staţiunii Buşteni, Mircea Corbu.

    În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea clarificării situaţiei de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt de apă din sistemul public de alimentare.

    Presa locală a publicat o filmare cu țeava care face legătura între magistrala de apă a orașului și locuința în care stă fiului primarului din Bușteni.

    Exit mobile version